Ce se vede în aprilie la Teatrul Ion Creangă

Luna aprilie este plină de soare și sărbătoare. Primăvară a început deja să-și arate culorile și florile frumos parfumate, iar natura începe să cânte cu bucurie. Într-un asemenea peisaj splendid, orice plimbare în aer liber ar trebui să vă aducă într-un loc la fel de frumos, cum este teatrul pentru copii.

La Teatrul Ion Creangă avem și în această lună spectacole pentru copiii de toate vârstele, de la 6 luni la 3 ani, pentru categoria #TICBEBE, dar și de la 3 la 6 ani pentru categoria de vârstă #TICPITIC, la Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21 – 23). Aici veți întâlni povești și spectacole cu subiectele dedicate educației timpurii, pline de emoție, lecții despre sinceritate, prietenie și bunătate.

Pentru copilașii mai mari, spectacolele din categoria #TICJUNIOR se joacă la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” din București (Bd. Octavian Goga nr. 1), iar în această lună vom juca musicalul „Vrăjitorul din Oz”, pe 29 martie, de la ora 10:00.

PROGRAM APRILIE 2023

Glasul copilăriei (+6 ani)
01.04, ora 11:30, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Pentru cum arătăm și cine suntem nu avem nici o vină. Ar fi bine să învățăm să ne iubim așa cum suntem. Dar astfel de temeri au și adulții, cu atât mai mult copiii. Eva nu vrea să mai iasă din casă din această cauză: frica de a nu fi arătată cu degetul. Noroc că prietenii care o însoțesc în fiecare zi la școală sunt alături de ea și o încurajează să facă numai bine.

Cei trei purceluși (3-6 ani)
01.04, ora 18:30 & 09.04, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Toată lumea ar vrea doar să cânte și să danseze toată ziua, să nu muncească, doar să se distreze. Cel puțin doi din cei trei purceluși preferă să facă asta, în loc să se gândească la iarna grea ce o să vină și la primejdiile din pădure. Lupul înfometat de abia așteaptă un nou ospăț. Confruntarea dintre purceluși și lup e plină de haz, dar și de învățăminte – după îndeplinirea responsabilităților, vine joaca.

Punguța cu doi bani (3-6 ani)
02.04, ora 11:30, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Un spectacol muzical și interactiv, Punguța cu doi bani este o oportunitate de a redescoperi poveștile lui Ion Creangă – basme de un incredibil dinamism scenic, deși au fost scrise acum mai mult de un secol. Adaptat de o echipă talentată, spectacolul ne introduce în universul unui alai pestriț: un boier mult prea cumpătat, un vizitiu mult prea somnoros, o bucătăreasă mult prea aprigă – și, bineînțeles, un cocoș teribil de năstrușnic. Că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti.

Mica sirenă (+4 ani)
02.04, ora 18:30 & 23.04, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Iubirea îi face pe oameni să facă lucruri la care nu s-ar fi gândit niciodată. De fapt, nu doar oamenii sunt afectați astfel. Ariel, fiica cea mică a Zeului apelor, se îndrăgostește de un om. Pentru a-și împlini iubirea, face sacrificiul suprem. Renunță la propriul suflet pentru a-și preschimba coada în picioare. Pornește apoi într-o aventură plină de peripeții și înfruntă întreg universul pentru iubire, într-un spectacol muzical fascinant care vă va face s-o adorați pe mica sirenă.

Călătorii prin galaxii (+4 ani)
04.04 & 21.04, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Soarele și Luna, deși nu se întâlnesc niciodată, au găsit o modalitate de a comunica una cu cealaltă, datorită internetului. Primesc de urgență solicitarea unui intergalactic de a-și găsi o casă pe una dintre planetele Caii Lactee. Care să fie cea mai primitoare planetă? Dar cea cu cele mai multe resurse de locuit? Are loc o călătorie prin galaxii cu un final fericit, deoarece astronautul găsește o planetă caldă și primitoare de care promite să aibă grijă.

