De Ziua Internațională a Conștientizării Autismului, 100 de ONG-uri lansează campania “O călătorie împlinită prin viață”  

Cu prilejul Zilei Internaționale a Conștientizării Autismului, marcată pe 2 aprilie, la inițiativa Autism Europe, Asociația Help Autism, alături de organizațiile din rețeaua RO TSA și Federația pentru Drepturi și Resurse pentru Persoanele cu Tulburări în Spectrul Autist (FEDRA), desfășoară campania “O călătorie împlinită prin viață”.

Scopul campaniei este de a atrage atenția asupra nevoilor particulare pe care le au cele peste 40.000 de persoane cu autism din România și aproximativ 7 milioane în Europa.

Ziua Internațională a Conștientizării Autismului a fost declarată de către Comitetul General al Națiunilor Unite în 2007 ca ziua oficială pentru atragerea atenției asupra nevoilor urgente a persoanelor cu autism din întreaga lume.

Sub îndemnul „O călătorie împlinită prin viață”, o campanie clădită pe înțelegere, susținere și acceptare, există speranța că, împreună, putem construi un drum mai așezat în viață, o călătorie lină a copiilor și adulților cu autism.

Conform unor modificări aduse legii nr. 151/2010 publicate recent în Monitorul Oficial, statul român garantează accesul liber şi gratuit la serviciile specializate integrate de sănătate, educaţie şi sociale, un pas imens făcut anul acesta. Totuși, pentru punerea în aplicare a legii este necesară definirea normelor de autorizare a ONG-urilor ca furnizori de servicii conexe actului medical și reglementarea subprogramului pe TSA. Cele 100 de ONG-uri semnatare solicită Ministerului Sănătății să își țină promisiunea, iar decontarea terapiei de recuperare pentru persoanele cu TSA să devină o realitate în luna aprilie.

Cum se implică comunitatea în campanie?  

Clădiri simbol din 15 orașe din țară vor fi iluminate în albastru – culoarea autismului -, pentru a atrage atenția asupra problematicii la nivel național:

  • București – Guvernul României, Turnul de telecomunicații Ciurel, Sediul STB, Sheraton Bucharest Hotel, Arcul de Triumf;
  • Brașov – Primăria Brașov și Literele de pe Tâmpa;
  • Sibiu – Teatrul pentru Copii și Tineret Gong;
  • Galați – Teatrul Dramatic;
  • Târgoviște – Primăria Târgoviște;
  • Pitești – Primăria din Pitești;
  • Botoșani – Primăria și Consiliul Județean;
  • Oradea – Primăria și Podul Centenarului;
  • Prahova – Primăria Slănic;
  • Miercurea Ciuc – Primăria din Miercurea Ciuc;
  • Cluj – Fântâna arteziană din fața Centrului de Cultură Urbană;
  • Iași – Primăria Municipiului Iași, Ateneul Național din Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, sediul Departamentului de Sisteme de Prelucrare Digitale al Facultății de Construcții Mașini și Management Industrial din cadrul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi”;
  • Baia Mare – Primăria Baia Mare;
  • Tulcea – Primăria Tulcea;
  • Alba Iulia – Monumentul Marii Uniri.

De asemenea, o parte dintre companiile din România preiau iluminarea în digital și organizează acțiuni pentru angajați și clienți. În același timp, ONG-urile organizează diferite acțiuni în centrele lor și invită românii să facă propriile acțiuni necesare copiilor, adolescenților și adulților cu autism.

Persoanele dornice să susțină campania pot distribui vizualurile și mesajele pe rețelele proprii de socializare, folosind hashtag-urile #ZiuaAutismului2022 #AutismDay2022 #oCalatorieImplinitaPrinViata. Ele pot fi preluate exact așa cum sunt sau pot fi personalizate cu textul dorit în postări.

Luna aprilie este una plină de evenimente pe care asociația Help Autism le va desfășura pentru a marca luna autismului:  

Licitație caritabilă – 15 vedete din România dăruiesc o zi din viața lor pentru a petrece o experiență unică cu cele mai generoase persoane care vor licita în cadrul evenimentului organizat de Artmark pe 19 aprilie în beneficiul copiilor cu autism;

Deschidere centru – pe 4 aprilie se deschide centrul Help Autism pentru copii și adolescenți cu autism din Târgoviște. În cadrul aceluiași spațiu va funcționa al treilea centru Help Home deschis de asociație în România.

Lansare Emohelp – instrument de prim ajutor în comunicare pentru persoanele care intră în contact cu copiii și adulții cu autism veniți din Ucraina. Emohelp este un instrument digital interactiv cu ajutorul căruia pot afla ce simt și ce nevoi au prin intermediul unor întrebări și răspunsuri formulate audio și text în limbile ucraineană și rusă, dar și în limbile engleză, franceză și română. Emohelp este dezvoltat de Emoface și Help Autism și este disponibil gratuit aici.

Pe lângă aceste evenimente, asociația Help Autism organizează workshop-uri (format fizic sau online) în companii și invită românii să citească cărțile din colecția AHA Books achiziționându-le cu discount de pe site (helpautism.ro/shop) sau din librăriile partenere.

Campania ”O călătorie împlinită prin viață” se desfășoară în paralel cu cea la nivel European, inițiată de Autism Europe, pentru a sublinia că o abordare unitară este necesară de-a lungul vieții, pentru asigurarea că persoanele cu autism se pot bucura de drepturile lor și pot avea viață fericită și împlinită. Autism Europe este o asociație internațională al cărei obiectiv principal este conștientizarea drepturilor persoanelor cu autism și familiilor lor pentru a-i ajuta pe aceștia să își îmbunătățească viața.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s