Evita rasfatul in sase pasi

Este normal sa vrei sa iti alinti copilul sau sa il lauzi, dar este si usor sa pici intr-o extrema. Pentru evitarea rasfatului, iti propun sase pasi simpli.

Potrivit psihologilor, exista diverse tipuri de comportament care arata ca un copil este rasfatat:

  • Cand parintii fac tot felul de actiuni pentru copilul lor, fara ca micutul sa le ceara sau sa aiba nevoie de ele.
  • Cand copilul este vesnic nesatisfacut, oricat de multe ar primi, niciodata nu pare a fi multumit pe deplin.
  • Cand cei mici le pun mereu conditii parintilor sau cei care vor sa se impuna mereu, stiind ca parintii le ofera dragoste neconditionata.

Cauze:

Rasfatul mai este consecinta urmatoarelor comportamente: nu sunt impuse anumite limite clare de comportament, regulile nu sunt aplicate intotdeauna, copilul nu este tras la raspundere pentru greselile lui, cel mic primeste cadouri fara motiv sau din motive gresite, parintii cedeaza atunci cand copilul are o criza de furie.

In viitor, copilul care a fost rasfatat va ajunge sa nu aprecieze cu adevarat eforturile muncii si roadele ei. Va incerca sa manipuleze oamenii din jurul sau (chiar si prietenii si familia). Umbland doar dupa bunul fizic, va cadea in capcane – va pierde potentiali prieteni sau se va imprieteni cu oameni care nu ii vor binele.

In cazul in care copilul tau nu a implinit patru ani, inca nu ai de ce sa te ingrijorezi. La aceasta varsta, micutii prezinta adesea un comportament de rasfat, dar nu inseamna ca sunt rasfatati. Pur si simplu, nu au inca un cod etic dupa care sa se ghideze.

Solutii pentru evitarea rasfatului:

  • Cand copilasul tau are sub 4 ani, arata-i ce comportamente sunt acceptabile si care nu.
  • Fii atent la realizarile sale pe parcursul zilei si apreciaza-i faptele bune. Daca il lauzi pentru ca a pus perna la loc dupa ce a daramat-o, il vei ajuta sa isi dea seama ce este bine si de ce ar trebui sa continue sa faca fapte bune.
  • In cazul copiilor ceva mai mari, impreuna puteti stabili niste limite si reguli clare. Daca, uneori, decizi sa mai incalci vreo regula, atunci trebuie sa ii explici ca este vorba despre o exceptie, o situatie speciala. De asemenea, stabileste care sunt consecintele incalcarii regulilor.
  • Invata-l sa fie altruist, sa participe la activitati in care ii ajuta pe altii. De exemplu, ia-l la cumparaturi atunci cand alegi cadouri pentru prieteni si familie. Cel mic are nevoie sa inteleaga ca este la fel de important sa dai ca si sa primesti.
  • Ajuta-ti copilul sa accepte ca i s-a spus „nu”. Este dificil pentru micuti sa inteleaga refuzul. Drept care, incep sa planga, sa tipe, sa dea din maini si picioare. Dar acestea sunt doar comportamente manipulative. Ajuta-l sa priceapa de ce a fost refuzat si de ce nu te va influenta.
  • In final, aminteste-ti ca tu, ca parinte, esti un model pentru copilasul tau; modelul principal. Asadar, fii un model pozitiv. Fii respectuos fata de ceilalti si arata-le bunavointa. Copilul iti va urma exemplul.

Ai avut probleme cu rasfatul in familie? Povesteste-ne in rubrica de comentarii.

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Radio Itsy Bitsy

sursa foto: freedigitalphotos.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s