De ce conteaza aniversarea cuplului

Cand relatia de cuplu este abia la inceput, sarbatorim fiecare prag, oricat de mic ar fi. Pe parcurs, acest obicei se pierde. Hai sa vedem de ce este asa importanta aniversarea cuplului!

Este un proces normal in relatia de cuplu. Intr-o prima etapa, vreti sa faceti totul impreuna, sa va creati amintiri si, pur si simplu, va bucurati unul de celalalt.

Aniversarea cuplului, marcarea faptului ca a mai trecut un an de cand sunteti impreuna, este un moment pe care il asteptati cu nerabdare si il sarbatoriti. Fie ca este vorba de o surpriza, fie ca este o iesire romantica, fie chiar si o floare, acest eveniment este intotdeauna prezent.

In urmatoarea etapa, odata ce relatia evolueaza, alte griji incep sa primeze. Deja stii ca ai o persoana de incredere alaturi, asa ca relatia de cuplu intra in plan secundar. Apar alte lucruri „mai importante”: intregirea familiei cu un copilas, renovarea casei, grijile de la munca si, implicit, cele financiare. Si toate aceste noi elemente din vietile voastre sunt valide.

Dar asta inseamna ca nu mai hranim si relatia de cuplu? Nici vorba. Asa cum iti gasesti timp pentru fiecare rol (de mama, de angajata, de fiica, de prietena), este nevoie sa dedici timp si rolului de sotie. Mai ales cand vine vorba de aniversarea cuplului.

Aminteste-ti doar cata energie ai depus pentru nunta – sa strangi bani, sa chemi invitatii, sa organizezi evenimentul. Aminteste-ti cat de fericita ai fost. De ce nu ar fi aniversarea cuplului o zi importanta in fiecare an? Pana la urma, este mica voastra sarbatoare.

Ma uit si acum la parintii mei. Anul acesta, se vor implini 30 de ani de cand au zis „DA” in fata altarului. Iar tata nu uita niciodata sa o surprinda pe mama cu o floare, cu o iesire in oras. Si in acea zi, parca sunt doi tineri indragostiti din nou.

Aniversarea cuplului este importanta pentru a-ti aduce aminte cum te-ai indragostit si motivele pentru care l-ai ales pe omul de langa tine. In aceasta zi, deschideti impreuna albumul cu fotografii de la nunta si impartasiti-va cele mai frumoase momente de pana acum.

Nu te gandi ca pentru a sarbatori acest moment ai nevoie de o idee iesita din comun sau ca trebuie sa scoti multi bani din buzunar. Aniversarea cuplului este o sarbatoare in sine. Cel mai important este sa dedici aceasta zi cuplului, sa te concentrezi pe voi doi.

Tu cum sarbatoresti aniversarea cuplului alaturi de partenerul tau de viata? Spune-ne in rubrica de comentarii.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy


Un comentariu la „De ce conteaza aniversarea cuplului”

  1. Foarte inspirat articolul! Felicitari!:)
    Gandindu-ma la cum sarbatoresc eu relatia de cuplu, as spune ca mereu este o zi de sarbatoare pentru ca in fiecare zi ne amintim cate un lucru care a dus la formarea a ceea ce suntem eu si iubitul meu azi= un cuplu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s