Stii sa-i acorzi copilului primul ajutor?

Odata ce se incalzeste vremea, copiii vor iesi in parc la joaca, vor pleca prin mini-vacante sau vor merge la bunici, la tara. Ce se intampla in cazul in care micutul tau pateste ceva? Stii sa ii acorzi copilului tau primul ajutor?

Suntem parinti responsabili, avem grija de copiii nostri ca de ochii din cap, suntem alaturi de ei clipa de clipa, dar o secunda am intors capul in alta parte si s-a intamplat necazul.

N-ai auzit de copii care au cazut de pe masa de infasat sau din carucior? N-ai vazut copii care, intr-un moment de neatentie al parintilor, si-au bagat in nasuc un nasture sau o biluta? Si exemplele pot continua.

Pentru ca nu se stie niciodata cand am putea avea nevoie, o sa iti prezint in continuare cateva masuri de prim ajutor pe care le poti lua in cazul in care copilul tau sufera un accident.

Si nu uita regula numarul unu in astfel de situatii: Pastreaza-ti calmul!

Arsurile si oparirile:

Lichidele fierbinti, sobele, caloriferele prea incinse, flacara de la aragaz, cablurile electrice cu defectiuni sau prizele neacoperite reprezinta adevarate pericole pentru copiii nostri si pricipalele cauze ale arsurilor si oparirilor.

Iata cum trebuie sa procedam in caz de arsura usoara, de gradul intai, urmata numai de inrosirea pielii: se spala locul timp indelungat cu apa rece pentru alungarea durerilor, iar la copiii mari se aplica alcool si apoi o compresa sterila.

In cazul arsurilor de gradul 2, cand se formeaza vezicule, sau in cazul celor de gradul 3, cu pierdere de substanta sau carbonizare se acopera locul arsurii cu o panza curata, copilul este invelit intr-o patura si transportat de urgenta la spital.

In caz de oparire nu se vor scoate hainele fumegande, ci se va turna apa rece din abundenta peste copil si haine.

In oricare dintre aceste situatii, se va evita aplicarea din proprie initiativa a unor pansamente, unguente, pudre sau alte substante pe corpul micutului. Copilul va fi transportat de urgenta la spital si in timpul transportului va fi tinut la caldura, bine invelit, cu sticle cu apa calda la extremitati si i se vor da sa bea doar lichide caldute, putin indulcite.

Strangularea, sufocarea:

Pentru micutii nostri, orice cablu din casa, orice snurulet de la caciula sau o simpla punga de plastic pot reprezenta pericole de strangulare si sufocare. Vigilenta noastra va fi cu atat mai mare cu cat astfel de obiecte se afla la indemana copilului.

In cazul in care cel mic sufera un astfel de accident, devine cianotic – se invineteste si isi pierde constienta. Ca masura imediata, copilul va fi scos la aer curat, i se va face respiratie gura la gura si se va chema de urgenta salvarea. Atunci cand copilul supravietuieste, pot ramane sechele nervoase importante.

In cazul in care micutul isi introduce corpuri straine – samburi, bile, nasturi – in cavitatile naturale – nas, ureche, vagin, uretra, acestea vor fi extrase doar de medicii specialisti. Orice incercare a parintelui de a scoate corpul strain poate infunda si mai rau obiectul si dupa aceea va fi nevoie de interventie chirurgicala. Cazurile cele mai frecvente si din pacate cele mai periculoase sunt acelea de inhalare de corpuri straine – bomboane, alune, boabe de mazare sau margele, monede, nasturi etc. Daca acestea patrund pe trahee, declanseaza o reactie de tuse brutala, prelungita, cu rosirea fetei sau cu invinetirea ei, daca nu sunt eliminate. In acest caz este necesara internarea copilului pentru un examen radioscopic pentru localizarea corpului strain si, eventual, bronhoscopie pentru extragerea sa.

