Proiecte de voluntariat potrivite pentru copii

Proiecte de voluntariat potrivite pentru copii

Daca vrei sa iti inveti prichindelul sa faca fapte bune si sa se implice in proiecte de voluntariat, dar nu stii de unde sa incepi, descopera acum, la Meditatii pentru parinti, cateva idei si solutii.

„A coordona un proiectel de voluntariat presupune, in primul rand, sa vrei sa faci asta si apoi presupune sa ai langa tine niste adulti care sa reuseasca sa iti puna pe masa cateva variante, potrivite pentru varsta ta si cu sanse de a reusi sa faci asta”, explica trainerul Cristina Negut.

Totodata, inainte sa iti indemni copilul sa conduca o actiune de voluntariat in randul prietenilor sai, este bine sa stii daca piciul tau vrea sa fie un conducator sau nu. „Sunt copii carora le place sa fie in compania altor copii si atat”, mai spune Cristina Negut.

Nu in ultimul rand, ajuta-ti copilul sa aleaga proiecte de voluntariat realizabile, pentru care sa aiba timp si in care sa isi poata implica usor prietenii. Pentru ca programele micutilor sunt si-asa destul de incarcate cu scoala, teme, cursuri extrascolare, este bine sa le propunem niste actiuni simple, care sa le aduca bucurie.

Afla cateva astfel de proiecte de voluntariat, potrivite pentru copii, acum, la Meditatii pentru parinti.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s