Daruieste Viata lanseaza un nou apel de strangere de fonduri pentru #NoiFacemUnSpital

Proiectul #NoiFacemUnSpital, al Asociatiei Daruieste Viata, continua cu reconstructia in totalitate a Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii Marie S. Curie, astfel incat sa asigure standarde de tratament ca in Vestul Europei tuturor copiilor internati aici, indiferent de patologie.

Inspirata de experienta Copiilor-Veterani, care au purtat deja lupta nedreapta cu cancerul, campania si-a propus sa atraga sprijinul din partea unui numar cat mai mare de donatori si de companii pentru a castiga razboiul cu boala, prin construirea celei de-a doua cladiri la Spitalul Marie Curie.

Pana la sfarsitul anului, Daruieste Viata cauta sa „recruteze” cel putin 100.000 de noi sustinatori, care vor avea rolul de a fi Luptatori in razboiul copiilor cu boala si cu suferinta.

”#NoiFacemUnSpital este cel mai mare proiect de implicare sociala, in acest moment in Romania – peste 350.000 de oameni si peste 4.000 de companii au pus o caramida la constructia Spitalului. Am ridicat deja prima cladire, lucram la instalatii si interioare, astfel incat sa fie functionala la finalul anului urmator. Aici, copiii bolnavi de cancer vor putea primi tratament multidisciplinar, la standardele Europei de Vest. insa, in razboiul cu bolile necrutatoare, toti copiii au nevoie de aliati puternici. De aceea am decis sa extindem proiectul cu o noua cladire astfel incat toti copiii care se interneaza la Spitalul Marie Curie sa aiba acces la acelasi standard de tratament. Pentru aceasta avem nevoie de implicarea oamenilor si a companiilor. Pe daruiesteviata.ro puteti deveni fondatorul acestui Spital.” – Oana Gheorghiu, fondatoare Daruieste Viata.

Extinderea presupune adaugarea unei noi cladiri de aproximativ aceeasi suprafata si capacitate ca cea recent ridicata (12.000 mp, 9 niveluri, capacitate 187 paturi) si mutarea aici a celorlalte specializari din Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii Marie S. Curie.

Actuala cladire a Spitalului Marie Curie va fi renovata si transformata in spatii de cazare pentru parinti, sali de studiu, cantina, sali de curs etc.

In prezent se lucreaza la master planul proiectului, pentru a identifica modul de integrare si etapele necesare acestei transformari.

”#NoiFacemUnSpital este Primul Spital National de Copii pentru Cancer, Boli Grave si Trauma – un adevarat campus medical care sa ofere o abordare multidisciplinara in tratarea copilului-pacient. Aici va fi practicata medicina de secolul al XXI lea, atat la nivel de tehnologii, digitalizare si inovatie, cat si la nivel de conditii de tratament, realatie cu pacientul si invatare continua. Spitalul va asigura conditii de confort pentru parinti si pentru cadrele medicale, pentru a face tot ceea ce este omeneste posibil pentru a da o sansa in plus copiilor. Este un proiect pe termen lung, conturat in jurul unei viziuni clare: aceea de a schimba radical sistemul medical din Romania si de a arata ca se poate cu exemple concrete.” – Carmen Uscatu, fondatoare Daruieste Viata.

Pe langa strangerea de bani, campania isi propune si o schimbare de perceptie asupra modului in care privim actul donatiei si al implicarii in astfel de cauze sociale. Pentru ca au de infruntat una dintre cele mai grele batalii, copiii-pacienti cu boli grave au nevoie de incurajare si de forta pentru a merge mai departe.

Inrolarea in razboiul impotriva bolii presupune, pentru fiecare dintre noi, asumarea faptului ca avem datoria sa luptam pentru acesti copii si pentru o sansa in plus la viata pentru fiecare.

Campania beneficiaza de sprijinul mai multor persoane publice (actori, muzicieni, sportivi), care si-au asumat rolul de Corespondent de Razboi si care vor spune mai departe povestile Copiilor-Veterani. Acestea vor fi dezvaluite in saptamanile care urmeaza de catre Daruieste Viata.

Modalitatile de donatie pentru persoane fizice:

1. Online cu cardul sau PayPal, pe daruiesteviata.ro, in nume propriu sau in memoria cuiva drag pe daruiesteviata.ro/in-memoriam.

2. Prin SMS la 8864 cu mesajul ”SPITAL” pentru o donatie lunara de 4 euro.

3. in propria campanie de fundraising pe daruiesteviata.ro/campanii sau achizitionand un cadou de pe Raftul de Fericire.

4. Prin transfer bancar, in conturile Asociatiei, deschise la ING Bank, RON: RO08 INGB 0000 9999 0317 5286 si EURO: RO68 INGB 0000 9999 0471 5148.

La randul lor, companiile se pot implica prin redirectionarea a 20% din impozitul pe profit/venit, prin completarea online a unui contract de sponsorizare. Mai multe detalii se gasesc aici.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s