Homeopatia, medicina care mangaie

Metoda de tratament naturist, homeopatia, aduce adevarate miracole in tratarea diverselor boli. Iata ce este bine sa stii despre aceasta medicina.

A fost inventata la sfarsitul secolului al XVIII-lea de catre Samuel Hahnemann si, tot de atunci, este practicata pe scara larga in tari ca Franta, Anglia, Germania, Belgia, etc.

Homeopatia are la baza substante de origine vegetala, minerala, sau animala, insa se deosebeste de celelalte metode naturiste de tratament prin modul de obtinere a “medicamentului homeopat”, numit remediu, si prin felul cum actioneaza asupra organismului.

Pentru obtinerea remediului homeopat, se porneste de la o substanta materiala (cum este tinctura-mama din plante, spre exemplu), care apoi este diluata si dinamizata pana la doze imponderabile, unde materia practic dispare si ramane doar mesajul acesteia, prin ceea ce cercetatorii numesc “memoria apei”.

Deci, mesajul homeopat este de ordin enegetic. Vorbim astfel de dilutii homeopate, care pot fi joase, medii, sau inalte. Ele sunt notate de cele mai multe ori cu initialele CH – centezimala hanemaniana.

Ca o regula generala, dilutiile joase au actiune in principal pe simptomele fizice (dureri, inflamatii, infectii, etc), iar cele inalte, pe simptomele din plan emotional, psihic, mental (nevroze, depresii, tulburari de somn, scaderi ale memoriei, capacitate de concentrare, etc).

Chiar daca homeopatia nu este acceptata de multi reprezentanti ai lumii medicale, nu pot fi negate efectele asupra organismului uman, demonstrate in practica de-a lungul timpului.

In plus, este cunoscut faptul ca homeopatia are la baza experimentele pe oameni sanatosi, legea similaritatii constituind principiul fundamental al ei, si anume: substanta, care in doze ponderabile (cuantificabile, masurabile) produce anumite simptome la omul sanatos, in doze imponderabile (care nu pot fi determinate prin metodele actuale) vindeca aceleasi simptome la omul bolnav.

De aici, rezulta si caracterul individualizat al acestei terapii, remediul fiind prescris pe baza caracteristicilor simptomelor prezente la bolnavul respectiv. Spre exemplu, pentru o durere de cap avand caracteristici generale asemanatoare, doi bolnavi primesc remedii diferite, pentru ca la fiecare, sunt particularitati ale durerii (conditii de agravare, de ameliorare, caracterul ei), dar si ale persoanei (preferinte si aversiuni alimentare, tip termic friguros sau calduros, trasaturi emotionale, etc).

Ca si celelalte metode de tratament naturist, homeopatia nu are efecte secundare si nici contraindicatii. In plus, ea poate fi administrata la toate categoriile de varsta – de la nou-nascut la batran, precum si la femeile gravide.

In ceea ce priveste legatura dintre homeopatie si alopatie (tratamentul clasic), un binecunoscut pediatru homeopat francez, intrebat de pacienti daca foloseste numai remedii homeopate sau prescrie si antibiotice, “le arata mana dreapta cu pumnul strans, pentru a lovi si mana stanga cu palma deschisa, pentru a mangaia. Este mai bine daca putem mangaia dar, uneori trebuie sa si poti lovi”.

Autor articol: Dr. Greta Nita
0740-097544
Hyperclinica Med Life
Calea Grivitei nr. 365 Bucuresti
Telefon: 021/ 209 40 30

sursa foto: freedigitalphotos.net


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s