Fii propriul tau model in viata

Interviul de mai jos se structureaza pe ideea clasica: „Daca prietenii tai se arunca de pe pod, te arunci si tu?”. Gandeste-te putin. Pentru cine faci anumite lucruri – pentru tine sau pentru cei din jur?

Sfaturile, exemplele si mesajele primite de la parinti sunt extrem de importante pentru dezvoltarea celor mici, pentru adultii de maine. Urania Cremene, trainer calificat in metoda americana Parent’s Toolshop, ne prezinta cum putem creste stima de sine a copiilor nostri.

Daca va plac solutiile oferite de ea, intrati si pe site-ul proiectului Parents Masterclass.

A.T.: Cred ca ceea ce o sa ne spui este pentru a creste stima de sine atat a copiilor, cat si a parintilor. Ai senzatia ca lucrezi doar pentru copil, dar, de fapt, lucrezi si pentru tine insati/insuti. Cum sa cresti stima de sine?

Nu pornim cu greselile frecvente, intalnite mai ales in cultura traditionala romaneasca, unde „bataia este rupta din Rai”. Nici nu vreau sa imi amintesc de nenumaratele obiceiuri si proverbe adanc inradacinate in fiinta romaneasca. Uitam de ele.

U.C.: Pana sa uitam de ele, este util sa ne aducem aminte ca ele exista. Pentru ca, pana sa devina Parents Masterclass o afacere in Romania, din punctul meu de vedere, mai avem de trecut peste multe mituri. Eu mi-am dorit ca aceste ateliere sa reprezinte o viziune a unei altfel de lumi in care copilul meu sa creasca; cu altfel de adulti in jurul lui. Si, ca el sa aiba altfel de adulti in jurul lui, trebuie sa avem acum altfel de parinti in jurul nostru.

A.T.: Deci ne amintim ca exista aceste mituri: „bataia este rupta din Rai”, „eu te-am facut, eu te omor” – vorba dura, „copilul se saruta numai in somn” – ca nu cumva sa il rasfatam.

U.C.: Si mai sunt multe altele, care dor. Cred ca am trecut cu totii peste aceste mituri, deci nu ma voi opri asupra lor.

Am ales sa vorbesc despre stima de sine pentru ca, desi, in mod normal, eu sunt trainer de adulti, timp de 12 ani am facut cursuri de management si leadership cu top managerii marilor companii si corporatii internationale din Romania si nu numai.

Ceea ce am constatat este ca cei mai multi adulti care au ajuns sa aiba succes in viata lor nu duc lipsa deloc de aceasta stima de sine. Si am mai constatat ca, o mare adultii pe care eu ii intalnesc in diferite ocazii (majoritatea lor) nu au stima de sine; (este o carenta destul de importanta in randul adultilor). Si m-am intrebat de ce.

A.T.: De la bataia primita in copilarie, de la faptul ca mama si tata iti „scot ochii” pentru ce nu stii sa faci si nu evidentiaza niciodata ceea ce chiar stii sa faci sau poti sa faci. Acestea ar fi primele doua argumente. Cred ca tu ne vei da alte motive mult mai rafinate.

U.C.: Astea sunt cumva la indemana si cele mai evidente.

Ce am invatat eu, din tot ce am citit si, mai ales, din aceasta metodologie pe care am adus-o in Romania (Parent’s Toolshop), sunt doua concepte extrem de importante, la care eu nu m-am gandit niciodata pana acum.

Exista o mare diferenta intre stima de sine si imaginea de sine. Stima de sine inseamna valoarea pe care noi o asezam fiintei noastre, intr-un exercitiu de sinceritate totala – noi cu noi in fata oglinzii. Cat de multi bani cheltuim pe noi insine? Cat de capabili de iubire ne consideram? Cat respect primim din partea celorlalti? Pe scurt, cat de valorosi suntem? La aceste intrebari, asa cum spuneam, majoritatea adultilor puncteaza slab.

Pe de alta parte, imaginea de sine este chiar imaginea din oglinda. Cum gandim noi ca ne „rasturnam” in ceilalti? Ce parere au ceilalti despre noi? Cat de valorosi suntem in ochii lor? Cat de capabili de iubire si de respect ne considera?

Aceste doua concepte sunt foarte des confundate unul cu celalalt. Noi suntem educati intru imagine. Noi suntem construiti inspre „in afara”, nu inspre „inauntru”.

