Dezvoltare personala prin muzica

Copiii si parintii sunt invitati la o serie de ateliere de educatie muzicala, bazate pe metoda de dezvoltare personala Dalcroze.

Intalnirile organizate de Asociatia De dragul artei vor avea ca invit un muzician specializat, Anne-Claire Rey-Bellet – profesor la Institutul Jaques-Dalcroze din Geneva.

Atelierele sunt dedicate copiilor de la 1 la 8 ani (pe diferite categorii de varsta), precum si adultilor. In plus, in cadrul programului, un atelier special va fi organizat pentru muzicienii, profesorii de muzica si studentii de la Conservator care doresc sa cunoasca aceasta metoda.

Metoda Dalcroze urmareste, prin muzica, ritm si miscare, atat dezvoltarea personalitatii participantilor, cat si crearea unei culturi si practici muzicale de inalta calitate. Copiii vor invata, prin joc, cum sa isi stimuleze creativitatea si sa descifreze emotiile, cuvintele si miscarile muzicii.

Atelierele vor avea loc intre 31 mai si 2 iunie, la sala Studio Alfred Alessandrescu, din cadrul Societatii Romane de Radiodifuziune (strada General Berthelot nr. 60). Pentru mai multe informatii despre inscriere si program, intra pe site-ul Asociatiei De dragul artei.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s