Fenomenul copiilor suprasolicitati

Sunt psiholog si psihoterapeut si am putut observa in ultimii ani in jurul meu copii absorbiti in fel si fel de activitati, in plus fata de activitatea scolara, cu tot efortul pe care aceasta il presupune deja.

Acesti copii muncesc de dimineata pana seara, la inot, pian, dans, pictura, engleza, calarie, scriere creativa, si asa mai departe. Au un program mai incarcat ca al unora dintre adulti si, uneori, se ajunge ca acasa sa fie doar oprirea obligatorie inainte de somn. Weekendul pare sa fie un nou prilej de activitati educative, creative si formatorii, cu toata ispita multelor ore libere, care se cer umplute intr-un fel.

Unele activitati sunt intampinate cu placere si asteptate cu nerabdare, in timp ce altele sunt facute sub presiunea asteptarii parintilor care vor sa le ofere copiilor lor o viata mai buna, sa ii pregateasca pentru viitor.

Parintii isi doresc ca micutii lor sa stie engleza fluent de la 7 ani, operare pe calculator de la 9 ani si sa ia premiul intai la concursuri de matematica, daca se poate, din clasa pregatitoare. Vor ca, in general, copiii sa fie pregatiti pentru orice. Pentru tot ce parintii lor nu au fost pregatiti sau nu au avut sansa de a experimenta.

Presiunea lui “a face“ si “a performa” pune pe umerii copiilor o responsabilitate disproportionat de mare si ii poate face sa se simta striviti de spectrul asteptarilor parentale, prea putin dispuse uneori sa lase loc copilului asa cum e el.

Stim bineinteles despre potentialul urias al copilului si despre importanta mediuluisi a oportunitatilor de crestere pe care e bine sa le oferim copilului.

Stim deja: creierul are nevoie sa invete tot timpul ceva nou, iar antrenarea lui inseamna consolidarea functiilor executive – care constituie una din cheile succesului in viata.

Insa e nevoie sa intelegem ca nu oricine poate sa faca orice. Si ca nu oricine vrea sa faca orice. Copilul vine pe lume inzestrat cu niste inclinatii si potentialitati care ii sunt specifice si rolul nostru ca parinti, educatori, consilieri este de a il ghida in descoperirea intereselor sale autentice si de a-l sustine in aprofundarea lor.

Daca, la inceput, este util sa expunem copilul la o gama larga de posibilitati, pe masura ce creste, ar fi de folos sa se concentreze si sa se dedice acelor activitati pe care el si-ar dori sa le urmeze cu adevarat.

Si, mai ales, este important ca parintele sa constientizeze ca timpul petrecut cu copilul este cel care il ajuta sa creasca si sa se dezvolte. Echilibrul este o abordare inteleapta. Timpul liber de joaca, de relaxare, de a nu face nimic, de a fi pur si simplu, este cel care permite consolidarea si dezvoltarea copilului. Timp in care copilul ar putea sa se cunoasca pe sine si sa isi descopere inclinatiile si interesele.

Importanta lui „a fi”, fara sa presupuna vreun fel de actiune, este intotdeauna inaintea importantei lui „a face” si constituie baza posibilitatii de a actiona cu bucurie. Capacitatea parintelui de a fi prezent si atent in mod autentic, implicat in relatia cu copilul sau este cea care pune bazele unei dezvoltari armonioase. Relatia parinte copil este cel mai important factor in devenirea si constructia fiintei umane.

Relatia armonioasa, de incredere, dintre parinte si copil, creeaza de asemenea premisele construirii in cel mic a unei capacitati sanatoase de alegere. Pentru ca, pana la urma, alegerile pe care le facem zi de zi in viata noastra, ajung sa ne defineasca si sa devina parte integranta din cine suntem. ”Suntem ceea ce facem in mod repetat. Excelenta, asadar, nu este o actiune ci un obicei”, spune Aristotel.

Am putea nuanta mai departe. Suntem ceea ce alegem sa facem in mod repetat, constient sau nu, zi de zi. Si aici as vrea sa reiau un moment emotionant despre care am povestit cu ocazia conferintei lui Steve Hughes in Romania, moment in care Steve Hughes a vorbit despre protejarea si dezvoltarea capacitatii de alegere a copilului. Dreptul fundamental la alegere al fiecarei persoane, capacitatea sa de a face alegeri in acord cu nevoile proprii si fara a incalca spatiul celorlati este in sine o misiune spirituala, de acceptare, crestere si definire a personalitatii fiecaruia dintre noi. Alegerile noastre ne definesc, fie ca dorim fie ca nu, si vorbesc despre cat de bine ne cunoastem, despre cat de mult ne respectam, despre ceea ce ne dorim de la viata si despre cum dam sens trecerii noastre prin lume.

Va invit sa alegeti sa petreceti timp de calitate in familie, zi de zi.

Va invit sa alegeti impreuna cu copilul activitatile extrascolare.

Va invit sa gasiti echilibrul intre timpul de joaca si timpul de munca, intre timpul de a fi si timpul de a face, in interiorul caruia copilul se poate regasi pe sine si se poate intoarce iar si iar la baza de siguranta pe care un parinte suficient de bun i-o poate oferi.

1 Iunie Zi Libera poate fi exact un astfel de prilej.

Autor articol: Ramona Oros, Psihoterapeut si Consultant Educational la Monterra


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s