Asociatia SOS Satele Copiilor Romania lanseaza SOS Planet, un proiect educational de tip afterschool

Asociatia SOS Satele Copiilor Romania lanseaza SOS Planet, un proiect educational de tip afterschool, bazat pe o educatie socio-emotionala, incluziva, care se adreseaza copiilor din clasele primare.

Afterschool-ul aflat in sectorul 1 al Capitalei dispune de o suprafata exterioara de circa 4 hectare si un spatiu interior de aproximativ 200 metri patrati.

Proiectul a fost initiat in cadrul Departamentului de Inovare al Asociatiei SOS Satele Copiilor si este gandit ca un spatiu alternativ de invatare deschis catre copiii din toate mediile, fiind printre putinele afterschool-uri din Capitala care ofera acces si copiilor neplatitori aflati in situatii speciale, printr-un program dedicat acestora. Toate veniturile ce vor fi obtinute de SOS Planet vor fi reinvestite in sustinerea copiilor ce beneficiaza de serviciile Asociatiei.

Metoda educationala practicata de SOS Planet se bazeaza pe un model de invatare care pune in centru experientele practice si creative, dezvoltarea socio-emotionala a copilului si joaca in natura.

In sprijinul acestei metode vine si spatiul exterior generos, care are facilitati precum: o terasa exterioara, un teren de sport multifunctional ingradit, o scena in aer liber, un foisor, mese de ping-pong, o gradina. De asemenea, suprafata de aproximativ 200 de metri patrati din interior cuprinde si o camera senzoriala ce va fi amenajata astfel incat sa contribuie la dezvoltarea socio-emotionala a copiilor.

„Am initiat acest proiect pentru ca, mai mult ca oricand, educatia are nevoie sa fie practicata cu responsabilitate. Prin SOS Planet, ne dorim sa oferim nu doar suport propriu-zis in realizarea temelor, ci si sa functionam ca un spatiu de invatare axat pe nevoile copilului, pe dezvoltarea lui personala si pe echiparea cu abilitati reale pentru viitor. De asemenea, ca urmare a pandemiei, observam ca tot mai multi parinti vor sa-si stie copilul in deplina siguranta, sa se reintoarca la programele de invatare offline si sa aiba un suport in recuperarea decalajelor generate de contextul pe care il traversam. Spatiul exterior si timpul petrecut in natura, echipa de profesori-mentori pe care ne bazam si metoda noastra educationala ne ajuta sa raspundem tuturor acestor nevoi din prezent”, a declarat Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor Romania.

Programul educational oferit de SOS Planet urmeaza un mix de activitati creative si practice, cu focus pe dezvoltarea de abilitati care sa ii pregateasca pe copii pentru viitor, cum ar fi ateliere de povesti, intelegere a emotiilor, limba engleza si altele.

De asemenea, parintii pot opta si pentru o serie de optionale foarte diverse – de la chitara, dans, sport pana la public speaking, robotica, yoga sau ceramica. in lunile mai si iunie, parintii interesati pot programa o vizita la afterschool-ul SOS Planet pentru detalii.

Mai multe detalii se gasesc pe sos-planet.ro.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s