Cum potolesti crizele emotionale ale copilului

Cunoscute in literatura de specialitate sub denumirea de tantrumuri, crizele emotionale ale copiilor sunt acele manifestari isterice intalnite in special intre 2 si 4 ani, atunci cand copilul plange spectaculos, tipa, se da cu fundul de pamant, facand toate astea pentru ca pur si simplu nu a obtinut ceva. Psihologul Irina Petrea are cateva sfaturi pentru parintii care se confrunta cu aceste crize de tantrum.

Interviu cu psihologul Irina Petrea (Supernanny), realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”

I: Cand se refera la crizele copiilor, multi le spun crize de isterie, insa acestea sunt specifice adultilor. La copii, aceste manifestari sunt denumite tantrumuri si sunt acele crize in care copilul se da cu fundul de pamant, se tavaleste, tipa, isi da cu pumnii in cap, in parinte sau in pereti, distruge sau arunca lucruri, isi arunca jucariile si, nu in ultimul rand, plange cu lacrimi de crocodil pana se invineteste. Cu alte cuvinte, copilul face o multime de astfel de lucruri pentru ca in momentul respectiv e ca si cum s-a izbit de un perete si nu mai stie ce sa faca, simte o frustrare care atinge cote maxime. 

A: La ce varsta apar aceste tantrumuri?

I: In general, tantrumurile apar atunci cand copilul are intre 2 si 4 ani, insa pot aparea si la varste mai mari, mai ales la copiii care au manifestat tantrumuri de mici. Daca la copiii mici exista o explicatie plauzibila pentru tantrumuri, si anume ca ei chiar doresc un lucru iar daca nu reusesc sa il obtina recurg la aceste crize, la copiii mai mari tantrumurile se pot transforma intr-un act de manipulare a parintilor. Foarte multi parinti nu stiu cum sa reactioneze la tantrumurile copiilor si adesea cedeaza indeplinindu-le dorintele. Exista si momente cand copilul plange pentru ca-l doare, e speriat sau a parit ceva, insa plansul de tantrum este foarte diferit.

A: Cum se poate face diferenta intre plansul real si plansul de tantrum?

I: Pentru a-si da seama, parintele trebuie sa fie atent la intensitatea plansului: daca intensitatea urca si coboara, inseamna ca cel mic face niste pauze de evaluare a efectului; daca intensitatea e pe o curba asendenta, atunci e un plans de alarma, iar parintele trebuie sa vada ce s-a intamplat cu copilul si sa-l linisteasca. Insa cand e vorba de un plans de tantrum, copilul trebuie lasat sa planga.

A: De cele mai multe ori, aceste tantrumuri se petrec in afara casei: in magazin, pe strada, la locul de joaca, in curtea scolii sau a gradinitei. Ce ar trebui sa faca parintele intr-o asemenea situatie?

I: Primul lucru pe care parintele trebuie sa-l faca atunci cand copilul il surprinde in public este sa isi dea seama si eventual sa le explice celor din jur ca ii pare rau, dar copilul sau este la varsta crizelor, vrea un lucru imposibil si nu ii poate face pe plac, pentru ca astfel si-ar pierde autoritatea.
Cel mai bun lucru pe care parintele il poate face atunci cand cel mic intra in criza este sa nu-i acorde audienta. Bineinteles ca parintele nu ar trebui sa il lase singur pe cel mic, insa e de ajuns sa evite contactul vizual cu acesta (tragand cu coada ochiului pentru a se asigura ca cel mic este in regula, nu se raneste). De asemenea, intr-un asemenea moment, parintele ar trebui sa nu aiba nicio expresie a fetei, desi trece prin stari tensionate.
Daca parintele e tantat sa cedeze crizei de tantrum a copilui, de teama ca acestuia i va fi rau, ar trebui sa stie ca s-ar putea sa-i fie rau, insa ii va fi invatatura de minte. Daca parintele incearca de fiecare data sa previna aceste crize, el nu face decat sa le accentueze, facandu-le din ce in ce mai intense si facandu-i astfel copilului un rau.

Uneori, si cel mai bun parinte se poate trezi cu un tantrum de toata frumusetea, pentru ca, la un moment dat, acestea apar in mod natural; copilul este frustrat, vede ca parintele face diverse lucruri si isi inchipuie ca si el poate, dar nu intelege de ce nu poate.

