Vaccinarea anti-TBC a nou-nascutilor, oprita pana in aprilie

Ministerul Sanatatii a anuntat ca imunizarea nou-nascutilor impotriva tuberculozei va fi sistata pana in luna aprilie.

Ministrul Sanatatii, Attila Cseke, a cerut Agentiei Nationale a Medicamentului si Institutului National de Dezvoltare Cercetare Cantacuzino detalii cu privire la situatia vaccinurilor BCG, in urma discutiilor luandu-se decizia sistarii utilizarii acestui vaccin cu termen de valabilitate depasit, chiar daca initial se hotarase prelungirea termenului si continuarea imunizarii.

Vaccinarea nou-nascutilor va fi reluata dupa ce Institutul Cantacuzino – producatorul vaccinului anti TBC – va pune in functionare noua linie tehnologica pentru reluarea productiei, anunta NewsIn.

Reprezentantii Ministerului Sanatatii anunta ca sanatatea nou-nascutilor care au fost imunizati pana in prezent cu vaccinul existent in maternitati nu a fost prejudiciata, vaccinul fiind un produs biologic corespunzator.

De asemenea, stoparea vaccinarii pana in aprilie nu va aduce prejudicii nou-nascutilor, deoarece imunizarea se poate face pana la varsta de 10 luni, mai spun cei din minister.

Saptamana trecuta, Agentia Nationala a Medicamentului (ANM) a amendat Institutul Cantacuzino pentru ca a permis distribuirea unor doze expirate de vaccin antituberculoza , care se administreaza nou-nascutilor. ANM aprobase insa, in luna ianuarie, la solicitarea Institutului, prelungirea perioadei de valabilitate a vaccinului BCG de la 12 luni la 18 luni.

 

 

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s