A.T.: Mi se pare o componenta foarte interesanta si foarte spirituala, in sensul relatiei fiecaruia cu sine insusi, a relatiei omului cu Dumnezeu si asa mai departe.

U.C.: Pe mine m-a socat pentru ca am realizat ca, de fapt, stima de sine, atunci cand ea exista si e bine conturata, genereaza o motivatie interna.

Pe cand, imaginea de sine genereaza motivatie externa; adica, fac lucruri – si motorul meu interior este – pentru ceilalti si pentru cum „dau in poza”.

Voi sublinia din nou diferenta dintre cele doua cu o metafora. Daca ti-as propune tie sau altor persoane sa urcam Everestul, probabil ca cei mai multi, manati de spiritul de aventura, ar spune: „Hai sa urcam Everestul!”. In acel moment, eu le voi spune doritorilor ca ma bucur ca vor aceasta provocare, dar ca vor urca singuri, tot efortul pana sus le apartine, iar la capatul drumului nu e nimeni – nu se taie nicio panglica, nu primesc nicio medalie, nu va scrie nicaieri despre ei ca au urcat Everestul. In acest caz, ai mai urca pana in varf?

A.T.: Metafora este cat se poate de sugestiva si foarte emotionanta. Este greu de tradus, dar mi se pare ca reprezinta unicul drum pe care un om normal il poate aborda in viata. Si cred ca raspunsul meu este „da”. Si imi doresc sa le pot transmite acest mesaj copiilor mei. Pentru ca, pana la urma, ai urcat Everestul. De ce trebuie sa stie toata lumea ca ai facut acest lucru?

U.C.: Intrebarea este: de ce sa il urci pentru altii? Asta este cea mai mare intrebare. De ce fac un anumit lucru? Il fac pentru mine, pentru propria mea crestere, pentru propria mea dezvoltare, ca sa imi demonstrez eu mie ca sunt mai buna decat ieri, ca pot, ca sa ma bucur de tot acest drum, sau il fac pentru ca voi fi laudat?

A.T.: Foarte interesant! De obicei, parintele este incurajat sa isi laude in permanenta copilul; ceea ce nu este un lucru rau. Decat sa il bati, sa urli la el sau sa il jignesti, mai bine acest pozitivism. Dar iata ca ni se propune o alternativa spirituala. Sunt foarte curioasa cum se transmite.

U.C.: Este foarte interesant pentru ca, asa cum am mai spus, noi suntem educati inspre „in afara”. Aceasta motivatie externa nu ajuta deloc la crearea stimei de sine pentru ca, daca dispare oglinda, cei mai multi oameni cad; nu mai stiu cine sunt.

Sa abordam cum se creeaza stima de sine versus imaginea de sine. De mici, ni se spun lucruri precum:

  • Vorbeste cum trebuie!”

  • Nu mai tipa, ca ma faci de ras!”

  • Nu arunca hartii pe jos, ca se uita lumea la noi!”

  • Uite! Toti copiii mananca frumos, numai tu te misti pe scaun.”

Ce se intampla cu acest tip de indemnuri sau cu aceasta metoda de a ne educa micutul? Practic, il invatam pe copil sa se raporteze constant nu la un standard, nu la o valoare comportamentala pe care vreau sa i-o transmit, ci la perceptia celorlalti.

Tradus, asta inseamna ca este ok sa arunci hartii pe strada, atata timp cat nu te vede nimeni. Dar noi nu asta vrem sa transmitem. Sunt numeroase alte motive – poluarea, deranjarea publicului etc.

In loc sa transmitem valoarea unui comportament, noi transmitem constant perceptia celorlalti; de la „nu e frumos sa” – ce nu este frumos?

A.T.: Sau „asa ceva nu se face”. Este intotdeauna ceva impersonal – parintele nu isi asuma responsabilitatea pentru indemnul pe care il trimite sau pentru valoarea pe care o propune.

Ma gandesc ce lipsuri mari avem in acest moment in a educa si in felul in care noi insine am fost educati in scoala. Pentru ca, in scoala, nu ni se propune niciodata sa urcam Everesul pentru noi insine, ci doar pentru ceilalti.

Poate ca acesta este si motivul pentru care copiii nostri, fie ei la scoli private sau la stat, nu au chef sa invete in general. Pentru ca, de fapt, nu este o motivatie launtrica, ci vine din exterior.

U.C.: Nu ii invata nimeni pe copii ca este bine sa invete pentru valoarea de a invata, de a citi o carte, de a sti mai mult. Nu asta se transmite, ci obtinerea unei note, intrarea la liceu si asa mai departe.

