Pregateste-te pentru Festivalul Interactiv „Amintiri din Copilarie”!

Intre 12 si 14 iunie, Teatrul Ion Creanga invita copiii, parintii si bunicii sa se joace impreuna, in Parcul Kiseleff, la cea de-a doua editie a Festivalului interactiv „Amintiri din copilarie”.

La eveniment, vei avea parte de un program variat, cu activitati adresate celor mici si mari, pentru a aduce intreaga familie impreuna! Vei avea parte de spectacole interactive, in aer liber, jocuri si ateliere de creatie si bricolaj.

Clovnii vor fi gata sa inventeze jucarii nastrusnice din baloane, iar statuile vivante si mimii misteriosi ii vor lua prin surprindere pe spectatori.

Unul dintre proiectele inedite ale Teatrului Ion Creanga, ce va avea premiera in cadrul festivalului, este spectacolul Cartierul povestilor. Povesti, mituri si situatii familiare sunt reasezate intr-un spatiu de joc miniatural.

Duminica, 14 iunie, pe Soseaua Kiseleff va avea loc Parada celor mai spectaculoase personaje! Alaturi de trupa Teatrului Ion Creanga, vor defila peste 300 de invitati: numeroase teatre pentru copii si oameni mari, centre culturale, gradinite, scoli si cluburi sportive, printi, printese si zane. Masini de epoca, acrobati pe catalige, dragoni, mimi, statui vivante si grupuri sportive vor transforma strada intr-un urias carusel. Doua trupe de muzicieni vor veni de departe pentru a tine ritmul: Groove Onkels (Germania) si Clown Band (Italia). La finalul Paradei, poti participa la o serie de demonstratii, lectii deschise si ateliere sustinute de trupele care defileaza.

Poti consulta tot programul Festivalului Interactiv „Amintiri din Copilarie”, pe site-ul Teatrului Ion Creanga sau pe pagina oficiala de Facebook.

 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s