Bugetul Ministerului Educatiei si Cercetarii, suplimentat cu 100 milioane de lei

Guvernul a aprobat joi, 10 septembrie, suplimentarea bugetului Ministerului Educatiei si Cercetarii, pentru anul 2020, cu suma de 100 milioane de lei din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului, prevazut in bugetul de stat pe anul 2020, pentru finantarea Programului national „Educatia in siguranta”.

Prin intermediul acestui program vor fi achizitionate materiale de protectie sanitara si dispozitive electronice, in vederea asigurarii activitatilor didactice desfasurate in cadrul unitatilor de invatamânt preuniversitar de stat.

Beneficiare vor fi unitatile de invatamant preuniversitar de stat care nu au asigurate aceste bunuri, din bugetele proprii sau de catre autoritatile publice locale.

In acest sens, unitatile de invatamant aflate in aceasta situatie vor transmite Inspectoratului scolar Judetean, respectiv Inspectoratului scolar al Municipiului Bucuresti necesarul de materiale de protectie sanitara si dispozitive electronice, in vederea asigurarii acestora pentru desfasurarea in conditii normale si in siguranta a activitatilor didactice.

Achizitia bunurilor se va realiza de catre inspectoratele scolare judetene, respectiv de catre Inspectoratul scolar al Municipiului Bucuresti, cu respectarea prevederilor legale in vigoare.

De asemenea, inspectoratele scolare vor putea constitui stocuri de rezerva care vor fi distribuite unitatilor de invatamant preuniversitar de stat la solicitarea ulterioara a acestora, anunta Ministerul Educatiei.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s