A.T.: Si intram cu totii in acest circuit.

U.C.: Din pacate, nu prea avem incotro, la cum este construit sistemul scolar.

A.T.: Ne dam seama clar ca, in momentul de fata, suntem pozitionati mai putin eficient fata de copiii nostri si fata de noi insine. Cum sa ne repozitionam? Ce avem de facut? Ce sa cautam? In primul rand, este o restructurare a mintii noastre.

U.C.: Fiind realisti cu asteptarile noastre, nu exista un om motivat doar intern sau doar extern. Avand in vedere ca traim intr-o societate care ne propune si ne forteaza niste conduite, niste reguli si niste valori, evident ca nu putem face lucrurile doar pentru noi.

In schimb, ceea ce putem face este sa construim copii (oameni) care sa inteleaga diferenta intre alegerile pe care le fac pentru „cum dau in poza” – necesare din cand in cand – si alegerile pe care le fac pentru ei insisi.

Am ajuns intr-o societate si o conjunctura bolnava, in care oamenii fac alegeri intime pentru „cum dau in poza”. Se casatoresc cu oameni pentru acest lucru, se imbraca pentru asta, fac vacante pentru asta.

A.T.: Unii chiar fac copii pentru asta. Mie, acest lucru mi se pare cel mai dureros. Pentru celelalte, nu esti responsabil decat de viata ta; dar, in cazul unui copil, esti cat se poate de responsabil si pentru el.

U.C.: Atunci cand copiii nostri fac alegeri, este important sa ii invatam, de cat mai devreme cu putinta, care este motivatia din spate, ce isi doresc cu adevarat sa obtina. Isi doresc sa obtina stima din partea colegilor? Respect? Sau fac acel anume lucru doar pentru ca le face placere?

Trebuie sa ii incurajam cat mai mult sa faca lucruri pentru propria lor placere, chiar daca ceilalti din gasca nu vad asta cu ochi buni.

Doar in acest fel, copilul va putea, la varsta adolescentei de exemplu, sa spuna: „Nu ma intereseaza ca voi fumati, eu aleg pentru mine sa nu fac asta”.

Altminteri, daca tot ceea ce ii spun copilului meu este „uite ceilalti ce fac; tu nu faci”, mai devreme sau mai tarziu, va ajunge sa spuna ca, daca ceilalti copii fac ceva, asa trebuie si el sa faca, daca altii au ceva, trebuie si el sa aiba; pentru ca acesta este modelul pe care eu, ca parinte, l-am transmis.

Asadar, in primul rand, ceea ce vrem sa transmitem este ca este in regula sa fii diferit si sa ai alegeri diferite, atata vreme cat nu deranjezi pe nimeni si nu faci rau nimanui.

A.T.: Ce am mai avea de facut pentru a creste stima de sine a copiilor nostri?

U.C.: Un alt element extrem de important este iubirea neconditionata. Toti parintii se lauda ca isi iubesc copiii neconditionat.

In schimb, aud foarte des, in parc: „Daca nu esti cuminte, te las aici”. Persoane de o anumita varsta mai spun, acum mai rar, dar tot se aude: „Te dau la tigani”.

A.T.: Dincolo de faptul ca nu invata nimic copilul, mai e si o remarca rasista.

U.C.: Ce transmitem copilului nostru prin aceste mesaje? Ca este iubit DACA face lucruri bune. Ceea ce transmitem cu aceasta ocazie este ca iubirea este primita si luata numai in conditiile unui comportament corect, acceptat de parinte.

Mai departe, copilul gandeste: „Daca parintii mei nu ma iubesc asa cum sunt, nimeni nu ma va iubi niciodata asa cum sunt”. Practic, ajungem sa handicapam adultul de mai tarziu, care, in relatiile pe care le va avea cu ceilalti sau cu partenerul/partenera de viata, nu va intelege ca poate fi iubit(a) asa cum e; fara artificii, fara masti, fara roluri jucate si fara conditionari.

Iubirea neconditionata este un element foarte important. Inseamna ca pot transmite copilului meu „te iubesc CHIAR DACA…” sau „te iubesc ORICUM”. Cu cat transmit aceste mesaje mai des, cu atat cresc stima de sine a copilului meu.

A.T.: Pentru ca se simte iubit si iubirea creste stima de sine.

U.C.: Cel mai mult, mai ales daca vine de la parinti.

Sursa foto: FreeDigitalPhotos.net


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s