Minciuna copilului este, pentru mulți părinți, una dintre cele mai dureroase experiențe relaționale. Ea lovește direct în încredere și activează temeri profunde legate de caracter, valori și viitor. În cadrul podcastului „Conectați în siguranță”, Adriana Irimescu o are invitată pe Diana Stănculeanu, psiholog și psihoterapeut cu o vastă experiență în lucrul cu copiii și adolescenții, și analizează împreună minciuna dincolo de etichetă, ca simptom, etapă de dezvoltare și uneori strategie de adaptare.
Minciuna – o etapă firească în dezvoltare
Una dintre primele clarificări importante este că minciuna nu apare din senin și nu este, în sine, o dovadă de „stricăciune morală”. Dimpotrivă, în jurul vârstei de 2 ani și jumătate – 4 ani, capacitatea de a minți marchează o etapă semnificativă în dezvoltarea cognitivă și socio-emoțională. Copilul începe să înțeleagă că mintea lui funcționează diferit de mintea celorlalți – un pas esențial în dezvoltarea teoriei minții.
În preșcolaritate, imaginația evoluează spectaculos, mult mai rapid decât gândirea logică. Așa-numita „gândire magică” face ca granița dintre fantezie și realitate să fie fluidă. În acest context, ceea ce adultul numește „minciună” este adesea o extensie a jocului simbolic, a poveștilor și a universului imaginar în care copilul trăiește.
Problema nu este, așadar, existența minciunii la vârste mici, ci funcția pe care aceasta începe să o capete odată cu înaintarea în vârstă.
Când minciuna devine strategie
Dincolo de jumătatea preșcolarității, copilul descoperă reacțiile celorlalți și, implicit, beneficiile posibile ale deformării realității. Poate obține privilegii, poate evita consecințe sau poate câștiga statut în fața colegilor.
Minciuna devine, astfel, un instrument. Uneori pentru a primi mai mult timp la ecrane, alteori pentru a evita o pedeapsă sau pentru a impresiona. Copilul observă rapid unde apar breșe – lipsa de coerență între părinți, nevoia adultului de validare, diferențele de reacție.
În familiile în care adulții nu fac echipă, minciuna poate deveni o strategie cu multiple beneficii pentru copil, dar cu efecte negative asupra dinamicii familiale.
Ce învață copiii despre minciună de la adulți
Un aspect delicat este învățarea minciunii sociale. Copiii asistă frecvent la mici deformări ale adevărului practicate de adulți: explicații convenabile, politețuri forțate, evitări elegante. Când părintele îi cere copilului să spună că „mama nu este acasă” sau îl corectează pentru sinceritate brutală în fața unei rude, transmite implicit un mesaj despre funcția relațională a minciunii.
Simțul moral al copilului mic nu este complet format. Binele și răul sunt interiorizate prin exemplu, coerență și consecvență. Acolo unde mesajele sunt ambigue sau contradictorii, copilul va învăța nuanțele gri.
Minciuna nu este doar o alegere individuală, ci și un produs al climatului relațional.
Pedeapsa excesivă și efectul de bumerang
De multe ori, reacția părintelui este cea care amplifică fenomenul. Studiile și experiența clinică arată o corelație clară între atitudinile punitive și sofisticarea minciunii. Cu cât pedeapsa este mai severă, cu atât copilul învață să mintă mai bine.
Reglajul emoțional se îmbunătățește, iar semnele clasice – fâstâceala, rușinea, evitarea privirii – dispar. Copilul care minte „cu seninătate” nu este neapărat lipsit de conștiință, ci este, de multe ori, un copil antrenat prin experiență să evite consecințele negative.
Vânătoarea de minciuni și reacțiile dramatice pot transforma minciuna într-o abilitate bine exersată.
Adolescenții și lumea digitală: o nouă scenă pentru identitate
În adolescență, tabloul devine mai complex. Generația actuală a crescut într-o lume digitală în care identitatea este flexibilă, filtrată și adesea performativă. În online, consecințele sunt diluate, iar construcția de personaje este o practică obișnuită.
Platformele sociale și jocurile video oferă adolescenților ocazia de a experimenta identități alternative. Acolo pot fi „oricine”, fără costuri evidente. Acest exercițiu constant poate face ca deformarea realității să devină o a doua natură, fără a indica automat o busolă morală defectă.
Conflictul dintre generații este, de altfel, o constantă istorică. Fiecare generație de adulți a privit cu suspiciune comportamentele celei următoare.
Ce ascunde, de fapt, minciuna
În spatele minciunii se află, de cele mai multe ori, o emoție sau o nevoie: frica de pedeapsă, teama de dezamăgire, dorința de apartenență, rușinea, nevoia de validare sau presiunea comparației.
Uneori, copilul preferă să piardă un privilegiu decât să vadă pe chipul părintelui o dezamăgire copleșitoare. Impactul emoțional al reacției adulte este mai mare decât cred mulți părinți.
Minciuna poate ascunde și dificultăți legate de diferența dintre nevoi și dorințe. De la bani luați fără permisiune până la exagerări legate de statut social, multe comportamente pot fi înțelese doar prin explorarea obiectivului urmărit.
Cum pot reacționa părinții
Primul pas este reglarea reacției adulte. În fața unei minciuni, etichetarea și moralizarea nu ajută. Mult mai eficient este un mesaj de tipul: „Înțeleg că ți-a fost greu să spui adevărul. Ajută-mă să înțeleg ce ai sperat să se întâmple.”
Această schimbare de perspectivă mută accentul de pe vină pe înțelegerea mecanismului din spate.
Dialogul despre alternative este esențial: ce alte opțiuni existau? Ce nevoie încerca să fie acoperită? Ce soluții pot fi găsite împreună?
La fel de importantă este construirea unei relații predictibile și sigure, în care copilul știe că poate veni cu adevărul, chiar și atunci când situația este complicată.
Minciuna ca indicator relațional
Minciuna nu este, în cele mai multe cazuri, problema în sine. Ea este un indicator – al unei etape de dezvoltare, al unei nevoi neexprimate, al unei frici sau al unei dinamici familiale.
Pentru părinți, provocarea nu este să crească un copil care „nu minte niciodată”, ci un copil care, în timp, alege onestitatea pentru că relația îi permite acest lucru. Iar acest proces începe cu mai puțină pedeapsă și mai multă înțelegere.
Află mai multe despre mecanismele din spatele minciunii la copii și adolescenți urmărind interviul integral cu Diana Stănculescu în cadrul podcastului „Conectați în siguranță”:
