Masuri luate de Ministerul Educatiei si Cercetarii ca urmare a coronavirusului in Romania

Astazi, 10 martie, Monica Anisie, ministrul Educatiei si Cercetarii, a organizat o videoconferinta cu inspectorii scolari generali si inspectorii scolari generali adjuncti.

Potrivit art.1 al Hotararii nr. 6 a Consiliului National pentru Situatii Speciale de Urgenta (CNSSU), „se aproba suspendarea cursurilor din toate unitatile de invatamant preuniversitar incepand cu data de 11 martie 2020 pana in data de 22 martie 2020, cu posibilitatea de prelungire in functie de evolutia situatiei”. Aceasta masura este una preventiva, care nu are la baza considerente de ordin medical.

Ministerul Educatiei si Cercetarii face urmatoarele precizari:

1. Simularile pentru Evaluarea Nationala, examenul de Bacalaureat, dar si diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amana pana la o data care va fi comunicata ulterior.

2. Inscrierea pentru clasa pregatitoare se va realiza in continuare, online, iar validarea inscrierii se va prelungi cu o saptamana, dupa deschiderea scolilor. Totodata, si activitatea de evaluare psihosomatica pentru clasa pregatitoare se va amana pana dupa reluarea cursurilor.

3. Consiliile de Administratie ale unitatilor de invatamant vor decide modalitatea legala de recuperare a procesului educational afectat de suspendarea cursurilor in perioada 11-22 martie 2020.

4. Ministerul Educatiei si Cercetarii incurajeaza realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar daca ele nu inlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a mentine comunicarea intre elevi si cadrele didactice.

5. Toate activitatile extrascolare sunt si acestea anulate pana la o data care va fi comunicata ulterior.

6. Activitatile din cadrul programului „scoala dupa scoala” (afterschool) care functioneaza in unitatile de invatamant de stat sau particulare se vor suspenda pe aceasta perioada.

7. De asemenea, conform hotararii CNSSU, programele de studii privind schimbul de experienta, respectiv stagiile de practica in spitale ale studentilor si cursantilor scolilor postliceale sanitare se suspenda pana la data de 31.03.2020, daca nu au fost incepute anterior datei adoptarii noii hotarari.

In cadrul videoconferintei de astazi, Monica Anisie, ministrul Educatiei si Cercetarii, a solicitat inspectorilor generali si inspectorilor generali adjuncti sa existe o informare si o comunicare continua intre cadrele didactice, parinti si elevi. Este foarte important ca in aceasta perioada in care cursurile sunt suspendate, elevii sa nu se expuna in spatiile aglomerate.
Mentionam ca numarul elevilor afectati de suspendarea cursurilor este de aproximativ trei milioane.

Image by 潜辉 韦 from Pixabay


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s