Si inecul in timpul mesei sau in timpul varsaturilor poate avea efect fatal. Cazurile cele mai grave sunt acelea cand corpul strain este fixat la nivelul laringelui sau traheei. Se pot aplica, in acest caz, urmatoarele manevre ce pot fi salvatoare :• intai se incearca indepartarea corpului strain din laringe cu degetul aratator, tusea declansata putand sa favorizeze eliminarea sa;• copilul mic va fi ridicat, suspendat de picioare cu capul in jos si se vor aplica asupra cutiei toracice, la nivelul arcurilor costale, mai multe compresiuni. In cazul in care este o singura persoana prezenta, aceasta va apasa corpul micutului de propriul corp;• copilului mai mare i se va aplica manevra Heimlich. Parintele se asaza in spatele copilului, ii cuprinde talia cu bratele si apuca cu mana dreapta articulatia pumnului stang. Apoi se face mana stanga pumn si se apasa puternic copilul in capul pieptului. Aceasta manevra este eficace dar traumatizanta. Bolnavul va fi transportat la medic, iar acesta va fi informat ca pacientului i-a fost aplicata metoda Heimlich.

Intoxicatiile. Otravirile:

Cu cat copilul este mai mic, cu atat tentatia de a baga in gura tot ce prinde in manuta este mai mare. Noi stim acest lucru si ferim din calea lui substantele de uz casnic precum detergenti, soda, spirt, dar si cosmeticele sau medicamentele. Din pacate insa, chiar si cei mai atenti parinti se pot trezi fata in fata cu o situatie de acest gen: copilul a gasit niste pastile pe jos, scapate din intamplare, si le-a inghitit… sau a baut dintr-o sticla in care se afla cine stie ce substanta. Ce-i de facut in astfel de cazuri :

• copilului i se va da sa bea multa apa, cu conditia sa nu aiba starea de constienta pierduta si sa nu fi baut un acid precum otetul sau o baza, cum este soda caustica;
• copilul este asezat de-a curmezisul pe coapsele unei persoane care sta pe scaun si este fixat cu fata in jos, cu capul mai jos decat restul corpului si va fi apasat pe abdomen. Adultul introduce un deget invelit intr-o batista curata in faringele copilului, provocand varsatura;
• nu se declanseaza varsaturi in cazul in care cel mic a inghitit detergent, acid, baza tare sau petrol;
• nu se da lapte – cu exceptia ingestiei de acizi;
• in cazul unor otraviri grave se va evita racirea copilului;
• se merge la cea mai apropiata institutie sanitara – in cazul in care spitalul este mai departe – unde i se vor face copilului spalaturi gastrice.

Un lucru foarte important de precizat: restul de substanta toxica, ambalajul produsului ce a fost ingerat si lichidul de varsatura vor fi luate neaparat si prezentate medicului. Si inca ceva: chiar daca ne simtim vinovati de accidentul copilului nostru, nu trebuie sa-i ascundem medicului imprejurarea in care acesta s-a intamplat. Numai avand toate datele, specialistul va putea lua cele mai bune decizii pentru salvarea micutului. In cazul intoxicatiei prin contactul unei substante otravitoare cu pielea, copilul va fi spalat in cadita, cu multa apa care se va improspata mereu. Daca substanta a ajuns la ochi, se vor deschide larg pleoapele si se va spala ochiul sub jet de apa calduta, turnata cu un ibric.[page]

Plagile:

Toti am cazut, ne-am lovit, ne-am intepat, am plans si ne-a trecut. Copii fiind, n-am dat prea mare importanta momentului. Cei care s-au speriat intr-adevar au fost parintii. Acum suntem noi in aceasta ipostaza si incercam sa ascundem cat putem obiectele periculoase din casa – cutite, furculite, ace, foarfece – pentru a ne proteja copiii. Cand ies la joaca, le tinem o intreaga teorie despre cum trebuie sa se joace si cum nu, pentru ca, Doamne fereste, cad si fac buba. Dar oricat de mult i-am cocolosi noi, aceste mici incidente sunt inevitabile. Iata cum trebuie procedat cand ele se intampla :

