Experiment pentru copii: Cum faci un cuptor solar

Experiment pentru copii: Cum faci un cuptor solar

Chiar daca vara se apropie (teoretic) de final, soarele este inca suficient de puternic si calduros. Poti profita de aceste ultime zile de vara pentru a face, impreuna cu copilul tau, un cuptor solar. Este o activitate amuzanta si simpla, dar si un experiment pentru copii, interesant si gustos.

Materiale necesare:

  • o cutie goala de pizza (sau orice alta cutie de carton)
  • folie de aluminiu
  • folie alimentara de plastic
  • scotch
  • cutter/foarfeca
  • o rigla
  • o farfurie de carton
  • manusi de bucatarie
  • mancare pentru a testa cuptorul (paine sau biscuiti cu cascaval, de exemplu)
  • optional: un termometru
  • optional: carioci sau creioane, pentru decorat cuptorul

Cum construiesti un cuptor solar

Decupeaza capacul de carton al cutiei, lasand o margine de aproximativ 2 cm in partile laterale si in partea din fata (capacul trebuie sa ramana atasat la cutie).

Acopera interiorul cutiei si capacul decupat cu folie de aluminiu, lipind-o cu scotch de margini. Acopera cu folie alimentara de plastic decupatura facuta anterior in capacul cutiei si sigileaza marginile cu scotch.

Cuptorul solar este gata si poate fi testat! Aseaza in farfurie mancarea pe care vrei sa o prepari si bag-o la cuptor prin partea din fata a cutiei de pizza, apoi lasa cutia in soare.

Pentru ca razele soarelui sa incalzeasca usor cuptorul trebuie sa folosesti o rigla care sa sustina capacul cuptorului, reflectand razele in interiorul cutiei.

Timpul de preparare variaza de la cateva zeci de minute la o ora, in functie de momentul zilei, de cat de puternic este soarele si de mancarea pusa la cuptor. Poti testa eficacitatea cuptorului solar incercand sa topesti branza pe paine sau pe biscuiti, dar poti incalzi la cuptor si mancare gata preparata, inclusiv ciorbe sau supe.

Chiar daca pare un coptor „de jucarie”, foloseste o pereche de manusi de bucatarie atunci cand scoti mancarea din cuptor. Tine cont ca temperatura din interiorul acestuia poate trece de 70 de grade Celsius (poate ajunge chiar la 90 de grade).

Cum functioneaza un cuptor solar?

Simtim adesea pe pielea noastra cat de puternic arde soarele in timpul verii, deci e usor de imaginat cum functioneaza cuptorul solar: folia de aluminiu reflecta razele soarelui direct in cutie, iar caldura care se strange in aceasta face ca temperatura sa se ridice peste 50-70 de grade, suficient cat sa topesti o felie de branza sau sa incalzesti o farfurie cu supa sau cu tocanita.

 

Suntem curiosi sa aflam cum ti s-a parut acest experiment pentru copii si ce ai reusit sa gatesti in el. Povesteste-ne in rubrica de comentarii de mai jos! 


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s