Masuratorul de sentimente

Pentru momentele in care copilul tau are nevoie de un mic ajutor in a-si exprima emotiile, construiti in familie masuratorul de sentimente.

O etapa importanta din dezvoltarea copilului, care incepe inca de la gradinita, este reprezentata de recunoasterea, intelegerea si verbalizarea emotiilor.

Problema este ca, uneori, nici macar noua, adultilor, nu ne vine asa de usor sa spunem ce simtim. Iar pentru copii poate fi cu atat mai greu, cu cat poate nu inteleg prin ce trec.

De aceea, este necesar sa il inveti pe cel mic cum sa isi dea seama cand este suparat sau ca cei din jurul lui sunt suparati. Si poti face asta printr-un instrument usor de construit, pe care il poti realiza impreuna cu copilul tau. Masuratorul de sentimente iti va ajuta puiul sa ii anunte pe cei din jurul sau cum se simte intr-un anumit moment. De fapt, este un instrument pentru toata familia. Iti recomand sa construiesti tot atatea masuratoare cati membri ai familiei sunt si sa le personalizati. Astfel, va fi usor pentru toata lumea sa afle daca tata este obosit sau daca mama are chef de joaca.

Ai nevoie de:

  • un compas si o rigla;
  • hartie cartonata alba;
  • hartie cartonata colorata: rosu, portocaliu, galben, verde si negru;
  • piuneze de birou;
  • carioci colorate;
  • lipici;
  • un avizier de pluta.

Cum se face:

Pe hartia cartonata alba, orientata pe orizontala, folositi compasul pentru a desena un semicerc cat mai mare, astfel incat sa acopere jumatate de foaie. Folosind rigla, traseaza o linie pe mijlocul semicercului, iar apoi cate o alta linie in mijlocul celor doua jumatati obtinute. Ar trebui sa obtii patru bucati de „placinta”.

In afara semicercului, roaga-ti copilul sa deseneze fundalul si sa scrie un titlu reprezentativ, precum „In acest moment, ma simt…”

Impreuna cu micutul tau, taiati cate o bucata de aceeasi marime ca unul dintre sferturile semicercului, din culorile: rosu, verde, portocaliu si galben. Ar trebui sa ai cate o culoare pentru fiecare bucata. Din hartia neagra, taie forma unei sageti.

Roaga-ti copilul sa lipeasca cele patru bucati colorate pe semicerc, in urmatoarea ordine, de la stanga la dreapta: verde, galben, portocaliu si rosu.

Pe fiecare bucata colorata a semicercului, scrieti impreuna ce inseamna:

  • Verde: Calm si fericit;
  • Galben: Putin suparat;
  • Portocaliu: Foarte suparat;
  • Rosu: Furios. (Sau poti folosi alt cuvant care sa reprezinte momentul in care copilul tau „explodeaza”.)

Puteti sa va jucati cu etichetele. Puteti sa adaugati o fasite albastra, pentru „Obosit” sau una roz, pentru „Jucaus”. Depinde doar de voi cum vreti sa va personalizati masuratorul de sentimente.

Prinde sageata neagra cu un bold, la baza semicercului, in mijloc.

masuratorul de sentimenteGata! Masuratorul de sentimente este facut. Acum mai ramane doar sa invatati cum sa il folositi. Invita-ti copilul sa isi analizeze emotiile (mai ales pe cele puternice) si incurajeaza-l sa vorbeasca despre ele. Bineinteles, totul va merge mult mai usor, daca faci si tu acelasi lucru si esti un exemplu pozitiv pentru puiul tau.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s