Vrea sa stea tot timpul la desene animate

Cand vine vorba de desene animate, intotdeuna va exista rugamintea de „inca un episod”. Ce faci in situatia asta?

Da, copilul poate sa aiba aceasta dorinta. Dar intrebarea potrivita pentru tine este: Oare desenele sunt o nevoie? Eu cred ca pot implini nevoia de relaxare, insa in mica masura.

De aceea, privitul la desene animate poate veni dupa ce nevoile adevarate au fost implinite. Nevoi precum activitatea fizica, invatarea, comunicarea si relationarea.

Si, pentru ca tu esti in slujba acestor nevoi ale copilului tau, tu vei decide care este regula casei si in ceea ce priveste timpul petrecut la televizor, cat timp poate sta la desene animate si care animatii sunt acceptabile. Tot tu decizi si cand anume poate sta la televizor: dupa masa, dupa lectii, dupa ce jucariile sunt aranjate. Tu si tatal lui stiti cel mai bine cum este potrivit in familia si casa voastra.

Apoi, dupa ce toti ai casei cunosc regula, este esential sa veghezi la respectarea ei. Altfel, devine un fel de „Bla, bla, las-o sa vorbeasca, ii trece”. Ca sa fie mai usor, ar fi bine sa nu fie un televizor in camera copilului.

Iar ca regula sa fie acceptata, gaseste activitati placute pentru a petrece timp in familie fara tehnologie. Cauta activitati in care nici sa nu verifici mesaje, sa nu lucrezi si sa lasati cu totii telefoanele si alte dispozitive deoparte. Astfel, copilul va invata ca nu tehnologia este principala sursa de distractie si buna-dispozitie.

Jocuri, sport impreuna, plimbari, lecturi, activitati creative, toate acestea sunt variante mult mai amuzante si mai utile. Chiar si gatitul il puteti face impreuna. Copiii vor fi incantati sa participe si sa invete.

Te invit sa dai dovada de coerenta cand aplici regula. Daca tu ramai multe ore in fata televizorului, atunci va fi complicat sa ii impui copilului tau doar o ora pe zi. Copiii invata mai degraba din ceea ce faci decat din ceea ce le spui. Stiu ca televizorul pare a fi o cale usoara de a avea timp sa iti faci treburile, fara a fi intrerupt. Insa eu cred ca poti gasi multe cai distractive de a petrece putinul timp pe care il ai cu familia, fara televizor.

Copilul tau cat timp sta la televizor? La ce desene animate se uita?

Autor articol: Cati Calin, trainer si consultant in comunicare relationala la Centrul AmaneSer / facebook / amaneser@amaneser.ro / 021/327.54.45 / 0723.396.368


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s