Festivalului International de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povesti” si-a desemnat castigatorii

Cea de-a XII-a editie a Festivalului International de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povesti”, organizat de Teatrul Ion Creanga in perioada 1-8 octombrie, a ajuns la final.

Timp de o saptamana, teatrul pentru copii a fost sarbatorit in Capitala, micutii spectatori si parintii acestora fiind invitati sa se bucure de experientele magice create pe scena de 24 de teatre si companii teatrale din 9 țări (Italia, Spania, Belgia, Franta, Grecia, Finlanda, Polonia, Israel si Romania). Programul de spectacole a fost completat de o serie de evenimente conexe, dedicate adultilor specialisti din domeniul teatrului pentru copii, dar si de ateliere de teatru și arte plastice sustinute in regim gratuit in unitati de invatamant.

Festivalul-concurs s-a incheiat sambata, 8 octombrie, cu ocazia decernarii premiilor pentru cele mai valoroase productii pentru copii peste 6 ani, respectiv sub 6 ani, dar si pentru cele mai bune performante actoricesti.

  • Premiul „Cornel Todea” pentru cel mai bun spectacol pentru copii peste 6 ani  pentru arta de a povesti, prin cuvinte si imagini, creand un limbaj teatral atat jucaus, cat si filosofic – „Frumoasa sau Bestia”, Teatrul La Baracca – Testoni Ragazzi, Italia;
  • Premiul „Educatia Timpurie” pentru cel mai bun spectacol pentru copii sub 6 ani  pentru crearea unei calatorii complexe prin muzica si teatru care i-a captivat atat pe cei mai mici, cat si pe toti ceilalti spectatori – „Bate toba”, Teatrul de Spiegel, Belgia;
  • Premiul pentru cea mai buna interpretare masculina pentru autenticitatea si expresivitatea comicului intr-un spectacol coregrafic pentru copii – Martin Grandperret, pentru rolul sau in spectacolul „Miravella”, sustinut de Compania Act2 – Catherine Dreyfus, Franta;
  • Premiul pentru cea mai buna interpretare feminina  pentru originalitatea mijloacelor de expresie nonverbala in teatrul pentru copii – Greta Jonsson, pentru rolul său in spectacolul „Cum ma cheama?”, sustinut de Compania Da.Te Danza, Spania;
  • Premiul Juriului pentru inventivitate in simplitate (construind o lume pe scena cu un minim de mijloace – o rola de banda adeziva): „Lumea in linie – O mica piesa impotriva plictiselii”, Teatrul Belcan, Italia;

Mai multe informații despre Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești” sunt disponibile pe www.teatrulioncreanga.ro și www.fitc.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s