Încep primele tururi ghidate din acest an organizate de Fundația Calea Victoriei

Fundația Calea Victoriei, primul ONG care a organizat tururi ghidate în București, în urmă cu 15 ani, pregătește pentru această primăvară o nouă serie de tururi ghidate.

Tururile vor fi ghidate de istoricul Anita Sterea și reprezintă o oportunitate fantastică de a descoperi istoria Bucureștiului, de a-i descifra misterele și de a afla povestea personalităților care l-au construit.

Primul tur va avea loc în 23 martie – Descoperă Calea Victoriei, după care urmează Descoperă zona Capitale – Dorobanţi, din 28 martie, iar în prima săptămână din aprilie, în data de 4, va fi organizat turul dedicat Cartierului Armenesc.

Tot în prima lună de primăvară Fundația a programat cursuri noi, unele dintre ele susținute de lectori care au intrat recent în echipa noastră de colaboratori.
Din 15 martie, cercetătorul independent Mario Barangea te așteaptă la atelierul Istoria Sufletului, iar arhitectul Augustin Ioan a pregătit un curs nou-nouț intitulat Cum să înțelegem arhitectura contemporană?.

Dana Hogea, profesionist în industria publicității și în comunicare, îi așteaptă pe ce interesați la Marketing de Succes pentru Antreprenori, din 18 martie, iar Tudor Vișan-Miu a pregătit un alt curs despre istoria României – Dinastia Coroanei de Oțel și făurirea României Moderne, din 21 martie.

Ștefan Colceriu va susține un curs-călătorie în Antichitate prin texte celebre, din 26 martie, iar Adelaida Zamfira îi așteaptă pe cei interesați să afle de ce este nevoie de un teatru comic la Atelierul de teatru: terapie prin comedie, din 27 martie.

Programul complet din luna martie, de la Fundația Calea Victoriei, cuprinde atât cursuri care se desfășoară fizic, la sediul din Bulevardul Dacia 78, dar si online, pe Zoom, despre: feminitate, istoria artei, teatru și terapie, educație financiară, gândire critică, arhitectură, marketing, argumentare, istoria României, religie și comunicare.

Toate detaliile despre cursurile și evenimentele din luna martie organizate de Fundația Calea Victoriei se găsesc pe fundatiacaleavictoriei.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s