Ministrul Educatiei: „Nu luam in calcul inghetarea anului scolar”

Referitor la ultimele informatii aparute in spatiul public cu privire la eventuala inghetare a anului scolar, Monica Anisie, ministrul Educatiei si Cercetarii, face urmatoarele precizari:

„Vreau sa ii asigur pe elevi, studenti, profesori si parinti ca la acest moment nu luam in calcul inghetarea anului scolar sau amanarea examenelor cu un an. Specialistii din Ministerul Educatiei si Cercetarii lucreaza la mai multe scenarii, uitându-se cu atentie si la ceea ce se intampla in cadrul sistemelor de educatie din statele Uniunii Europene.

Ministerul Educatiei se preocupa de modul in care elevii isi continua invatarea de acasa si obiectivul MEC este ca niciunul dintre elevi, studenti sau profesori sa nu aiba de suferit.

In ceea ce-i priveste pe elevii care trebuie sa sustina Evaluarea Nationala si examenul national de Bacalaureat sau studentii care trebuie sa isi sustina examenele de finalizare a studiilor, Ministerul Educatiei si Cercetarii va prezenta variantele posibile pe care le ia in calcul in situatia in care se va prelungi aceasta stare de urgenta. De asemenea, precizam ca toate scenariile vor fi dezbatute cu toti actorii educationali (reprezentantii elevilor, studentilor, parintilor, sindicatelor si reprezentantii Consiliului National al Rectorilor), iar decizia va fi luata de comun acord.

Este important de precizat faptul ca scenariile gândite de expertii ministerului vor fi aplicate in functie de evolutia crizei provocate de coronavirus in România si in acord cu deciziile Comitetului National pentru Situatii Speciale de Urgenta.

Le multumesc colegilor mei, profesori, pentru tot efortul depus in aceasta perioada si ii indemn sa continue invatarea prin cursurile online alaturi de elevii/studentii lor.

Fac din nou un apel la calm si ii rog pe elevi si studenti sa stea in casa si sa continue invatarea de acasa. Un indemn vine si pentru parinti, pe care ii rog sa ia toate masurile pentru a proteja sanatatea copiilor nostri si pentru a-i sustine in activitatea de invatare de acasa.

Multumesc universitatilor si institutelor de cercetare, cadrelor didactice si cercetarilor care fac eforturi pentru a asigura asistenta necesara pentru combaterea COVID-19. Ministerul Educatiei si Cercetarii face tot posibilul pentru a sustine aceste eforturi”, a declarat Monica Anisie, ministrul educatiei si cercetarii.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s