Jocuri de dansat

In fiecare zi ar trebui sa avem un motiv de dansat! Iata cateva idei de jocuri, perfecte atat pentru petreceri de copii, cat si pentru o seara distractiva in familie!

O metoda foarte buna atat pentru a-ti convinge micutul sa faca miscare, cat si pentru a-l ajuta sa isi directioneze excesul de energie catre ceva constructiv, este dansul!

Jocurile ce implica intr-un fel sau altul dansul nu numai ca sunt distractive, dar contribuie la dezvoltarea motricitatii, imbunatatesc coordonarea si pot fi considerate chiar activitati sportive (cu toate beneficiile pe care acelea le aduc).

Dar hai sa ne oprim aici cu explicatiile si sa invatam cateva jocuri de dansat, care, cu siguranta, vor aduce zambete pe fetele tuturor!

  • Scaunele muzicale

Pentru Scaunele muzicale, strange laolalta un anumit numar de scaune – cu unul mai putin decat jucatorii – pe care le asezi fie unul dupa celalalt, fie in cerc, spate in spate. (In loc de scaune, poti pune perne, daca sunt copiii foarte mici.)

Pune o melodie sa cante, timp in care jucatorii danseaza in jurul scaunelor. In momentul in care opresti cantecul (nu trebuie sa astepti pana la final), fiecare jucator incearca sa se aseze pe un scaun. Un jucator ramane fara, asa ca este eliminat. In momentul in care un jucator a iesit, mai scoti si un scaun din joc. Jocul continua, pana cand ramane un singur invingator!

  • Statuile muzicale

Statuile muzicale se aseamana destul de mult cu celalalt joc. Pui sa cante o piesa, iar jucatorii incep sa danseze. In momentul in care opresti muzica, toti trebuie sa ramana nemiscati. Cine inca mai misca (sau cedeaza sau isi pierde echilibrul) iese din joc. Jocul continua, pana cand ramane un singur invingator!

Poti adauga de la inceput o regula, anuntand ca, atunci cand nu se mai aude muzica, toata lumea ramane intr-un picior sau toata lumea ridica o mana.

  • Lantul muzical

Acest joc de dansat nu numai ca te va pune in miscare, dar iti va testa si memoria.

Toata lumea sta in cerc si o persoana incepe, facand o miscare simpla de dans. (Sa zicem ca isi flutura mainile in sus. Sau sare o data. Sau se lasa in jos.)

Urmatorul jucator (din stanga sau din dreapta – voi stabiliti ordinea) trebuie sa repete miscarea si mai adauga una. Asta inseamna ca al treilea jucator va avea de imitat doua miscari, pana cand sa introduca una noua in joc.

Ultimul jucator va avea de retinut cele mai multe miscari, dar, la final, toata lumea va repeta noul „dans”. De aceea, miscarile trebuie sa fie simple si usor de retinut.

In acest joc, nu exista pierzatori sau invingatori, ci doar jucatori care se distreaza!

Ce alte jocuri de dansat mai stii?

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Itsy Bitsy

 


otter.ro

2 gânduri despre “Jocuri de dansat”

  1. Buchetelele: Toata lumea danseaza iar cand coordonatorul jocului opreste muzica, spune: Vreau un buchet de …(numar) flori. Ei trebuie sa formeze echipe din acel nr de flori….si tot asa. Poate fi competitiv (ii excludem pe cei care raman in afara) sau de distractie (nu excludem pe nimeni)

    Cercul: Se formeaza un cerc, o persoana vine in interior si se misca asa cum doreste pe melodie. Ceilalti trebuie sa o imite perfect. Cand aceasta observa persoana care a imitat o cel mai bine o nominalizeaza pt a fi ea urmatoarea care danseaza (si pe care ceilalti o vor imita).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s