Doua ambulante cumparate in timp record de romani au ajuns la Spitalul „Grigore Alexandrescu”

Doua ambulante performante, special proiectate pentru uz pediatric, pentru care romanii au facut un efort unic de solidaritate, au ajuns pe 24 august la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucuresti.

Cele doua ambulante au fost cumparate datorita efortului unic de solidaritate pe care l-au facut mii de romani, reusind sa stranga, intr-un timp record, 153.748 de euro.

Ambulantele sunt vitale pentru transportul copiilor la tratamente complexe si consult interdisciplinar la cel mai mare spital de pediatrie din tara.

Atunci cand medicii de la „Grigore Alexandrescu” au cerut sprijinul Salvati Copiii Romania, spitalul ramasese cu o singura ambulanta care necesita reparatii permanente.

Organizatia Salvati Copiii Romania a lansat apoi apelul #Ambulantapentruviata, iar o multime de persoane publice s-au implicat si si-au mobilizat comunitatile din social media pentru a dona acestei cauze.

Printre persoanele publice care s-au alaturat demersului se numara filosoful Mihai Sora, Alina Greavu (ALUZIVA), Amalia Nastase, Robert Diaconeasa, Alina Ceusan, Gina Pistol, Oana Roman, Andreea Raicu, Dorian Popa, Andreea Antonescu, Cristina Stefan, Ana Bogdan, Giulia, Ela Craciun, Ruxandra Luca, Andreea Balan, Ionela Nastase, Alina Sorescu, Ana Maria Barbu, Gabriela Atanasov, Sinziana Iacob, Flavia Mihasan, Omid Ghannadi, Adi Hadean, Monica Birladeanu, Maria Zvinca, Madalina Dragulin, Giulia Nahmany, Dana Predu, Ionut Bodonea, Irina Deaconescu, Florin Dumitrescu, Sorin Bontea, Alina Puscas si Ioana Grama.

„Cand am aflat ca Spitalul Grigore Alexandrescu nu mai are in dotare nicio ambulanta complet functionala si adecvata pentru transportul copiilor, am decis sa intervenim prompt si sa cautam solutii. Iar romanii au inteles urgenta si au raspuns incredibil apelului nostru. De asta am continuat: dupa ce ne-am asigurat ca spitalul va avea ambulantele, am inceput lucrari de reparatie pentru sistemul de energie si am dotat Sectiile de ORL si Ortopedie pediatrice, cu aparatura complexa, care sa imbunatateasca terapia medicala”, povesteste Gabriela Alexandrescu, Presedinte Executiv Salvati Copiii Romania.

 

In continuare, toti cei care doresc sa sustina sanatatea copiilor din Romania implicandu-se in dotarea maternitatilor si a sectiilor de pediatrie cu echipamente medicale performante o pot face printr-un SMS de 2 euro lunar, cu textul SALVEZ la 8844.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s