Liderii anului 2019 in carti pentru copii

In era tehnologiei devine din ce in ce mai greu sa indrumam generatiile noi de copii si adolescenti catre citit, mai ales in conditiile orice informatie de care acestia au nevoie este la doar un click distanta.

Cititul ii ajuta pe cei mici sa se dezvolte din punct de vedere intelectual, si nu numai. Cititul ii dezvolta copilului vocabularul, imaginatia, ii imbunatateste puterea de concentrare si ii largeste acestuia orizonturile cunoasterii. Tocmai de aceea, la Gala Itsy Bitsy – Lideri pentru Liderasi vrem sa aducem recunostinta celor care in ultimul an au investit timp si efort in demararea si dezvoltarea unor proiecte menite sa cultive dragostea pentru lectura.

Liderii anului 2019 in carti pentru copii sunt:

Alec Blenche, autor de carti pentru copii

Alec Blenche i-a cucerit pe copiii si parintii din Romania de la prima sa carte, „Erus si Valea Rabdarii”, pe care a scris-o in urma unui program de sanatate pe care l-a desfasurat intr-o scoala din Constanta in 2013. Cartea s-a bucurat de un mare succes, iar Alec Blenche a devenit rapid unul din cei mai indragiti autori de carti pentru copii din Romania.

Seria Aventurilor lui Erus cuprinde acum patru carti, in care Alec vorbeste despre respectul fata de natura si fata de tot ceea ce este viu, despre rabdare, generozitate si iubire.

In afara de seria Erus, Alec Blenche a mai publicat inca 11 carti pentru copii, iar doua din Aventurile lui Erus au fost transformate in spectacole de succes la Opera Comica pentru Copii.

Bianca Mereuta, initiatoarea proiectului „Daruim Comori”

Bianca Mereuta, Liderul Anului 2018 in Educatie prin Lectura, si-a continuat in 2019 misiunea de a aduce cartea mai aproape de copii lansand “Daruim comori”. Finantat de comunitatea online Ce le citim copiilor, „Daruim comori” isi propune sa devina un amplu proiect national, cu impact major in comunitatile din Romania si din afara ei, prin implicarea voluntara a mamelor, tatilor, bunicilor, cadrelor educationale, a oricarui adult care doreste sa citeasca, sa dialogheze si se joace cu copiii.

In cadrul proiectului au avut loc pana acum peste 400 de ateliere de lectura, desfasurate in spatii diverse, de la muzee, librarii si scoli la parcuri, gradini si livezi.

Carmen Tiderle, autoare de carti pentru copii

Carmen Tiderle este una dintre cele mai iubite autoare de carti pentru copii din Romania, iar poeziile sale „funny si funky” ii cuceresc instant si pe cei mici, dar si pe cei mari .

In calitate de poeta-sefa la Directia de Rime smechere pentru Copii si nu Numai, Carmen a descoperit secretul cititului din placere la copii si pe cel al intoarcerii la copilarie a oamenilor mari. Iar poeziile scrise de ea dovedesc asta.

Pana acum, Carmen a trimis in lume mai multe carti de poezii: „Pe dos” – poezii cu prostii pentru copii, „in orasul Bucurville, „Marele Acoperis”, „Cine a pus piper in mare?” si „Selfie cu Elfii”, ultimele doua lansate in 2019.


Ultimele articole

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s