Structura anului scolar 2014-2015

Cate zile de cursuri si de vacanta le sunt pregatite elevilor, in structura anului scolar 2014-2015? Cand sunt programate tezele si cand are loc saptamana „Scoala altfel”?

Asa cum se arata in ordinul Ministerului Educatiei, in noul an scolar, copiii vor avea 177 de zile de cursuri si 34 de zile de vacanta, fara a le socoti si pe cele din vara.

Semestrul I din structura anului scolar 2014-2015 va avea cursuri intre 15 septembrie si 19 decembrie, 5 ianuarie si 30 ianuarie. Astfel, vacanta de iarna a fost planificata intre 20 decembrie si 4 ianuarie, iar cea intersemestriala are loc intre 31 ianuarie si 8 februarie.

De asemenea, in perioada 1 – 9 noiembrie, clasele din invatamantul primar si grupele de gradinita vor avea vacanta.

Semestrul al II-lea va incepe luni, 9 februarie. Vacanta de primavara este programata intre 11 aprilie si 19 aprilie. Cursurile vor fi reluate in 20 aprilie, anul scolar urmand sa se incheie pe 19 iunie. Astfel, vacanta de vara urmatoare incepe pe 20 iunie.

In plus, in zilele 6 – 10 aprilie, se va desfasura saptamana „Scoala altfel: Sa stii mai multe, sa fii mai bun!”, dedicata activitatilor extracurriculare si extrascolare.

Tezele din semestrul I al anului scolar 2014-2015 se vor sustine pana la 19 decembrie 2014, iar cele din semestrul al II-lea, pana la 22 mai 2015.

Poti consulta aici intreg ordinul ce priveste structura anului scolar 2014-2015.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s