Mai facem fapte bune?

De curand, am vazut pe o retea de socializare o fotografie cu o batranica garbovita de vreme si greutati, care vindea cu demnitate cateva capatani de usturoi, pe un colt de trotuar. Sub fotografie era mesajul “Cand ii intalnesti, cumpara de la ei”. Am dat “Like” la poza. Ei, si???

Instantaneu, m-a sagetat cu tristete gandul ca n-am mai intalnit de ceva vreme un batran de la care sa cumpar ceva, sa fac si eu un bine unui om care are nevoie, nu sa imbogatesc o multinationala. De fapt, ma simteam vinovata, ca sub scuza lipsei timpului, imi limitez ocaziile de a face fapte bune. Si mai grav, nu le ofer prea multe exemple nici copiilor mei, ma gandeam. Dar ce fapte bune am facut in ultima vreme? Pe loc nu mi-a venit in minte nimic notabil. As fi vrut sa ma linistesc reaintindu-mi ceva maret, dar…Dar ce inseamna de fapt o fapta buna? Opusul unei fapte rele? As fi vrut sa gasesc definitia perfecta a faptelor bune, s-o pot impartasi si copiilor mei.

Gandurile imi sunt intrerupte de clopotelul scolii, caci sunt invatatoare. Intru la ora si le spun copiilor ca nu mai facem ce avem in orar, ci o ora vom desena. Voiam sa vad ce stiu si ce inseamna pentru ei faptele bune. Voiam sa vad ce experiente le-au prilejuit parintii lor, oameni de aceeasi varsta cu mine. Nu ca ar fi fost prima data cand le vorbeam despre a face bine, dar niciodata nu am despicat firul in patru, ci doar am vorbit despre ce e bine si ce-i rau. I-am rugat sa deseneze ultima fapta buna pe care au facut-o. Multi stateau. I-am intrebat daca au terminat si mi-au zis ca nu stiu ce sa deseneze sau ca nu isi mai amintesc. Unii s-au desenat udand flori, unul ajutand batrani sa se ridice, altii ajutand paritii la curatenie sau colegii la teme. Cel mai tare m-a impresionat desenul unei fetite care desenase fapta buna facuta de altcineva, al carei beneficiar era chiar ea. Am pus-o sa imi povesteasca. O colega ii adusese la scoala o minge, cu care sa se joace impreuna, facuse o fapta buna pentru ea si era fericita.

I-am pus si pe ceilalti sa imi exlice desenele cu fapte bune. Copiii care isi ajutau parintii la curatenie, o faceau pentru a-i face bucurosi, cei ce udau florile, o faceau pentru ca le iubeau si voiau sa traiasca cat mai mult, pentru a le admira. Iata cum cei mici, prin simplitatea si nobletea sufletelului lor, m-au ajutat sa gasesc definitia faptei bune. Aceea de a-i face pe ceilalti bucurosi, de a-i face sa zambeasca.

Le-am multumit pentru desene si pentru ca facusera o fapta buna pentru mine. M-au facut sa zambesc si sa imi dau seama ca bunatatea este la indemana, doar sa vrei sa cauti si sa faci mai multe pentru ceilalti si pentru sufletul tau.

Seara acasa am lansat in familia mea o competitie cu fapte bune. Fiecare dintre noi va nota la finalul zilei, cum i-a facut pe ceilalti sa zambeasca.

Puteti face si voi acelasi lucru, asa ii vom face pe copii constienti de nevoia si placerea de a face bine, iar noi adultii vom iesi din comoditate, privind mai putin si facand mai mult!

Autor articol: Georgiana Abrudan – sursa: http://smartwoman.hotnews.ro/Mai-facem-fapte-bune-


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s