• plaga nu va fi atinsa cu mainile nespalate sau cu haine murdare;
• ranile superficiale se sterg cu alcool iodat si apoi se aplica peste ele o compresa sterila, care se fixeaza cu o fasa sau cu leucoplast;
• copilul va fi dus la dispensar pentru a se face “toaleta” plagii de catre specialist si, foarte important, profilaxia tetanosului;

In cazul in care avem de-a face cu rani grave, insotite de hemoragii arteriale – adica pierderi mari de sange de culoare rosu-deschis, ritmat de unda pulsului – trebuie procedat astfel:

• se aplica un garou la un lat de palma mai sus de plaga, spre inima, si se va strange bine, pana la oprirea hemoragiei, apoi se innoada. Drept garou se pot folosi: panza indoita, bretele de pantalon, fular, etc;
• se va nota pe un bilet sau chiar pe pielea copilului ora la care s-a aplicat garoul, fiindca acesta trebuie largit dupa o ora si jumatate pentru a permite irigarea cu sange a segmentului bandajat
• ridicam in pozitie verticala membrele inferioare ale copilului, pentru asigurarea irigatiei cu sange a organelor vitale;
• administram lichide, de exemplu ceai indulcit;
• se va chema salvarea.

Sangerarile nazale:

De obicei, atunci cand ne curge sange din nas ne asezam intinsi pe spate, cu mana opusa narii care sangereaza in sus. Specialistii ne sfatuiesc ca atunci cand copilul nostru se confrunta cu o astfel de situatie, sa-l asezam in sezut, cu capul usor aplecat inainte, si sa-i apasam bine nara din care curge sangele. In cateva minute sangerarea se va opri. Daca sangerarea a intervenit in urma unui traumatism, cum ar fi o cadere sau o lovitura, copilul va fi dus neaparat la un cabinet medical ORL.

Fracturi, entorse, luxatii:

Aflati la varsta la care debordeaza de energie, copiii nostri alearga, se joaca, sar, se arunca dupa minge si cateodata aceste actiuni duc la niste accidente pentru care trebuie sa fim pregatiti sa oferim primul ajutor. Ruperea unui os se numeste in termeni medicali fractura. O recunoastem atunci cand locul ce ar fi trebuit sa fie rigid – osul – este moale. Ruperea tesuturilor din jurul articulatiilor se numeste entorsa. Cand rupturile sunt foarte mari, incat capetele oaselor parasesc articulatia, avem de-a face cu o luxatie. In toate aceste cazuri, singurul ajutor pe care-l putem oferi copilului este sa-i imobilizam segmentul lezat cu o atela improvizata, legat de gat cu o esarfa, si sa-l transportam de urgenta la spital. Este bine de stiut ca acest tip de accidente provoaca dureri foarte mari si e de preferat sa-i oferim copilului si suport afectiv, chiar daca n-a fost el prea cuminte sau prea atent si a patit acest necaz.

Intepaturile veninoase:

Aflat in vacanta la bunici sau in excursie cu parintii in cine stie ce tara exotica, copilul poate avea “intalniri” nu dintre cele mai placute cu diverse vietuitoare. Fie ca este vorba de banalele albine, viespi sau de paianjeni veninosi, scorpioni ori serpi, trebuie sa stim sa-i oferim copilului primul ajutor in cazul in care este intepat sau muscat de catre acestea. Iata cum se procedeaza :

• se va extrage intai acul insectei, se va aplica o compresa cu alcool si peste aceasta se va aseza o punga cu gheata;
• in caz de intepaturi de paianjeni veninosi ori scorpioni sau muscatura de sarpe, se va aplica o punga cu gheata peste rana, iar deasupra zonei de intepatura ori muscatura se va fixa un garou;
• in oricare dintre aceste situatii copilul va fi transportat la spital.

Copiii alergici pot avea reactii violente dupa intepaturi de insecte; de aceea este recomandat ca medicul de familie sa intocmeasca o trusa de urgenta pe care parintii s-o foloseasca in caz de nevoie.

