Mai putini elevi in scolile din Romania

Scolile romanesti se golesc de elevi in ritm alert, numarul profesorilor este in cadere libera, rezultatele scolarilor sunt din ce in ce mai proaste, iar per ansamblu sistemul educational din Romania detine unele dintre cele mai triste recorduri din Europa.

Situatia este recunoscuta oficial de Ministerul Educatiei in Raportul privind Starea Invatamantului, document care confirma involutia din ultimii ani, srie Gandul, care prezinta in exclusivitate raportul privind situatia invatamantului, inaintat de guvern parlamentului.

Astfel, populatia scolara din gimnaziu a scazut cu o treime in ultimii opt ani, in timp ce in invatamantul primar invata cu 20% mai putini elevi decat in anul 2002. In facultati, deficitul este si mai evident: anul universitar 2009-2010 s-a desfasurat cu peste o suta de mii de studenti mai putini decat in anul anterior, cea mai dramatica scadere fiind in cazul universitatilor private (minus 22%).

Depopularea scolilor si universitatilor vine in contextul in care Romania se afla pe ultimele locuri din Europa in privinta raportului dintre numarul de elevi si studenti cuprinsi in sistemul de invatamant si numarul total al populatiei cu varsta intre 3 si 29 de ani. Concret, rata de participare la toate nivelurile de educatie inregistrata de Romania este de numai 56%, in conditiile in care media UE este de 63%.

Tot sub media europeana stam si in cazul sperantei de viata scolara. In timp ce in Romania este de asteptat ca, incepand cu gradinita (la varsta de trei ani), un copil sa parcurga in medie 16,3 ani de educatie, in Polonia, Estonia, sau Slovenia, speranta de viata scolara depaseste 18 ani.

Raportul inaintat Parlamentului de catre guvern aduce insa si o veste buna: desi, din ce in ce mai multi elevi nu isi incheie ciclul de studii in care sunt inscrisi, tendinta este ca scoala sa nu fie abandonata pe parcursul semestrelor, ci dupa incheierea anului scolar. Concret, statistica arata ca abandonul scolar a scazut de la 1,9% la 1,7%.

In ceea ce priveste calitatea predarii la clasa, lamuritoare sunt concluziile raportului care fac trimitere la testarile internationale. Peste trei sferturi dintre elevii romani sunt sub pragul alfabetizarii stiintifice, in timp ce scorurile inregistrate la citire atesta faptul ca 56% dintre scolarii romani se afla la un nivel critic in privinta lecturii.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s