Cum este memoria ajutata de muzica

Cand incerci sa te concentrezi pe un proiect sau sa retii ceva, este muzica un ajutor sau o piedica? Iata ce spun studiile despre legatura dintre cantece si memoria unei persoane.

Printre cercetarile care sustin ca muzica ajuta procesul de memorare se regaseste si binecunoscutul studiu numit Efectul Mozart. Aceste cercetari arata ca, ascultand arii din muzica clasica, memoria si logica pot fi imbunatatite.

Totusi, putini oameni asculta zilnic muzica clasica, fiecare persoana avand preferintele personale. Asadar, cum reactioneaza creierul la melodiile contemporane?

Pentru a raspunde la aceasta intrebare, o serie de experimente au fost realizate in Finlanda. In urma lor, s-a dovedit ca, atunci cand o persoana asculta muzica pe care o considera agreabila, creste nivelul de dopamina in creier (neurotransmitator ce ajuta memoria).

Cercetarile au continuat printr-un studiu, realizat pe 73 de adulti, dintre care unii aveau cultura muzicala (sau cantau la un instrument), iar altii nu. Pe scurt, toti subiectii au ascultat 14 cantece, pe care le imparteau in doua grupuri: piese care le placeau si piese care „nu le spuneau nimic” sau neutre. Subiectii au fost apoi separati in echipe, in functie de acesti factori:

  • cultura muzicala + muzica placuta;
  • cultura muzicala + muzica neutra;
  • fara cultura muzicala + muzica placuta;
  • fara cultura muzicala + muzica neutra.

Cele patru grupuri aveau de memorat o serie de personaje. Iar rezultatele s-ar putea sa te surprinda.

Pentru cei formati din punct de vedere muzical, piesele care le placeau nu ii ajutau sa se concentreze; acestia preferau o muzica ambientala, neutra.

In schimb, persoanele fara o pregatire in aceasta directie reuseau sa retina mult mai usor cand ascultau cantece pozitive.

In alte cuvinte, depinde de la persoana la persoana. Insa, ideea principala pentru fiecare in parte este ca, atunci cand incerci sa te concentrezi, ai nevoie de melodii care sa te relaxeze, sub orice forma ar fi ele.

Eu iti propun intervalul 12:00 – 16:00, de pe Itsy Bitsy FM.

Pe tine ce piese te ajuta sa te concentrezi?

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

sursa: psychologytoday.com


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s