Neglijarea ca forma de abuz

Un copil abuzat este ca o pasare fara aripi sau precum un copac fara radacini. Din pacate, abuzat nu e doar acel copil confruntat cu violenta fizica extrema si molestare sexuala, ci orice copil neglijat, ignorat, neincurajat, neiubit si neapreciat.

Interviu cu psihologul Cristina Trepcea, realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”

Cristina Trepcea: Propun sa vorbim despre neglijare, desi nu obisnuim sa ne gandim la ea ca la o forma de abuz. Din pacate, e un mod de abuz foarte des intalnit in Romania si, din pacate, in unele din cele mai “elegante” familii. Atunci cand vorbim de un copil neglijat sau ignorat nu conteaza numarul de centimentri sau kilometri care despart copilul de parintele sau, ci relatia dintre ei.
De multe ori, parintele care isi neglijeaza copilul a fost, la randul sau, un copil neglijat.
Parintele care a fost neglijat, daca nu a reusit sa-si vindece rana de ignorare, de abandon, atunci rana de abandon va fi transmisa copilului.
Exista multi parinti care sunt pusi de copiii lor in situatii foarte asemenatoare celor prin care au trecut ei insisi, copii fiind. Modul in care ei vor reactiona depinde mult de felul in care au reusit, pe parcursul vietii, sa se ierte pe sine si pe parintii sai.
Probabil fiecare dintre noi, atunci cand eram mici, a vazut ceva dureros la parintii sai sau a suferit dintr-o anumita cauza. Ne-am jurat, atunci, ca niciodata nu vom lasa sa ni se intample asa ceva sau nu vom face lucrul respectiv, insa, din pacate, ajungem de foarte multe ori sa facem acele lucruri, parinti fiind.
Poate in copilarie ai primit la un moment dat o palma de la mama ta si ti-am jurat ca tu nu vom face asta, dar te-ai surprins palmuindu-ti propriul copil. Acest gest va activa anumite sentimente de vinovatie si le va amplifica – nu doar ca nu te-ai iertat pentru ca ai determinat-o pe mama ta sa-ti dea candva acea palma, dar acum iti va fi mai greu sa te ierti pe tine pentru ca i-ai facut asta copilului tau, mai ales ca ti-ai si jurat ca n-o vei face.
Asta activeaza niste sentimente de vinovatie si de rusine care sunt “cele mai de jos” stari de constiinta (alaturi de frica).
Cred ca unul dintre cele mai rele lucruri pe care le putem face e sa facem pe cineva sa-i fie rusine.
Sa faci pe cineva de rusine este, cred, unul dintre cele mai rele lcruri pe care le putem face. Astfel, in momentul in care parintele ii spune copilului “sa-ti fie rusine” sau “m-ai facut de rusine”, “ma faci de ras”. Indiferent daca stie sau nu, copilul este aruncat astfel la cea mai de jos treapta de dezvoltare de constiinta, iar pentru a se ridica de acolo va avea nevoie de foarte multa putere pe care nu stiu daca parintii i-o vor da apoi.
Nu vom ajunge sa facem asa ceva daca noua nu n-i s-a intamplat asta, in schimb, daca ni s-a intamplat, vom continua sa facem asa ceva pana cand vom vindeca ceea ce ni s-a intamplat noua.
Cu alte cuvinte, violenta pe care noi o dam este violenta care ni s-a facut noua si pe care nu am reusit sa o vindecam.
Copiii nostri ne dau insa posibilitatea de a ne ierta pe noi insine si ar trebui sa profitam de toate situatiile prin care ei ne provoaca sa trecem si sa facem mai bine decat parintii nosti. Parintii nostri au facut cat au putut ei de bine, dar daca noi aflam ca exista si alte metode avem posibilitatea sa facem lucrurile altfel.

Putem spune ca il abuzam pe cel de langa noi – copilul sau partenerul nostru, elevul nostru sau chiar copilul nostru interior – atunci cand ii transmitem, prin comportamentul nostru (verbal sau nonverbal) ca el nu e suficient, ca nu e destul de bun, ca nu e in stare, ca nu se descurca, nu poate. Il abuzam, de asemenea, pe cel de langa noi, atunci cand ii transmitem ca sentimentele, gandurile si gesturile sale nu valoreaza nimic, nu au nicio importanta.
Abuz este si atunci cand il pedepsim pe copil pentru ca si-a exprimat anumite sentimente pe care noi le consideram inacceptabile.

Tot forme de abuz sunt si educarea copilului fara niciun fel de reguli sau prin reguli contradictorii, incercarea de a-l controla pe copil prin exploatarea sentimentelor de rusine sau vina, precum si protejarea excesiva a copilului si in consecinta obstructionarea invatarii normale si a cresterii increderii in sine. Cu alte cuvinte, copilul are nevoie de greseli ca sa invete, are nevoie sa se izvbeasca cu umarul de zid ca sa afle ca zidul e acolo, umarul lui e destul de mare si, nu in ultimul rand, ca doare atunci cand faci asta – sunt tot felul de informatii de care el are nevoie si pe care nu le poate invata altfel decat experimentand.


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s