Cu bebelusul la dentist

Cand este indicat sa iti duci bebelusul la dentist? Daca micutul tau este mai stresat, incearca sa roada orice si saliveaza foarte mult, inseamna ca ii apar primii dintisori. Afla cum vei avea grija de el in aceasta perioada si ce se intampla la dentist.

De obicei, primul dinte apare la copii de la varsta de sase luni. Mai intai, vei vedea cum se dezvolta cei patru dinti din fata (doi de sus si doi de jos). Maselele sunt ultimele care apar – si sunt si cele mai dureroase.

Pana pe la vreo trei anisori, copilul tau ar trebui sa aiba un set complet de 20 de dinti de lapte. Iar de la sase ani, acestia incep sa fie inlocuiti de dintii permanenti.

Cum il ajuti pe bebelusul tau in aceasta perioada de inceput? Pe langa ingrijirea oferita acasa, este indicat sa faceti o vizita la dentist, necesara atat pentru cel mic, cat si pentru tine, ca parinte.

La dentist

Prima vizita la stomatolog ar trebui sa se intample dupa aparitia primului dintisor, dar nu mai tarziu de implinirea varstei de un an. Este o ocazie ca bebelusul sa cunoasca doctorul intr-un mod prietenos, fara stres – de obicei, aceasta vizita nu presupune vreun tratament.

In cadrul acestui consult, stomatologul va evalua starea de sanatate a dintilor micutului si te va invata cum sa ii ingrijesti dantura bebelusului. Cam atat se intampla la aceasta intalnire. Si atunci, de ce este necesara?

De obicei, mergem mai des la dentist decat la oricare alt doctor – pentru probleme ce variaza de la un simplu detartraj la o extractie dureroasa sau o plomba la o carie. Si, de regula, ne place sa mergem la o persoana care ne-a castigat increderea pe parcursul timpului. Asa si cu cei foarte mici – prima vizita la stomatolog este una introductiva, de „spargere a ghetii”.

Inainte de a pleca spre cabinet, intreaba-l pe dentist despre ce o sa se intample in cadrul examinarii. Astfel, poti anticipa ce reactii va avea copilul tau – daca va coopera sau nu. Explica-i micutului la ce sa se astepte, pe o nota vesela.

Aceste programari ar trebui mereu puse in prima parte a zilei, cand micutul tau este activ, nu somnoros. Daca bebelusul coopereaza, primul consult ar trebui sa dureze pana in jumatate de ora. Iata si o lista cu ce s-ar putea petrece:

  • O examinare de rutina a dintilor, a falcii, a muscaturii, a gingiilor si a tesuturilor.
  • Daca este necesar, se va face si o usoara curatare – lustruirea dintilor, detartraj, eliminarea petelor etc.
  • Radiografii.
  • Explicarea igienei orale de acasa.
  • Examinarea continutului necesar de fluor.
  • Explicarea obiceiurilor precum suptul degetului si a etapelor de dezvoltare ale dintisorilor.
  • Recomandarea unui regim sanatos.

Dupa aceasta intalnire, daca nu sunt descoperite probleme, este indicat sa revenii cu bebelusul o data la sase luni pentru a stabili si a mentine legatura de incredere dintre copil si dentist.

Acasa

Chiar daca tu si micutul tau ati facut prima vizita la dentist, asta nu inseamna ca poate sa se si ingrijeasca singur. Asadar, este responsabilitatea ta de a pastra igiena orala a copilasului.

Atunci cand ii dau primii dintisori, sa te astepti la mult plans – este un moment in care bebelusul sufera foarte tare, are gingiile inflamate, este stresat si saliveaza mult. Incearca sa ii masezi gingiile cu un deget, apasat, dar cu grija. De asemenea, ofera-i ceva de mestecat sau de ros si alimente reci, precum compotul sau iaurtul.

In primul an, este de preferat sa nu folosesti o periuta de dinti in spalarea bebelusului. Mai degraba, maseaza-i gingiile cu un tifon sau un prosop umed. Cand vei folosi si periuta de dinti, asigura-te ca este moale.

In ceea ce priveste pasta de dinti, consulta mai intai medicul stomatolog sau pediatru. Bebelusii mai mici de doi ani trebuie sa foloseasca o cantitate extrem de mica de pasta de dinti (cat un bob de mazare) si sa nu o inghita. Copiii trebuie sa invete sa scuipe pasta de dinti si sa isi clateasca bine gura cu apa dupa periere.

Majoritatea copiilor vor invata sa se spele singuri pe dinti pana in jurul varstei de 6-7 ani. In plus, nu uita sa schimbi periuta micutului cel putin o data la trei luni si chiar mai des daca ti se pare ca s-a uzat. Invata-l rutina de a se spala dimineata si seara.

Revenind la bebelusi, ai grija la ce ii dai sa bea! Zaharul din laptele praf sau cel matern poate duce la asa-numita carie de biberon. Un mod eficient de a evita aceasta problema este aceea de a face trecerea micutului de la biberon la cana in jurul varstei de un an, cand va fi mai coordonat in miscari si va putea tine cana.

Si, nu in ultimul rand, dezvata-l pe bebelusul tau de suptul degetului. Aceasta actiune poate duce la o aliniere proasta a dintilor si, ulterior, la aparat dentar.

Cum a fost prima vizita la dentist a bebelusului tau?

Autor articol: Oana Anghel – Redactor Radio Itsy Bitsy

Sursa foto: FreeDigitalPhotos.com


Ultimele articole

3 comentarii la „Cu bebelusul la dentist”

  1. Foarte prost documentat articol, spre dezastru!!! O spune un dentist 😉 Consultati data viitoare un specialist! Cum poti face asta unui bebelus, ce naiba!!!!!!! „Daca este necesar, se va face si o usoara curatare – lustruirea dintilor, detartraj, eliminarea petelor etc. ” Autoare articolului e de pe planeta Zizilon sau de mai departe?!? DEZASTRU! PRAF!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

s