Supraincalzirea. Socul caloric. Insolatia :

Socul caloric se produce atunci cand este foarte cald afara, cand copilul este imbracat mult prea gros pentru temperaturile existente, cand nu bea o cantitate suficienta de lichide sau cand patul sau se afla langa o sursa de caldura, un calorifer sau o soba. In acest caz, primul ajutor consta in :

• transportarea lui intr-o camera racoroasa, bine ventilata;
• dezbracarea completa a copilului si introducerea lui intr-o baie cu temperatura apei mai joasa cu doua grade decat cea a corpului sau, temperatura masurata rectal;
• hidratarea lui cu lichide: ceai indulcit, apa usor sarata, cu doua-trei grame de sare la un litru de apa;
• in faza de deshidratare, tratamentul de urgenta se va efectua numai in spital.

In cazurile foarte grave, cand sunt afectate functia inimii si respiratia, se va trece la reanimarea cardio-respiratorie. Primul ajutor trebuie acordat in decurs de cateva minute. Mai intai se va stabili daca respiratia s-a oprit complet, daca mai sunt prezente respiratii rare, suspinoase si daca bataile inimii mai sunt prezente. In functie de aceste date se vor adapta procesele de reanimare.

Procesele de reanimare:

Respiratia gura la nas:

• se elibereaza caile aeriene de mucozitati, sange, lichid de varsatura;
• se aseaza copilul in decubit dorsal, pe un plan dur, perfect orizontal, cu capul flectat pe spate;
• reanimatorul se aseaza lateral, cu o mana tine barbia astfel ca gura copilului sa fie inchisa, iar cu cealalta mana, aplicata pe crestetul capului, mentine flexia capului;
• reanimatorul aplica etans buzele in jurul nasului copilului si insufla propriul aer expirator sub presiune moderata, in acest moment cutia toracica a micutului se ridica; apoi se indeparteaza, iar aerul insuflat se evacueaza spontan si cutia toracica coboara.

Respiratia gura la gura:

• aceeasi tehnica folosita la respiratia gura la nas, doar ca insuflarea aerului se face pe gura victimei, tinandu-se nasul pensat; la sugar si copilul mic se pot cuprinde concomitent gura si nasul. Frecventa insuflarilor difera in functie de varsta : pentru scolar si adult 20 pe minut, pentru copilul mic 30 pe minut, pentru sugar 35 pe minut.

Masajul cardiac extern:

• se practica atunci cand bataile inimii au incetat iar pulsul este absent : copilul este culcat pe un plan dur, cu capul intors lateral;
• reanimatorul se aseaza lateral de victima si apasa ritmic peretele anterior toracic. Cand compresiunea inceteaza, inima se umple din nou cu sange; la sugar este indicat sa se faca aceasta apasare doar cu doua degete, frecventa compresiunilor fiind de 120 pe minut. La copilul mic se practica masajul cardiac cu o singura mana, cu o frecventa de 90 pe minut. La copilul mare si adult se foloseste tehnica bimanuala, cu cele doua maini suprapuse si cu un ritm de 60 de compresiuni pe minut.

Reanimarea asociata cardio-respiratorie:

• aceasta imbina ambele metode. Daca reanimatorul este singur, executa intai sase insuflatii, apoi 15 compresiuni toracice. Daca are un ajutor se practica concomitent cele doua tehnici, in functie de varsta copilului. O masura ajutatoare este ridicarea in pozitie verticala a membrelor inferioare ale copilului, pentru a asigura o cantitate mai mare de sange circulant pentru organele vitale.

Un lucru foarte important de retinut se refera la durata acestor masuri de resuscitare. In caz de eficienta, ele vor fi intrerupte cand pielea copilului se coloreaza in roz, pupilele se micsoreaza iar miscarile respiratorii se fac spontan. In cazul in care se constata ineficienta acestor masuri, ele vor fi continuate pana la venirea medicului sau pentru cel putin 60 de minute.

In cazul in care v-ati aflat in situatia de a acorda primul ajutor, urmatorul gest pe care este bine sa-l faceti este sa mergeti la spital, policlinica, institutie sanitara, pentru a va asigura ca micutul vostru este in afara oricarui pericol.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s