[page]

Atunci cand e in criza, copilul nu mai aude nimic. De aceea, sfatuiesc parintii sa nu incerce sa discute cu copilul in acel moment, sa negocieze cu el sau sa-i explice; el nu va auzi nimic, dar va vedea ca parintele se straduieste sa-i faca pe plac, iar atunci va plusa.

De foarte multe ori, parintele poate pune capat crizei copilului scotandu-l din locul in care s-a produs criza; daca se intampla intr-o farmacie, de exemplu, mama trebuie sa il ia pur si simplu pe copil si sa plece de acolo; daca se intampla acasa, parintele poate schimba camera, poate gasi ceva de facut in timpul crizei copilului. 

De foarte multe ori, criza se potoleste ca prin farmec, odata ce a disparut obiectul dorintei, lucrul care a determinat declansarea crizei sau pur si simplu pentru ca nu mai e nimeni in jur care sa-i acorde copilului audienta.

A: Ce gesturi pot frusta copilul si cum pot fi evitate aceste crize?

I: Interdictiile de tot felul declanseaza frustrare, insa parintele care foloseste prea des cuvantul „nu” in relatia cu copilul sau va vedea cum copilul il va lua apoi pe „nu” in brate. In aceasta situatie, parintele este cel care l-a luat pe „nu” in brate, iar copilul l-a imitat.
Lucrurile nu ar sta asa daca mesajele transmise copilului – chiar daca sunt interdictii – sunt pozitivate. Parintele ii poate spune copilului „Nu-l lovi pe celalalt, pentru ca nu e frumos!” sau ii poate spune „Cum am invatat ca este frumos? E frumos sa-l mangai sau da-i frumos jucaria!”.
Bineinteles ca exista lucruri care nu pot fi exprimate decat prin negatii, insa acestea ar trebui limitate. Pe de alta parte, sunt o multime de lucruri care pot fi exprimate altfel. Cautati cuvinte pozitive si veti avea atitudini pozitive care se vor transmite foarte usor copiilor.

Parintele nu ar trebui sa uite ca, desi tantrumurile reprezinta o „inscenare” din partea copilului, el totusi e afectat de acest moment – transpira, raguseste, i se infunda nasul, isi freaca ochii si poate face conjunctivita, se poate chiar bloca. De aceea ar fi bine ca parintele sa nu favorizeze aparitia tantrumurilor si sa acorde mare atentie mesajelor negative transmise copilului, pozitivandu-le, si aratandu-i ce trebuie sa faca, in loc sa-i spuna doar ce nu trebuie sa faca.

De asemenea, este foarte important ca parintele sa se joace cu copilul. Joaca este esentiala, pentru ca sprijina relatia dintre copil si parinte, iar un copil care are un bun partener de joaca nu va incerca sa-l supere pe acesta si il va respecta.

In concluzie, atunci cand copilul are o criza emotionala, parintele trebuie sa evite contactul vizual, sa scoata copilul din locul in care s-a produs tantrumul, sa incerce sa-l spele pe fata sau pe manute cu apa rece (fara sa-l priveasca), sa-i stearga fata cu o batista, sa-i sufle nasul.
Unii copii se linistesc pur si simplu daca sunt luati in brate, fara sa li se spuna nimic; alti copii tresar si se potolesc atunci cand parintele bate din palme, in timp ce la alti copii functioneaza distragerea atentiei – copilul vede ceva, se incapataneaza si vrea acel lucru, dar daca i se distrage atentia cu altceva uita imediat ce a vrut.

Sunt insa si copii mult mai incapatanati, care nu reactioneaza prompt la astfel de lucruri, iar in aceasta situatie parintele trebuie sa apeleze la „procedura de extinctie”, adica sa aplice ignorarea. Vestea proasta e ca, atunci cand aplici extinctia unui comportament, intr-o prima etapa va exista o inrautatire a comportamentului; acesta se inrautateste exponential, atinge un maxim, dupa care scade dramatic si dispare.

Parintii trebuie sa fie insa foarte consecventi atunci cand aplica aceasta tehnica, pentru ca daca prima data au ignorat tantrumul, insa urmatoarea data nu l-au mai ignorat, atunci au pierdut tot avansul. E suficient sa aplici extinctia o data, de doua ori, de trei ori cel mult, iar copilul va intelege ca tantrumul sau e inutil si nu-l va repeta. Cel mai bine ar fi ca procedura sa fie aplicata atunci cand apare prima criza, pentru ca astfel sansele de reusita sunt 99%.

11 Noiembrie 2010


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s