Cuvant la Inaltarea Domnului

In fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Pasti, Biserica Ortodoxa sarbatoreste Inaltarea Domnului. De asemenea, prin hotararile Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane din anii 1999 si 2001, aceasta sarbatoare a fost consacrata ca Zi a Eroilor si sarbatoare nationala bisericeasca.

Ce sarbatoare este astazi? Este o sarbatoare inalta si mare, care covarseste mintea omeneasca, si vrednica de marea bunatate a Aceluia ce a asezat-o, adica a lui Dumnezeu. Astazi neamul omenesc iarasi s-a impacat cu Dumnezeu. Astazi vrajmasia cea indelungata s-a ridicat, razboiul cel indelungat s-a sfarsit.

Astazi s-a incheiat o minunata pace, care mai inainte niciodata nu se putea astepta. Caci cine ar fi nadajduit ca Dumnezeu iarasi se va impaca cu oamenii? Nu pentru ca Domnul era vrajmas al oamenilor, ci pentru ca robul era usuratic la minte; nu pentru ca Stapanul era aspru, ci pentru ca robul era nemultumit […].

Si noi, care paream nevrednici de pamant, astazi ne-am inaltat la cer. Noi, care nu eram vrednici de nici o cinste pe pamant, ne-am inaltat la imparatia cea de sus si am trecut peste ceruri si am ajuns la tronul cel dumnezeiesc; si acea natura, care fusese alungata din rai de catre heruvimi, astazi s-a ridicat mai presus de heruvimi. Dar cum s-a savarsit aceasta mare minune? Cum ne-am ridicat noi la aceasta inaltime, noi care am maniat pe Domnul si nu paream vrednici nici de pamant? Cum s-a inlaturat acel razboi? Cum s-a imblanzit acea manie? Cum? Caci aceasta este de mirare, ca nu noi, ci El, Care cu dreptate Se maniase pe noi, ne-a chemat la pace si a intemeiat pacea. Cum, El a fost atacat si El cheama la pace? Negresit, caci El este Dumnezeu si de aceea ne cheama pe noi, ca un Parinte plin de dragoste.

Sa vedem, cum se face aceasta? Mijlocitorul pacii este Fiul Aceluia Care ne cheama la pace; nu un om, sau inger, sau arhanghel, ori vreun altul dintre slujitorii lui Dumnezeu, ci insusi Fiul lui Dumnezeu este mijlocitor. Si ce face Mijlocitorul? Ceea ce se cuvine mijlocitorului. Precum atunci cand doi sunt invrajbiti se pune intre dansii un al treilea si potoleste mania unuia si a altuia, asa a facut si Hristos. Dumnezeu Se maniase pe noi, si noi ne abatusem de la Dumnezeu, dar Hristos a intervenit intre noi si a impacat amandoua partile. Dar cum S-a facut El mijlocitor? Pedeapsa pe care noi o meritam de la Tatal, El a luat-o asupra Sa; din partea lui Dumnezeu El a suferit pedeapsa, din partea omenirii celei invrajbite cu Dumnezeu – ocara.

Voiesti sa stii cum le-a luat pe amandoua asupra Sa? „Hristos, ne-a rascumparat din blestemul legii, facandu-Se pentru noi blestem” (Galateni 3, 13). Acum vezi ca El a rabdat pedeapsa cea pusa din partea lui Dumnezeu? Dar iata cum a luat asupra Sa si ocara ce vine de la oameni. Zice psalmistul: „Ocarile celor ce Te ocarasc pe Tine au cazut asupra mea” (Psalmul 68, 11). Asa a ridicat El vrajmasia si n-a incetat a face si a suferi toate, pana ce iarasi a impacat cu Dumnezeu pe vrajmasul lui Dumnezeu. Si ziua de astazi este pricina acestor bunatati […].

Nu era destul ca natura omeneasca, prin Hristos, s-a ridicat la cer? Nu era destul ca ea a ajuns in lacasul ingerilor? Nu era, oare, aceasta cinste negraita? Insa ea a trecut mai presus de ingeri, s-a inaltat peste arhangheli, peste heruvimi si serafimi, si nu s-a oprit pana ce a sezut pe tronul lui Dumnezeu. Socoteste cat de jos statea inainte natura omeneasca si cat de sus s-a ridicat! Nu se putea sa cada mai jos decat cazuse omenirea, si nici mai sus nu putea a se ridica decat a ridicat-o Hristos. Caci natura omeneasca prin Hristos s-a ridicat la cer. Si ce insusiri avea aceasta natura mai inainte?

(…) Noi eram pulbere si cenusa. Dar cel putin aceasta nu era urmare a vinovatiei noastre, ci din cauza slabiciunii naturii noastre, ca oamenii se facusera mai fara de minte decat dobitoacele, dupa cum zice si psalmistul: „Alaturatu-s-a dobitoacelor celor fara de minte si s-a asemanat lor” (Psalmul 48, 12). A se asemana cu dobitoacele cele fara de minte inseamna a fi inca mai injosit decat ele. Adica, la dobitoace, lipsa de minte este ceva natural, nevinovat, dar o fiinta inzestrata cu minte a se pogori pana la lipsirea de minte, aici este vinovatia vointei. Asadar, oamenii au cazut mai jos decat dobitoacele, s-au facut mai nemultumitori, mai nebuni, mai vartosi, mai injositi, mai nesimtitori decat pietrele.
Ce trebuie sa zic? Cum sa ma exprim? Aceasta nevrednica omenire, cea mai fara de minte decat toate, s-a ridicat astazi peste toate. Astazi ingerii au vazut ceea ce de mult doreau sa vada. Astazi arhanghelii privesc cele pe care de mult asteptau sa le vada. Ei au vazut natura noastra stralucind de pe Tronul cel imparatesc, stralucind in slava si frumusetea cea nemuritoare. Caci acum, cand natura omeneasca i-a covarsit cu cinstea, ei totusi se bucura, asa cum mai inainte jeleau injosirea noastra. Desi heruvimii alungasera omenirea din rai, totusi jeleau soarta ei […].

Cand un rege viziteaza o cetate, obisnuiesc a iesi inaintea lui cei ce ii sunt favoriti; iar criminalii se tin in cetate, spre a astepta pedeapsa lor. Tot asa va fi cand Domnul va veni la judecata. Vom fi, oare, si noi atunci dusi spre intampinarea Lui? Ah, eu cunosc pacatele mele si nevrednicia mea!

Deci, sa nu se laude bogatul intru bogatia sa si saracul sa nu se creada mizerabil si nenorocit. Mai vartos fericit, si sigur fericit, si de trei ori fericit este cel care se va arata vrednic in ziua aceea a iesi intru intampinarea Domnului, de ar fi el si cel mai sarac decat toti. Iar noi, pacatosii, sa ne tanguim pe noi insine, si nu numai sa ne tanguim, dar sa ne imbunatatim, sa ne schimbam, pentru ca toti sa primim cu vrednicie pe imparatul ingerilor si sa putem gusta acea sfanta fericire intru Hristos Domnul nostru, Care fie proslavit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, in vecii vecilor. Amin.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s