Premiile de Excelenta Itsy Bitsy 2016 – Cursuri pentru copii

Itsy Bitsy premiaza institutiile care ofera cursuri extrascolare si ateliere pentru copii, promovand creativitatea si educatia prin joc, ca mijloc de educatie non-formala. Iar castigatorul este…

FasTracKids, pentru ca a devenit cea mai mare retea de centre de educatie prescolara complementara, din intreaga lume. Franciza FasTracKids este astazi raspandita pe toate continentele, totalizand peste 300 de centre. In Romania, FasTracKids numara 14 centre, in 9 orase ale tarii, oferind programe educationale de exceptie pentru copiii cu varste intre 6 luni si 8 ani.

Povestea institutiei in Romania incepe tot cu dorinta unui parinte, de a-i oferi copilului sau o educatie mai buna, croita pe gusturile micutului si care sa ii stimuleze curiozitatea si creativitatea. Astfel, in 2007, se deschidea primul centru FasTracKids, cu o misiune care ramane valabila si astazi:

„Sa oferim programe educationale pentru prescolari, interactive si distractive, care sa-i faca pe cei mici sa se indragosteasca de tot ceea ce inseamna a invata.”

premiu09Printre programele educationale ale institutiei, se numara atat cursuri pentru cei mai mici copilasi, precum Signing (6 luni – 1,5 ani) si Music (1,2 – 2 ani), cat si pentru cei mai maricei, ca Explorers (2 – 3 ani) si Science (6,5 – 8 ani).

La aceasta categorie de la Premiile de Excelenta Itsy Bitsy, nominalizati mai sunt:

  • Muzeul Antipa – pentru ca, prin programele educative pentru copii, expozitiile si atelierele, sunt un model de educatie experientiala.

Prin conferintele special concepute pentru copii, atelierele si cursurile interactive si expozitiile temporare, Muzeul National de Istorie Naturala „Grigore Antipa” ridica standardele pentru educatia non-formala din Romania. Dintre programele lor, amintim de expozitia Fluturi tropicali vii, Scoala de vara si Provocarea LEGO.

Muzeul Antipa are chiar si un program, Leganati de Deinotherium, prin care copiii mai maricei innopteaza in muzeu, asculta legende si adorm langa cel mai valoros exponat, Deinotherium gigantissium.

  • Muzeul National al Taranului Roman – pentru ca, prin atelierele pentru copii, promoveaza creativitatea, arta, valorile traditionale, dar si educatia moderna. Sub sloganul antitetic „Mereu actual. Din 1906”, MTR a reusit sa iasa din tiparul de muzeu obisnuit si sa atraga vizitatori de toate varstele.

Din 2001, institutia organizeaza ateliere de creativitate, care sa vina in completarea educatiei din scoli, prin care copiii dobandesc cunostinte despre obiceiuri romanesti si unde le sunt dezvoltate si puse la incercare imaginatia si talentele.

De asemenea, in 2011 – 2013, MTR a lansat Muzeul virtual al Copilariei, o platforma online, unde vizitatorii pot admira obiecte ce tin de copii si familie, de-a lungul istoriei.

Din 2002, de cand s-a lansat, Shakespeare School a format, in mod consecvent, numeroase generatii de copii, nu numai prin predarea limbii engleze, ci axandu-se pe inteligentele multiple si capacitatile fiecarui cursant.

Cursurile de la Shakespeare School sunt croite pentru a urmari dezvoltarea copiilor, de la invatarea prin joaca (Hello English – 4-6 ani), pana la pregatiri pentru Cambridge si public speaking si cluburi de conversatii cu profesori nativi. Anual, sunt organizate cursuri de vara, la Shakespeare School, si tabere in afara tarii.


Ultimele articole

Un comentariu la „Premiile de Excelenta Itsy Bitsy 2016 – Cursuri pentru copii”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s