Cum acționăm eficient în cazul diareei la copii

Cât de supărătoare și de chinuitoare poate fi diareea, o știm cu toții. Mai ales în cazul celor mici, care devin agitați și nervoși ori dimpotrivă, apatici și moleșiți, fără chef de nimic. Motivele de îngrijorare ale părinților sporesc și, odată cu ele, apar și cele mai sumbre scenarii. Cum ar trebui să procedăm pentru a pune pe picioare copiii și care ar fi cei mai importanți pași pe care e necesar să-i urmăm sunt întrebări la care trebuie să avem răspunsuri corecte pentru a putea acționa eficient.

Colonul este proiectat să absoarbă apă, astfel încât scaunul să aibă formă și consistență. Uneori, însă, scaunul absoarbe prea multe lichide, ducând la diaree. Cel mai bun tratament depinde însă, de depistarea cauzei. Există însă, modalități de a ameliora simptomele de diaree, remedii pe care le putem aplica acasă, dar și un regim alimentar care dă roade, dacă este bine aplicat și riguros respectat.

Atenție!

În cazul episoadelor diareice la copii cu vârsta sub 3 ani, apelați la medicul specialist cât mai repede! Este să fim atenți la fiecare reacție a corpului celui mic și să urmărim fiecare simptom. Diareea poate duce la deshidratare, care alterează echilibrul hidroelectrolitic (apă, sodiu, potasiu, clor) al copilului. Fără să mai vorbim de bebeluși, în cazul cărora putând fi chiar fatală, dacă nu se intervine rapid.

Ce poate provoca diareea la copii?

Cea mai frecventă cauză a diareei acute, care ajunge să țină și câteva zile, este infecția, fie virală, bacteriană sau parazitară.

Diareea cauzată de virus sau gastroenterită virală se manifestă prin scaune moi, dese, greață și vărsături și este extrem de des întâlnită în rândul celor mici. Este cauzată de cele mai multe ori de rotavirus sau de enterovirusuri (mai ales pe timpul verii). Infecția cu rotavirus poate deveni periculoasă pentru copiii foarte mici, existând risc mărit de deshidratare.

Diareea cauzată de o bacterie – infecția cu E. coli, Sallmonela și alte bacterii similare. Acest tip de diaree apare la câteva ore după consumul unui aliment contaminat și se manifestă prin diaree acută și vărsături.

Diareea cauzată de infecții parazitare, cum ar fi giardioza și criptosporidioza. Acestea sunt infecții parazitare comune în rândul copiilor, care se manifestă (și) prin diaree.

Dincolo de acestea, diareea la copii poate fi declanșată și de alte probleme, inclusiv:

  • Alergii la mâncare
  • Intoleranță la lactoză
  • Prea multe zaharuri sau indulcitori artificiali
  • Antibiotice (diareea asociată consumului de antibiotice, ca urmare a dezechilibrului microbiomului intestinal)

Diareea cronică este o afectiune care durează mai mult de 2-4 săptămâni și este mai puțin frecventă. Ca și diareea acută, poate fi cauzată de o infecție bacteriană, virală sau parazită. Dar și de inflamația subiacentă a organismului, de afecțiuni genetice sau autoimune, cum ar fi boala celiacă sau boala inflamatorie a intestinului.

Care sunt remediile pe care le putem folosi?

Un lucru este cert: diareea nu trebuie inhibată, ci tratată. Corpul trebuie ajutat să elimine infecția. Medicamentele antidiaretice nu trebuie să țină infecția în interior, blocată, ci dimpotrivă. Nu există nici un aliment miraculos sau vreo tehnică care să oprească diareea dintr-o dată, ca și cum nici n-ar fi existat, dar se pot ameliora simptomele de diaree. îmbunătăți consistența scaunului și scurta numărul de zile cu diaree, astfel:

  • Hidratarea copilului

Deshidratarea moderată este frecventă la copiii cu diaree. Organismul pierde săruri și electroliți. Uscăciunea gurii, setea, urinarea redusă (un singur scutec ud în 6 ore) sunt semne clare de deshidratare moderată. În cazul deshidratării severe be confruntăm cu lipsa lacrimilor în timpul plânsului, ochi înfundați în orbite, lipsa urinării.

Așadar, atenție mare! Este foarte important să ne ajutăm copilul să rămână hidratat. Trebuie să evităm însă, sucurile și băuturile dulci (sucul de mere, de pere, sucul de cireșe, etc), iar lichidele (apă, supă, soluții de rehidratare pentru copii) trebuie date puțin câte puțin, pe o perioadă lungă de timp.