Amintiri într-o valiză (2-5 ani)
06.04, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Viața este plină de călătorii și învățăminte din care, la final, ne rămân doar amintirile. Valiza pe care o purtăm după noi se golește în timp, puțin câte puțin și rămân doar câteva lucruri. Poate doar o umbrelă, un nas roșu de clovn, o pălărie ca o cutie muzicală sau un balon zburător. Simple obiecte pentru necunoscuți, dar jurnal al unor emoții pentru călător. Valiza ar mai putea fi și un album pe care-l deschidem nostalgic uneori și ne aducem aminte de cine am fost și cine suntem acum.

La un metru de tine (3-6 ani)
07.04 & 28.04, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Un metru de tâmplărie se transformă rând pe rând într-un fluture jucăuș, un căluț nărăvaș sau un balon-pătrățel – forme pe care le explorăm într-un spectacol ca o fereastră deschisă spre joc și joacă, trasând cu gingășie granițele imaginației. Când două persoane se întâlnesc, modul în care acestea interacționează le poate redefini universul interior. Aceasta este și povestea personajelor noastre, El și Ea, a căror întâlnire într-un spațiu compus cu ajutorul unui simplu instrument (un metru de tâmplărie), dă noi forme acțiunilor, gândurilor și sentimentelor pe care le trăiesc, totul punctat de un fundal sonor când allegro, când piano.

Fata babei și fata moșului (3-6 ani)
08.04, ora 10:00 & 29.04, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Două surori se vor întâlni cu o cățelușă, un păr, o fântână și un cuptor cu lemne pe drumul lor spre maturizare. Vor avea probe lesne de trecut pentru cei harnici, dar dificile pentru cei leneși. Șapte văi și-o cale adâncă sunt suficiente pentru a o înzestra pe fata moșului cu răbdare și bunătate. Despre fata babei nu am putea spune același lucru. Buna credință este ultima probă pe care surorile trebuie să o treacă.

Prostia omenească (+4 ani)
08.04, ora 17:00, 12.04 & 26.04, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Despre prostia omenească se știu multe, dar se spun puține. Omul poveștilor, Ion Creangă, a scris în urmă cu mulți ani despre nemărginita prostie omenească care se întâlnește la tot pasul. Se povestește astfel despre un om care a fugit în lume pentru a scăpa de prostie. Dar o vorbă din popor spune: „De ce îți este frică, nu scapi!”. Rămâne de văzut dacă personajul din poveste se întoarce acasă, la familia lui puțin mai fericită în istețime decât restul lumii.

Povești cu fire (1-4 ani)
09.04, ora 10:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Tot universul este legat prin fire invizibile. Dacă apuci un fir mare și-ncepi să-i urmărești parcursul, vei descoperi nenumărate lumi și posibilități. „Povești cu fire” este călătoria a trei personaje misterioase, fie ele zeițe, zâne sau alte ființe magice, care pornesc pe urmele firelor care ne leagă. Dacă asculți cu atenție povestea firelor, nu se știe ce minuni poți întâlni. Dar tocmai acest caracter enigmatic face ca aventura să fie interesantă.

Fără frică (3-6 ani)
11.04, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

În grădina vrednic lucrată de doi iepuri politicoși și foarte ascultători, au loc în ultimul timp neînțelegeri între ei și noua lor invitată – Rița. Deși veverița ar prefera singuratatea în locul prietenilor, se întâmplă ceva ce o va face să-și schimbe părerea. Pămătuf și Urechilă trebuie să-și învingă frica pentru a o salva pe Rița. Oare curajul este cu adevărat mai mare decât frica?

Bună dimineața! (0-3 ani)
19.04, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Uneori, o zi începe ca orice altă zi şi se transformă, fără să-ţi dai seama, într-o călătorie. Plecând de la povestea unei dimineţi obişnuite descoperim, alături de întreaga echipă artistică, noi moduri de a privi obiectele pe care copiii le folosesc zilnic. Până la urmă, cu ce e diferit un avion de o lingură? Într-o atmosferă plină de candoare, spectatorii vor descoperi cât de uşor e să nu te plictiseşti dacă schimbi din când în când punctul de vedere.

