Proiectii de filme si ateliere de colorat pentru copii in Satul Biodiversitatii

Toti cei curiosi sa afle informatii interesante despre biodiversitate si legatura dintre stilul nostru de viata si mediul inconjurator sunt asteptati la Baneasa Shopping City, unde are loc, in aceasta perioada, expozitia publica „Satul Biodiversitatii”.

Expozitia reprezinta o actiune de informare a Comisiei Europene, Directia Generala Mediu, in parteneriat cu WWF si Oceanic Club si se desfasoara la Baneasa Shopping City in perioada 24 ianuarie – 6 februarie, potrivit WWF Romania.

Organizatorii „Satului” isi propun sa sensibilizeze publicul larg – mai ales tinerii si copiii – prin instrumente interactive, pregatind, in acest sens, mai multe activitati si ateliere care se vor desfasura sambata si duminica (29 si 30 ianuarie, 5 si 6 februarie), intre orele 13:00 si 20:00.

Proiectii de filme despre natura, teste grila despre biodiveristate, atelierul de plantare de seminte de salata, aplicatii si jocuri on-line, observarea microscopica a faunei marunte din Marea Neagra, planse cu specii ce asteapta sa fie colorate de cei mici si multe alte surprize va asteapta la sfarsit de saptamana in Sat.

Invitatul special al evenimentului este Bogdan Ionescu, profesorul de origami in varsta de 12 ani, care aduce la Baneasa Shopping City proiectul sau de succes, Palatul de Hartie. Pe parcursul a doua ore (16:00 – 18:00), Bogdan va dezvalui din tainele plierii fluturilor, animalelor si florilor din patrate de hartie.

Expozitia itineranta „Satul Biodiversitatii” face parte din campania Comisiei Europene „Contam unii pe altii”, o campanie de informare si responsabilizare a cetatenilor in privinta pierderii biodiversitatii.  


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s