  • O varietate de alimente hrănitoare, nu o dietă restrictivă

Pe lângă multe lichide, copilul are nevoie de o dietă sănătoasă și bine echilibrată. În trecut, medicii sugerau dieta pe bază de banane, orez, mere coapte și pâine prăjită, ca soluție împotriva diareei. Acum, regulile au fost rescrise, iar cei mai mulți specialiști o resping spunând că este restrictivă și nu ajută neapărat la stoparea diareei. În schimb, recomandă ca cei mici să continue să aibă o dietă hrănitoare, completă, bazându-se pe dovezi ce spun că intestinul se vindecă atunci când copilul este bine hrănit.

Așadar, copiii care nu prezintă semne de deshidratare pot consuma aceleași alimente ca înaintea apariției diareei, iar mamele care alăptează nu trebuie să întrerupă. Laptele matern continuă să fie o opțiune excelentă, cu ajutorul căruia pot scăpa ușor de diaree. Este ușor de absorbit și are mai mulți nutrienți decât toate soluțiile electrolitice. Cu toate acestea, părinții ar trebui să țină cont că sugarii, în special nou-născuții, sunt foarte susceptibili la deshidratare, mai ales când suferă de diaree, așa că trebuie ținuți în permanență sub observație și apelat la medic.

Dacă diareea persistă, încercați să țineți un jurnal alimentar. Sunt cazuri când anumite alimente pot declanșa diaree. De exemplu, unii pacienți cu sindrom de colon iritabil observă că alimentele bogate în grăsimi, zahăr sau picante tind să provoace probleme. Pentru unii copii, glutenul sau lactatele pot declanșa diaree. Dacă simțiți că un anumit aliment cauzează o problemă celui mic, musai apelați la sfatul medicului.

Fibrele sau anumite alimente vor opri diareea copilului?

Fibrele sunt adesea folosite pentru reglarea mișcărilor intestinale, atât în stările de constipație, cât și în cele diareice, în funcție de tipul de fibre din alimente. Pectina, o substanță naturală din alimente, poate fi utilizată și pentru a îngroșa scaunele. Anumite alimente bogate în fibre pot ajuta la încetinirea diareei. Merele coapte, bananele, orzul, ovăzul, mazărea, cartofii dulci (fără coajă) reprezintă cele mai bune variante de consumat.

Cât de important este să folosim probioticele în cazurile de diaree?

Diareea rezultă dintr-un dezechilibru al bacteriilor din intestin. Cum restabilim acest dezechilibru? Folosind probiotice. Știați că ”probiotic” provine din limba greacă (”pro” și ”bios”) și înseamnă ”pentru viață”? Ei bine, probioticele luptă pentru redarea stării de bine a organismului, la normalizarea florei intestinale, asigurând un echilibru între bacteriile bune și cele păguboase.

Probioticele sunt bacterii bune care sunt fie aceleași, fie foarte asemănătoare cu cele care există deja în organismul unei persoane. Trei trilioane de bacterii și alte microorganisme trăiesc doar în tractul digestiv inferior, adică un număr mai mare decât numărul de celule din propriul corp.
Atenție! Nu toate probioticele sunt la fel și au o acțiune eficientă, dovedită, în cazul diareei.

Alegeți un probiotic pe bază de lactobabicili vii, de preferat Lactobacillus Rhamnosus, LGG, Chr. Hansen, care să ajute intervenția rapidă și eficientă asupra intestinului.

Pentru managementul diareei acute la copii, Societatea Europeană de Gastroenterologie Hepatologie și Nutriție Pediatrică (ESPGHAN) acordă recomandare 1A (stong) tulpinii probiotice Lactobacillus rhamnosus, LGG®. Această recomandare are la bază numeroasele studii clinice (peste 250) în care tulpina probiotică LGG® și-a dovedit eficiența.
Administrarea tulpinii probiotice LGG® , tulpina originală Chr. Hansen, a fost asociată cu scăderea numărului de zile cu diaree la copii și îmbunătățirea consistenței scaunului.

Dr. BIOM BABY Digestive Comfort este un supliment alimentar probiotic ce conține Lactobacillus rhamnosus, LGG®, tulpina originală Chr. Hansen, aceasta fiind cea mai studiată și bine documentată tulpină probiotică din lume (peste 250 de studii clinice la bază), dar și vitamina D3. Are o eficiență dovedită clinic în prevenția diareei asociată antibioterapiei, dar și în utilizarea în cazul diareei acute sau a disconfortului abdominal. Contribuie, de asemenea, la funcționarea normală a sistemului imunitar, la menținerea sănătății sistemului osos și la menținerea funcției normale a sistemului muscular.

BIOM BABY Digestive Comfort este un probiotic ce se regăsește sub formă de flacon cu picături orale, ce pot fi administrate în siguranță încă din prima lună de viață a copiilor, ceea ce poate fi considerat încă un atuu extrem de important.

Păstrarea calmului, înțelegerea și aplicarea soluțiilor și a remediilor ce și-au dovedit eficiența, hidratarea, dieta echilibrată, folosirea probioticelor, dragostea și grija noastră permanente sunt suficiente ca cei mici să devină repede activi și plini de viață.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s