Back to School muzical cu Prințesa și balaurul, alături de Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Colegiul Academic va găzdui, pe scena din Auditorium Maximum din Cluj, concertul educativ cu titlul Prințesa și balaurul, susținut de membri ai Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania”, cu o concepție și dramaturgie semnată de Dalma Toadere și Ștefana Țițeica.

Concertul este recomandat elevilor din ciclul primar (clasele 0-4) și se va desfășura marți, 19 septembrie 2023, de la ora 9:30 (spectacol în limba română) și de la ora 11.00 (spectacol în limba maghiară).

Concertele educative pregătite de Dalma Toadere pentru copii și tineri sunt concepute cu scop educativ, fiind puternic ancorate în principiile medierii muzicale. Astfel, acest gen de public tânăr este familiarizat cu muzica clasică și cu caracteristicile acesteia, prin intermediul acestor concerte în care elementele participative și cele vizuale (folosite inventiv și nu în detrimentul muzicii) se îngemănează pentru a susține apropierea celor mici de acest fel de muzică.

În concepția tinerei dirijoare, pregătirea viitoarei generații de public, înseamnă, de fapt, pregătirea acesteia pentru experiența de a participa la un concert de muzică clasică. Astfel, elementele adăugate concertului pentru copii sunt gândite în așa fel încât să nu se altereze parametri a ceea ce înseamnă un concert, pentru a nu crea false așteptări în percepția publicului de copii asupra genului de concert de muzică clasică.

Dalma Toadere afirmă că „nu folosim în mod exagerat elemente de teatru, dans, film, muzică ușoară, etc. pentru a câștiga aprecierea publicului pe moment. Ci creștem publicul pentru genul muzicii clasice, pentru viitoarele concerte ale filarmonicilor”.

În ceea ce privește Prințesa și balaurul, concertul educativ de marți, 19 septembrie 2023, se adresează copiilor din ciclul primar, clasele 0-4 și are ca subiect peripețiile prințesei răpite de balaurul Scuipă Foc și salvate de prințul cel viteaz.

Lumea minunată a basmelor este evocată prin muzica unor compozitori celebri. Suflătorii de alamă ai Orchestrei Filarmonicii de Stat „Transilvania” le arată copiilor instrumentele pentru a-i duce, mai apoi, din sala de bal a palatului în peștera întunecată a balaurului. De pe crenelurile castelului răsună fanfare și acordurile marșului nupțial acompaniază finalul fericit.

Dirijoarea Dalma Toadere (deopotrivă moderatorul concertului educativ cu titlul Prințesa și balaurul) a absolvit cursurile Liceului de Muzică „Sigismund Toduţă” din Cluj-Napoca, unde a studiat pianul ca instrument principal. În ultimii zece ani a activat ca dirijor și moderator al concertelor pentru copii oferite prin programul educativ Do Re Mi Start! al Academiei de Muzică din Cluj-Napoca. Dalma Toadere a susținut peste 100 de astfel de concerte educative (având la bază propriile sale concepte) în Cluj-Napoca, Bonțida, Craiova, București, Satu-Mare, Odorheiu Secuiesc, Covasna, Oradea, Sibiu, ș.a. Mai mult, în timpul studiilor doctorale, dirijoarea a îmbinat experiența practică cu studiul științific al desfășurării concertelor pentru copii (din punct de vedere: muzical, interactiv, organizatoric, etc.).

În urma obținerii titlului de doctor (2020), a fost publicată și cartea cu titlul „Mediere muzicală în concertul educativ pentru copii”. În prezent, Dalma Toadere este lector la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, unde predă mediere muzicală, dirijat de cor, aranjamente corale și coordonează practica artistică a studenților.

Începând din 2021 este invitată regulat pentru susținerea cursurilor de mediere muzicală la Universitatea Eötvös Lóránd din Budapesta, iar din 2022 predă mediere muzicală și la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”. Ca un deziderat, Dalma Toadere dorește să îmbine dirijatul cu viața pedagogică, în misiunea ei de a apropia publicul de muzica clasică.

Biletele online la concertul „Prințesa și balaurul” se pot achiziționa de pe site-urile entertix.ro și myticket.ro, de la Agenția de Bilete a Filarmonicii (Piața Lucian Blaga nr. 1-3, tel. 0756-048.318) sau cu o oră înainte de începerea concertului, direct de la locația acestuia, în limita locurilor disponibile.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s