Avanpremieră Conu’ Leonida pe 7 aprilie – o producţie Teatrul Stela Popescu

Spectacolul Conu’ Leonida (1880 – 2023) de Ion Luca Caragiale în regia lui Radu Popescu va fi prezentat în avanpremieră de Teatrul Stela Popescu pe 7 aprilie 2023, ora 19, la Palatul Naţional al Copiilor, Sala Mică.

Din echipa de creaţie mai fac parte Kimberly Vintilă – scenografia, Bogdan Marinescu – muzica, Diana Butnaru – multimedia, iar în distribuţie îi puteţi revedea pe Ion Haiduc – Conul Leonida, Manuela Hărăbor – Eftimița, Ana Maria Ivan – Safta / Bețivul.

Iată ce spun actorii despre întâlnirea pe scenă cu Conu’ Leonida: Manuela Hărăbor – “O propunere la care nu m-am așteptat. O provocare. O bucurie să mă întâlnesc din nou cu un personaj al lui Caragiale.” Ana Maria Ivan : „Primul Caragiale , primul travesti, o nouă provocare pentru care sunt recunoscătoare.” Ion Haiduc – “Întâlnirea cu Leonida şi cu reacţiunea lui este complicată, având în vedere că, dincolo de faptul că vorbim despre Caragiale, avem în spate o umbră extraordinar de mare a înaintaşilor în acest rol, care n-au fost puţini şi au fost, poate, cei mai mari actori ai naţiei noastre. Şi atunci, această moştenire te apasă extraordinar… Iată de ce întâlnirea mea cu acest personaj a creat pentru mine o complexitate de frici, de încercări, de provocări, începând cu faptul că textul trebuie spus ad litteram cum l-a scris Caragiale. El este de o particularitate extraordinară şi… ăsta este şi parfumul…”

Cum să fii fericit în viață? Pare simplu atunci când ai un cămin primitor și comod, ceva bun de pus pe masă, o soție grijulie și bună gospodină sau un soț hâtru și cu experiență de viață… doar să nu te preocupe politica… Pentru că atunci, în cele mai întunecate momente ale nopții, fandacsia și ipohondria pot să izbească cu putere, de unde nu te aștepți… Conu’ Leonida este un „monstru sacru” al lumii noastre teatrale. Dar înainte de a fi un monstru, este un om prins în plasa informațiilor care vin peste el din mass media, care îi distrug lui și Efimiței liniștea somnului și a gândului. La 1880, ca și în 2023, asistăm la o veșnică poveste a societății noastre în care ”tot ce-i românesc nu piere”.

La rândul său, regizorul Radu Popescu declara: „Consider că producția noastră trebuie să se reîntoarcă la o montare în cheie clasică. Ne ajută mult distribuția, care se compune de doi actori cu mare experiență scenică, într-o combinație originală – Ion Haiduc și Manuela Hărăbor, secondați de o actriță foarte talentată din generația tânără, Ana-Maria Ivan. Am gândit o montare care se concentrează pe jocul actorilor și pe punerea acestora în valoare într-un decor și costume clasice, care își propun să remonteze atmosfera mahalalei din vremea lui Caragiale. Ne-am propus să amplificăm durata textului, jucându-ne cu percepția timpului și așteptările spectatorului pe mai multe paliere, începând cu folosirea pauzelor, a momentelor de liniște și a dialogului non-verbal între personaje.”

Spectacolul este recomandat copiilor peste 12 ani.

Prima reprezentație a spectacolului are loc pe 7 aprilie 2023, de la ora 19:00, la Palatul Național al Copiilor, Sala mică, iar premiera oficială va avea loc pe 27 aprilie 2023, de la ora 19:00, la Teatrul Nottara, sala Horia Lovinescu.

Bilete pe: www.teatrulstelapopescu.rowww.mystage.ro , www.iabilet.ro și theatrum.ro.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s