Sarcina si problemele somnului

Adesea, viitoarele mamici se plang de insomnii si oboseala. Ce cauzeaza problemele somnului, in timpul sarcinii? Cum poti scapa de ele?

Poate parea paradoxal, dar, cu toate ca in perioada sarcinii schimbarile hormonale petrecute in organism iti dau o stare de oboseala coplesitoare, poti avea surpriza ca noaptea sa nu poti adormi sau readormi dupa o trezire scurta (de exemplu, dupa ce ai mers la toaleta).

Iata care sunt cauzele tulburarii somnului in perioada sarcinii si cateva din posibilele remedii.

1. Gandurile negre, depresia, visele urate

De foarte multe ori, gravida isi face mult prea multe griji in legatura cu schimbarile din viata ei. Acest lucru este explicabil atat prin instabilitatea emotionala cauzata de cresterile hormonale din organism, cat si prin sentimentul firesc al preocuparii fata de mica fiinta care urmeaza sa se nasca:

Va fi copilul sanatos? Voi naste usor? Voi fi o mama buna? Voi reusi sa alaptez? Voi reusi sa slabesc? Va fi totul bine cand ma voi reintoarce la serviciu?… Iata cateva din intrebarile cele mai frecvente, care le tulbura pe viitoarele mame si care la dau insomnii.

Daca esti tulburata, nu ezita sa discuti cu sotul tau, familia sau prietenele tale despre aceste probleme si cu siguranta vei primi raspunsuri linistitoare. Vei vedea ca tendinta de a exagera anumite lucruri nu te ajuta deloc sa le rezolvi, iar o planificare atenta, „la rece” a viitorului este de preferat gandurilor de genul „drobului de sare”.

Iarasi, o tulburare frecventa a somnului in perioada sarcinii este data de vise urate sau ciudate, chiar daca pana acum nu ai mai avut cosmaruri in viata ta. Multe gravide viseaza ca li se vor intampla lucruri rele lor sau copiilor lor, dar si acest fapt are tot o explicatie hormonala.

Daca te-ai confruntat cu aceasta situatie, trebuie sa stii in primul rand ca este ceva comun in sarcina si, bineinteles, fara nicio consecinta in realitate. Cel mai bine este sa abordezi rational problema si sa nu dai importanta acestor vise. Daca totusi esti foarte tulburata, nu ezita sa discuti cu sotul, familia sau prietenii pentru ca, de cele mai multe ori, simpla povestire a visului te poate elibera de efectele lui negative.

2. Discomfortul cauzat de burtica

O alta problema uzuala a insomniilor din timpul sarcinii este neputinta gravidei de a-si gasi o pozitie comfortabila de dormit. Acest lucru se intampla mai ales din trimestrul al II-lea si se inrautateste in trimestrul al III-lea cand, pe langa burtica din ce in ce mai voluminoasa, miscarile copilului pot deveni foarte puternice si deranjante.

Un sfat foarte practic in aceste conditii este sa dormi pe o parte, folosind mai multe perne astfel: una sau doua sub cap, una sub burtica si una intre genunchi. Comfortul este garantat!

3. Drumurile la toaleta

Intalnita de cele mai multe ori in primul si in ultimul trimestru, cand nevoia de a urina este mai frecventa, aceasta problema poate avea o rezolvare simpla: incearca sa nu mai bei lichide macar cu doua ore inainte de culcare si nu uita sa mergi la toaleta inainte de a te baga in pat.

4. Durerile de picioare

O alta problema care nu le lasa sa doarma pe multe femei insarcinate sunt carceii sau un anumit discomfort al membrelor, mai exact nevoia de a misca picioarele incontinuu, cunoscut sub numele de „sindromul picioarelor nelinistite” (RLS). In ambele situatii, solutia poate fi o suplimentare de calciu (pentru carcei) sau de fier (pentru RLS). Nu lua singura aceste suplimente, ci numai sub supravegherea medicului ginecolog.

Citeste mai multe despre Sindromul picioarelor nelinistite 

5. Obiceiuri nesanatoase

Poate ca inainte de a ramane insarcinata aceste lucruri nu iti afectau somnul, dar acum sensibilitatea ta este mai mare si trebuie sa ai grija la toate detaliile pentru ca stilul tau de viata sa nu iti influenteze calitatea odihnei. Astfel, consumul de cofeina (fie sub forma de cafea, cola, ceai sau ciocolata) poate sa iti provoace insomnii, sau chiar contractii, de aceea e bine sa limitezi sau chiar sa elimini cofeina din meniu, macar in partea a doua a zilei, daca nu in totalitate.

De asemenea, o masa imbelsugata luata cu putin inainte de culcare (daca nu chiar in timpul noptii, din cauza unei pofte oarecare) iti va ingreuna stomacul si iti va provoca tulburari ale somnului, de la insomnii pana la vise urate. Daca totusi foamea iti da tarcoale, potoleste-o cu un mar, care in plus are si un efect relaxant.

6. Lipsa de activitate fizica

O plimbare de seara sau practicarea unor exercitii fizice speciale pentru femeile insarcinate (dar nu inainte de culcare!) pot fi extrem de relaxante si in acelasi timp sanatoase, imbunatatind circulatia sanguina. Somnul va veni mai usor dupa o activitate fizica si va fi mai profund si mai odihnitor.

Cateva recomadari generale in caz de insomnie:
• inainte de culcare bea un pahar de lapte cald sau o cana de ceai de musetel, au un efect calmat;
• dormi in camere bine aerisite;
• fa o baie calda inainte de culcare;
• citeste cateva pagini dintr-o carte in fiecare seara cand te bagi in pat;
• dormi putin si in timpul zilei pentru ca seara sa nu te simti mult prea obosita ca sa mai poti adormi;
• inainte de culcare nu-ti petrece timpul pe calculator, deoarece s-a demonstrat ca navigatul pe internet produce insomnii;
• la fel cum vei face si cu bebelusul tau, creaza-ti un ritual inainte de a adormi: culca-te si trezeste-te intotdeauna dupa un program fix, asculta o anumita melodie, fa un dus sau bea un ceai. Acest ritual te va ajuta sa te desprinzi mai usor de rutina zilnica si de gandurile care te tulbura si astfel vei adormi mult mai repede.
• Atentie! Oricat de severa este insomnia, nu lua medicamente decat sub prescriptia medicului, altfel ii poate face rau copilului din burtica ta!

sursa foto: freedigitalphotos.net


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s