Proiectul Edulier, la a doua editie

Aflat la cea de-a doua editie, proiectul Edulier isi propune sa aduca laolalta, prin intermediul activitatilor ludico-educative, copiii din familiile instarite si din cele nevoiase din localitatea Corbeanca si din imprejurimi.

Anul acesta, evenimentul are loc in perioada 18 iulie – 24 iulie 2011, intre orele 9.30-13.00.
Sub sloganul “Punem cartea-n cui”, organizatorii vor oferi copiilor sapte zile deosebite, menite sa apropie prapastia sociala si culturala, dar si sa-i bucure pe cei mici.

Fiecare zi va avea o tema creativa menita sa-i invete si sa-i inspire pe copii: Ziua inventiilor nepericuloase, Ziua verde, Ziua hartiei, Ziua jurnalismului, Ziua campionilor, Zilele pentru parinti si copii. Toate se intampla intr-o gradina ca un colt de rai, cu livada si multe flori, care a apartinut lui Mos Tanase.

Prima editie a Edulier a avut peste 70 de participanti, iar in decurs de un an schimbari importante au avut loc in localitate, dar si in ceea ce priveste ideile copiilor de aici: unii au primit certificate de nastere si alocatii, putand merge la scoala, altii au invatat sa se joace “de-a voluntarii”, pentru multi vacanta a devenit sinonim cu Edulier.

Mai multe detalii despre eveniment se gasesc la adresa http://eduliercorbeanca.wordpress.com.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s