Cum ajunge bebelusul sa foloseasca olita

Orice parinte isi doreste sa scape cat mai repede de corvoada schimbatului scutecelor. Iar primul pas este olita! Cum ajunge bebelusul sa foloseasca olita? Ce obstacole pot aparea?

In primul an de viata, copiii nu detin controlul sfincterian si de aceea nu trebuie fortat acest proces. „Varsta olitei” incepe, in general, dupa primele 18 luni, insa depinde foarte mult si de perioada in care incepi sa il pregatesti pentru asta.

In general, dureaza in medie 8-10 luni de „antrenamente”, pana cand cel mic sa reuseasca sa renunte de tot la scutece in timpul zilei. Cu toate acestea, copilul va reusi sa se autocontroleze si noaptea abia in jurul varstei de 3 ani.

Care sunt avantajele mersului la olita?

  • Confort pentru micutul tau – scutecele pot sa fie uneori jenante, sa-l irite si astfel sa ii provoace plansul;
  • Confort pentru tine – copilul va incepe sa se controleze, sa stie cand are nevoie si vei putea incepe sa prevezi astfel de momente; este mai eficient din punct de vedere financiar, dar si comod, vei evita situatii neplacute in public
  • Castigarea independentei – este unul dintre primii pasi in drumul celui mic spre independenta
  • Mod de a imbunatati relatia parinte-copil – fiind atat de atent(a) la orice semn ca ar avea nevoie la olita, inveti sa il intelegi mai bine si sa ii observi nevoile

Cum poti stimula eficient acest proces?

Pentru a porni pe acest drum, este nevoie sa stii, in primul rand, care sunt obiceiurile celui mic – cat de des are nevoie, in ce momente, ce semne anunta ca se va intampla (gesturi, expresii, sunete, etc.)

Exista mai multe moduri in care il poti pune pe toaleta:

  • Daca ai norocul sa il prinzi fix inainte sa aiba nevoie si sa il duci repede, este perfect.
  • Daca nu, poti sa il duci chiar si in timp ce face, pana va incepe sa asocieze nevoile cu olita.
  • A treia varianta este sa il duci periodic la olita (la fiecare 15-30 de minute si sa petreceti acolo 1-2 minute).

In cazul in care cel mic a reusit sa faca in olita, recompenseaza-l! Invata-l ca acesta este comportamentul pe care il astepti de la el.

Daca petreceti prea mult timp la olita fara ca el sa reuseasca sa faca, te poti folosi de diferite siretlicuri: apasat usor pe burtica, lasat apa sa curga sau chiar un pistol cu apa cu care sa va jucati pentru a face lucrurile mai placute.

Este foarte important sa asocieze olita cu un lucru bun pentru el, nu ca pe o pedeapsa. De aceea, pe langa recompensa, ii poti lasa la indemana joculete sau sa aveti poezioare si cantecele speciale pentru acel moment.

Alegerea olitei are un rol important. Pe langa faptul ca trebuie sa fie potrivita pentru varsta si marimea sa, este ideal sa fie si atractiva.

De asemenea, copiii invata prin imitatie deci ai putea sa ii arati inainte cum se face. Poti sa ii vorbesti despre cum iti dai tu seama ca ai nevoie, care sunt pasii pe care ii faci, explica-i procesul sau chiar cauta pe internet videoclipuri educative, special facute pentru copii.

Ce piedici poti intalni?

Una dintre cele mai frecvente greseli este aceea de a pedepsi copilul daca „se scapa pe el”. Desi pentru parinte este un moment suparator sau chiar stanjenitor daca se intampla in public, trebuie sa tii minte ca cel mic inca nu detine controlul perfect. Nu este un mod de a te pedepsi si nu este un gest intentionat.

Accidentele fac parte din cursul drumului. Fie ai ratat semnele, nu l-ai dus la timp sau pur si simplu el nu a fost constient de urgenta lucrurilor, pedepsele pot avea efecte adverse si sa intarzie stapanirea olitei.

Cel mic isi poate pierde interesul, va prinde frica (legata de olita, dar chiar si fata de a face greseli la modul general). Poate avea chiar efecte pe termen lung din punct de vedere afectiv – se poate simti respins, neiubit sau din contra manios pe tine pentru ca nu se simte inteles.

Trebuie de asemenea sa nu grabesti lucrurile. A-ti dezvata copilul de scutec este un proces elaborios, care poate dura suficient de mult timp si nu te poti astepta la rezultate magice peste noapte.

Totodata, pentru reusita lucrurilor este extrem de important daca cel mic este pregatit sau daca ai inceput prea devreme. Este important sa fii rabdator si sa il sustii. Incearca sa eviti sa incepi in momente in care deja cel mic trece prin schimbari – prea multe modificari simultane in rutina il pot da peste cap.

Daca intampini rezistenta sau daca te lovesti numai de esecuri, poti incerca sa il mai lasi cateva saptamani si sa revii cu forte proaspete atunci cand el va fi mai pregatit!

Micutul tau e pregatit de olita?

Autor articol: Mihaela Balan – Psihoterapeut de familie sub supervizare – Psihoterapiefamilie.ro

sursa foto: freedigitalphotos.net


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s