Magia ghicitorilor (3-6 ani)
20.04 & 27.04, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Magie, ghicitori, giumbușlucuri, distracție. Iată câteva din cuvintele care descriu perfect spectacolul interactiv „Magia ghicitorilor”. Dacă un lucru este cert despre copii, este acela că sunt foarte curioși și le place să pună o mulțime de întrebări. Ei bine, spectacolul acesta este ocazia perfectă pentru ca micuții să-și satisfacă curiozitățile, încercând alături de un ghicitor și un magician să descopere împreună răspunsurile.

Ursul păcălit de vulpe (3-6 ani)
22.04, ora 11:30, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Un urs flămând întâlnește o vulpe vicleană; ca toate vulpile. Grămada de pește din jurul acesteia îl fac pe urs să poftească la hrana vecinei sale. Însă, o baltă întreagă doar pentru el sună mai bine decât un singur pește. Din gelozie pentru coada frumoasă despre care se vorbește în toată pădurea, vulpea îi plănuiește acestuia o farsă. Despre cum l-a pacalit vulpea pe urs ne va povesti chiar peștele, mărul discordiei. Lăcomia și falsa prietenie îi vor da ursului din poveste o lecție pe care nu o va uita prea curând.

CUTInE (0-3 ani)
22.04, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

O cutie poate ascunde orice. În spatele pereților săi se adăpostește o lume care așteaptă să fie descoperită. Ai scos surpriza, dar ce faci cu cutia? Păi… da, poți s-o pui la reciclat. Sau te apuci și construiești orice te îndeamnă creativitatea în momentul acela. Spectacolul „CUTInE” explorează prin joacă, dând frâu liber imaginației, toate posibilitățile. Iată un zid, un pod, un labirint! Tot ce contează e să fii dispus să privești dincolo de ceea ce este evident și să te avânți în imaginație.

Hainele cele noi ale împăratului (3-6 ani)
23.04, ora 10:00 & 30.04, ora 17:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Nimănui nu-i place o persoană răsfățată și alintată. Dar ce se întâmplă când această persoană are și o împărăție de condus? Un împărat se vrea adulat de către supușii săi, deși nu face nimic toată ziua decât să cumpere haine pe care nu le poartă niciodată. Pentru a-i îndrepta comportamentul și a salva împărăția, aceștia îi pun la cale un plan viclean. Împăratului i se pregătește un costum cu stil, din cea mai fină țesătură care sigur îl va face să-și schimbe purtarea.

De-a Micul Prinț (4-6 ani)
25.04, ora 18:00, Sala Mică (Str. Biserica Amzei nr. 21–23)

Jocul și joaca sunt două lucruri esențiale în dezvoltarea copiilor. Spectacolul „De-a Micul Prinț” este un joc care spune o poveste. Universul Micului Prinț și întreaga sa aventură spre a-și găsi un prieten sunt explorate cu multă candoare de doi copii, printre jucării. Cum îi văd copiii pe adulți? Ciudați și interesați doar de numere. În joaca „De-a Micul Prinț”, descoperă ce este prietenia și dragostea adevărată.

Vrăjitorul din Oz (+5 ani)
29.04, ora 10:00, Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” (Bd. Octavian Goga nr. 1)

Tinerii spectatori sunt invitați să li se alăture lui Dorothy, Toto și prietenilor lor cu totul speciali pe drumul din cărămizi galbene, pentru a urmări una dintre cele mai îndrăgite povești pentru copii, transpusă într-un spectacol muzical cu ritmuri antrenante. La mai bine de 100 de ani de la publicare, „Vrăjitorul din Oz” continuă să emoționeze și să fascineze, mesajul său fiind o sursă de inspirație pentru copii și adulți deopotrivă: cu încredere și determinare orice obstacol poate fi depășit.

Mai multe detalii se găsesc pe teatrulioncreanga.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s