Descoperă cum îl poți însoți pe copilul tău în lumea magică a limbilor străine!

Lumea limbilor străine este o lume magică, în care copiii pot păși cu entuziasm și curiozitate atunci când se simt încurajați și susținuți să exploreze și să descopere bucuria învățării.

Descoperă cum îl poți însoți pe copilul tău în lumea magică a limbilor străine urmărind Lumea magică a limbilor străine – un nou proiect radiofonic pentru părinți realizat de English Kids Academy împreună cu Itsy Bitsy!

Urmărește-le pe Alina Gânj și Andrada Marian și află ce instrumente valoroase poți folosi, ca părinte, pentru a-l încuraja și sprijini pe copilul tău în procesul de învățare a limbilor străine, hrănindu-i curiozitatea de a explora diversele culturi.

Iată care sunt subiectele abordate în cadrul proiectului:

Introducerea timpurie în învățarea limbii engleze

Afli, din acest episod, de ce să învețe copiii o limbă străină de la o vârstă fragedă, care este cea mai potrivită vârstă pentru a începe învățarea unei limbi străine, cum introducem eficient limba engleză copiilor începând de la vârsta de 4 ani, dar și ce ar trebui sa avem în vedere, ca părinți, odată ce ne-am hotărât ca ne dorim ca cei mici să învețe o limbă străină.

Cum se învață o limbă străină cel mai eficient?

Afli, din acest episod, care sunt beneficiile învățării, de la vârste mici, a unei limbi străine, cum se învață o limbă străină cel mai eficient și cum alegi un curs de limbi străine pentru copilul tău.

Jocuri și aplicații educative pentru învățarea limbilor

Afli, din acest episod, de ce sunt importante jocurile în învățare, ce face un joc să fie interesant, atrăgător și chiar eficient în învățare, dar și care sunt cele mai eficiente jocuri și aplicații pentru învățarea unei limbi străine în clasă și acasă.

Povești și cărți bilingve

Afli de ce este cititul atât de important, ce abilități dezvoltă cititul și ce diferență poți face, ca părinte, citindu-i copilului tău.

Cântece și muzică pentru învățarea limbilor

Afli cum poate muzica să faciliteze învățarea limbilor străine pentru copii, ce rol are muzica în dezvoltarea abilităților de pronunție și vocabular la copii, de ce este muzica considerată un instrument eficient în educația lingvistică a copiilor, dar și cum ajută muzica la îmbunătățirea memoriei și la învățarea de noi cuvinte într-o limbă străină.

Rolul părinților în învățarea limbilor străine

Afli care este, de fapt, rolul părinților în învățarea copiilor și ce pot face, concret, părinții acasă pentru a sprijini învățarea unei limbi străine.

Integrarea limbilor străine în activitățile zilnice

Afli cum alegem activitățile zilnice cele mai potrivite pentru a introduce o limbă străină și care sunt cele mai comune provocări pe care le întâmpină părinții când încercă să integreze o limbă străină în viața de zi cu zi a copiilor lor.

Importanța expunerii culturale

Afli cum influențează cunoașterea contextului cultural modul în care învățăm și utilizăm o limbă străină, cum pot părinții și educatorii să colaboreze pentru a încuraja expunerea culturală acasă și la școală, cum poate expunerea culturală să ajute la formarea unor abilități de gândire critică și la dezvoltarea empatiei, dar și ce rol joacă tehnologia în facilitarea expunerii culturale în învățarea limbilor străine.

Inteligența emoțională și învățarea limbilor

Afli ce este inteligența emoțională, cum se leagă discuția despre inteligența emoțională de învățarea limbilor străine și cum putem dezvolta inteligența emoțională în acest context.

Provocările învățării limbilor la vârste fragede și soluțiile lor

Afli de ce să începem învățarea unei limbi străine de la vârste fragede, când provocările par să fie mai mari și care sunt câteva dintre provocările învățării limbilor străine la vârste fragede și ce soluții avem ca părinți și educatori.

Conținutul proiectului este realizat de Alina Gânj și Andrada Marian – English Kids Academy.

Alina Gânj – Managing Director

Alina Gânj este proprietarul centrului de limbi străine English Kids Academy, care a devenit un reper de succes și inovație. Motivată constant de impactul pozitiv pe care îl are asupra vieților studenților săi, Alina se definește ca un învățător pe tot parcursul vieții. Dedicația și perseverența sa au modelat un mediu în care educația depășește granițele tradiționale, inspirând generații de elevi să își urmeze pasiunile și să atingă excelența.

Andrada Marian – Director of Studies

Andrada Marian este Directorul de Studii al International House, cu o experiență de lucru în domeniul educației de peste 16 ani. Coordonează departamentele educaționale de copii și adulți, precum și departamentul de Teacher Training, iar una dintre principalele ei responsabilități este de a se asigura că predarea se face la standarde înalte de calitate. Crede cu tărie că Learning doesn’t happen without relationships, așa că se bucură că este parte dintr-o echipă care se angajează să facă mai mult decât predarea unei limbi străine – să contribuie la dezvoltarea copiilor ca oameni, să inspire și să transforme viețile studenților prin învățare.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s