Dumbrava minunata (1980)

O alta poveste pe care mi-o citea mama cand eram de-o schioapa este Dumbrava minunata. Filmul este o adaptare dupa romanul cu acelasi nume al scriitorului Mihail Sadoveanu. Regia a fost realizata de Gheorghe Naghi, iar scenariul ii apartine actritei Draga Olteanu.

 

Ecranizarea povestii a fost premiata in 1981 in Spania (Diploma de onoare) si la Moscova (Premiul pentru cel mai bun basm cinematografic), iar in 1985 a castigat Premiul I la Festivalul de Film din Quito, Ecuador.

Basmul prezinta peripetiile Lizucai, o fetita ramasa fara mama si crescuta de tatal sau si de o mama vitrega ca-n povesti. Luata din casa bunicilor ei, Lizuca are parte de o viata grea alaturi de noua sotie a tatalui sau; este batuta si certata fara motiv si singura fiinta care o intelege este catelusul ei, Patrocle. Dupa multe nedreptati indurate, fetita se hotaraste sa plece singura la drum, pentru a ajunge la bunicii sai. Alaturi de Patrocle, Lizuca porneste intr-o aventura fantastica prin Dumbrava Buciumenei. Aici, florile si animalele vorbesc, apar zane, printese si personaje folclorice precum Statu Palma si Sfarma Piatra.

Cum sa nu te atasezi de Diana Musca, interpreta rolului principal, atunci cand exclama „Eu sunt o fetita necajita”, dupa ce fusese insultata de o pasare din padure? Atunci cand isi aude ecoul in pestera, Lizuca exclama „Parca sunt mai multe fetite in padure”. Filmul este lipsit de efecte speciale, atmosfera magica fiind creata de padurea deasa si inalta si de inocenta si naivitatea redate perfect de protagonista.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s