5 semne ca jobul iti afecteaza relatiile

Ti s-a intamplat sa vii acasa si sa te certi cu sotul/ sotia dupa o zi grea de munca? Sau sa tipi la copilul tau fara motiv? Iata 5 semne ca jobul iti afecteaza relatiile.

Intr-o lume ideala, am reusi sa facem totul perfect, la timp si i-am face pe toti din jur multumiti. Insa, nu perfectiunea este cea care conteaza, ci echilibrul (mai ales cand vine vorba de echilibrul dintre viata personala si cea profesionala).

De multe ori, uitam sa mai fim cumpatati intr-o anumita directie si ajungem sa ne concentram toate resursele catre un singur aspect al vietii. Iar cand acel aspect este jobul, devenim stresati, necomunicativi, ne varsam nervii pe cei care nu au nicio vina sau ne inchidem in noi.

Daca te afli in aceasta situatie si incerci sa regasesti echilibrul in viata ta, iata 5 semne care denota ca jobul iti afecteaza relatiile si cum sa le rezolvi.

  • Nu mai ai timp pentru ceilalti (nici chiar pentru tine)

In momentul in care pleci mai devreme la serviciu pentru ca „vrei sa termini cat mai repede proiectul ala” si ajungi foarte tarziu acasa pentru ca „mai aveai putin de lucrat” (sau mai lucrezi putin si odata ce ai ajuns acasa), nu prea mai ai timp si de alte activitati.

In aceste momente, aminteste-ti de prioritatile tale. Daca ai o urgenta la serviciu si ajungi sa stai peste program, fa-ti timp a doua zi pentru cei dragi sau pentru tine insati/ insuti. Doar in momentul in care iti stabilesti clar prioritatile si ce este important pentru tine vei reusi sa gasesti echilibrul de care ai nevoie.

  • Folosesti jobul ca o scuza pentru a evita certurile

In momentul in care apare o problema in relatia de cuplu, s-ar putea sa te afunzi mai mult in munca, in loc sa iti comunici nemultumirile. Am facut si eu asta si iti pot spune ca nu este deloc o alegere sanatoasa, nici pentru relatie si nici pentru propria persoana. Aceasta modalitate este doar temporara si, mai devreme sau mai tarziu, tot va fi nevoie sa iti confrunti problemele.

Asadar, cel mai bine este sa fii sincer(a) in relatia ta, chiar si in momentele grele. Comunica-ti grijile si nemultumirile si ai incredere ca, alaturi de partenerul tau, veti gasi o solutie.

  • Lasi jobul sa iti afecteze stima de sine

Daca simti ca la locul de munca nu primesti aprecierea de care ai nevoie, lucrezi cu oameni toxici si ajungi sa te simti deprimat(a) la sfarsitul fiecarei zile, s-ar putea sa aduci sentimente negative si in relatiile cu cei dragi.

Aici este o situatie mai delicata. Pentru ca, daca in viata personala poti alege persoanele pe care le pastrezi aproape si cele pe care nu le vrei langa tine, la serviciu nu prea ai acelasi lux.

Totusi, ceea ce poti face este sa nu iei totul prea personal si sa impui anumite limite, atat cat poti.

  • Te astepti ca relatiile tale „sa te salveze”

Ti s-a intamplat sa iti folosesti partenerul ca o carja, atunci cand esti nefericit(a) la serviciu? Ajungi sa faci asta zilnic? Ai grija, pentru ca, oricat de intelegator ar fi partenerul tau, ii va fi greu sa te ridice de fiecare data.

De aceea, incearca sa gasesti timp doar pentru tine, in care sa ai grija de nevoile proprii, fara a-i ingreuna si pe cei din jur. Asta nu inseamna ca cei dragi nu sunt mereu pregatiti sa aiba grija de tine si sa iti ofere afectiune. Dar, cum am tot spus, cauta un echilibru – gaseste-ti un hobby, incepe sa faci sport etc.

  • Te certi cu cei dragi

Acesta este cel mai clar semn ca jobul iti afecteaza relatiile: momentul in care ajungi acasa stresat(a) si, din aceasta cauza, ajungi sa te certi cu sotul/ sotia sau sa tipi la copilul tau. Si se poate intampla din cele mai marunte motive – poate partenerul a uitat sa duca gunoiul, poate copilul tau a dat volumul la televizor prea sus, poate doar te-ai impiedicat de ceva.

In loc sa te certi cu cei din jur, iti sugerez sa folosesti sportul ca o metoda de a scapa de stres. Odata ce ai ajuns acasa, schimba pantofii formali cu o pereche de adidasi si iesi la alergat prin parc. Efortul fizic te ajuta sa scoti din tine toate emotiile negative, inlocuindu-le cu sentimente pozitive.

Tu ai avut momente in care ai simtit ca jobul intervine in viata ta personala? Povesteste-ne in rubrica de comentarii.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s