Campanie pentru Asociatia Telefonul Copilului

Asociatia Telefonul Copilului lanseaza campania „Un apel pierdut, o copilarie pierduta”. Actiunea urmareste sa stranga fonduri pentru singura linie de asistenta pentru copii si parinti la nivel national.

Cazurile inregistrate la Telefonul Copilului, 116.111, sunt in continua crestere. Cu toate acestea, consultantii nu reusesc sa preia toate apelurile. Pentru a rezolva din ce in ce mai multe cazuri, asociatia are nevoie de mai multi operatori.

Cei care vor sa sustina aceasta cauza, sunt rugati sa doneze 2 euro prin SMS, la 8848. Numarul va fi activ pana la sfarsitul lunii decembrie.

Numarul beneficiarilor tuturor serviciilor oferite de Asociatia Telefonul Copilului s-a dublat in acest an. Peste 70% din apelurile inregistrate au fost din partea copiilor, mai mult de 15% din partea parintilor si aproape 12% din partea altor persoane ingrijorate pentru siguranta unor copii.

Formele de abuz sesizate cel mai des au fost molestare fizica, neglijare, abuz emotional sau sexual asupra minorilor, exploatare prin munca, tentative de suicid in randul copiilor, privare de libertate, trafic de minori.

Cu sprijinul membrilor organizatiei, au fost luate cele mai bune solutii pentru stoparea abuzului si inlaturarea efectelor negative produse de situatia traumatizanta, iar cu sprijinul institutiilor abilitate agresorii sunt condamnati pentru faptele savarsite.

Pe langa apeluri, Asociatia Telefonul Copilului a avut si intalniri directe cu micutii. Asistentii sociali si psihologii au cunoscut copii din mediul rural si zonele dezavantajate. Cei mici au beneficiat de activitati educative si cadouri precum rechizite, dulciuri si uniforme.

Consultantii 116.111 ar fi putut sa preia mai multe strigate de ajutor daca ar fi fost mai multi la capatul celalalt al firului. Printr-un singur SMS la 8848 in valoare de 2 euro, se poate face diferenta intre un raspuns de la primul apel si un ton ocupat. Fiecare apel pierdut poate insemna pierderea sansei de a schimba in bine viata unui copil.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s