Nou în cinematografe: Crăciunul Ursulețului Teddy

Se spune că sărbătoarea Crăciunului aduce cu sine, în familiile din lumea întreagă, o magie aparte și o mulțime de povești neașteptate, numai bune de depănat la gura sobei chiar și peste ani.

În micul și liniștitul orășel al lui Mariann, o fetiță simpatică și visătoare, fulgii de zăpadă, aroma migdalelor parfumate și miile de luminițe sclipitoare creează deja atmosfera perfectă la târgul de Crăciun, iar rumoarea se instalează oriunde vezi cu ochii. Numai că, într-o zi, Mariann descoperă întâmplător un secret cu adevărat incredibil: pe raftul uneia dintre tarabe se află cel mai drăguț ursuleț de pluș pe care l-a văzut vreodată. Și asta nu e tot: jucăria pare că a prins viață, își mișcă capul, privește-n stânga și-n dreapta și începe să adulmece.

Și pentru că Mariann crede de acum că magia există cu adevărat, nu se poate gândi la nicio dorință mai bună de Crăciun, decât să primească ursulețul. Cu toate astea, Teddy are planuri diferite, visând să aparțină unui proprietar bogat care să-l învețe tot ce are lumea mai bun de oferit. Și uite așa începe o aventură pe cinste pentru cei doi…

Câte peripeții îi așteaptă și câte emoții ajung să înfrunte, te invităm să descoperi pe marile ecrane. Filmul este distribuit de Ro Image și poate fi urmărit în toate cinematografele Cinema City din țară, începând cu 18 noiembrie.

„Crăciunul ursulețului Teddy” este un film în regia Andreei Eckerbom, avându-i pe Thea Benedikt și KarlsenI producători. Distribuția îi include pe Marte Klerck-Nilssen, Jan Gunnar Røise, Mariann Hole, Nader Khademi, Marianne Krogness și Kai Remlov.

Hai și tu să te bucuri de o poveste de iarnă, despre dorințe împlinite, numai bună de privit la cinema alături de cei dragi!

Până atunci, urmărește trailer-ul mai jos:


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s