Copiii fac ce vad

Ne place sau nu ne place, copiii fac ce vad. La noi, la prieteni, la profesori, la personajele care se perinda la televizor. In bine sau in rau, copiii sunt permanent influentati de modelele din jurul lor.

Psihologul Cristina Trepcea discuta impreuna cu Adriana Titieni despre prezenta sau absenta modelelor in viata noastra.

A: E o problema daca nu avem un model, un reper?

C.T.: Noi, oamenii mari, avem nevoie de modele mai mult sau mai putin, dar pentru oamenii mici, daca nu exista modele viabile, ei isi vor face modele din parinti si va fi vai de ei daca parintii nu sunt modele viabile.

A: Vai de parinti sau vai de copii?

C.T.: Si de unii, si de altii. E foarte interesant ca parintii vor vedea in copiii lor ce fel de modele sunt ei, de fapt. Copiii sunt o oglinda foarte precisa si foarte iubitoare, care nu denatureaza nimic, si daca parintii vad in copiii lor ceva ce nu le place, sa caute la ei insisi, pentru ca acolo este ceva de facut. Atunci cand copiii nostri ne pun in fata oglinda ferma a ceea ce suntem cu adevarat, de cele mai multe ori nu ne place.

A: De ce nu ne place? Pentru ca, pana la urma, copiii nostri oglindesc ceea ce vad la noi. Nu ne place ca ne recunoastem in obiceiurile lor urate?

C.T.: Nu ne place sa ne recunoastem, pentru ca noi suntem cei pe care ii evitam cel mai mult sa ii infruntam. Fiecare incearca sa fuga de o realitate pe care o are el de cunoscut cu sine, pentru ca de fiecare data cand ceva nu ne place, nu numai la copiii nostri, ci la toata lumea, avem obiceiul sa credem ca niciodata nu e despre celalalt, ci e despre noi. Daca nu ar fi despre tine, acel lucru nu te-ar atinge.

A: Care sunt primele modele de viata pe care le alege un copil?

C.T.: Mama si tata, si ei vor ramane modele pentru tot restul vietii copilului, indiferent daca el sau ea va fi constient sau de acest lucru. Eu, parintele lui, creez si sunt un model viabil pentru copilul meu, indiferent ca vreau sau nu, ca sunt constient sau nu, ca sunt dispus sa ma exprim constient ca un model. Copilul meu va copia lucrurile pe care le va vedea la mine si va face ce va vedea la mine, va fi ceea ce va vedea la mine, nu ce-i spun eu ca e bine sau e rau.
[page]
In fiecare dintre noi este un copil. E copilul care urla ori de cate ori noi avem o durere pe care nu reusim sa o impartasim, nu reusim nici macar sa o calificam. E o durere veche, pe care a instalat-o copilul nostru interior atunci cand a trait-o pentru prima oara. Profesorii de psihologie spun „impaca-te cu copilul interior si ai echilibru in viata''. E o calatorie care ne poate duce aproape de copilul pe care l-am facut. Copilul interior este al nostru, in schimb copilul pe care l-am facut e al lui, e propriul lui proiect. Noi intram in viata copiilor nostri ca model, dar noi incercam sa ii modelam prin cuvinte sau prin bataie, un mod care sper ca s-a demodat, pentru ca bataia este modul in care parintele se infurie si rezolva problema furiei. Copilul nu face ce spune el. Niciodata violenta, pedeapsa nu vor avea nici un beneficiu. Bataia ii ''educa'' sa capete performante in a face rau.

A: Am senzatia ca aceste instrumente, bataia si pedeapsa, arata clar incapacitatea parintelui de a intelege si de a comunica cu propriul copil. Daca un copil are parte in viata lui de modele mai putin viabile inseamna ca este pierdut?

I: Este pierdut pentru celelalte modele, pana cand el, prin vointa proprie, nu va mai fi copil, isi poate reanaliza modele si se poate tranforma intr-un alt model. E bine ca noi, parintii, sa devenim constienti de modelul pe care noi il furnizam copilului nostru. Cel mai greu de modelat este etajul pe care scrie iubire si iertare. Tu, ca model pentru copiii tai, ar fi extraordinar daca le-ai arata iertarea si iubirea de sine. Cand te surpinzi facand ceva care nu iti place, ce nu ai vrea repetat de copiii tai dragi, cel mai greu lucru este sa iti ceri iertare. Multi oameni spun cu usurinta ''iarta-ma'', asta e usor de facut, dar pentru ca ''iarta-ma'' sa functioneze, trebuie adusa in relatie cainta. Inseamna ca iti pare rau. Tu, cel care ai gresit, trebuie sa ii arati celuilalt ca simti, vezi, experimentezi ceea ce el a grait, a simtit, a experimentat in relatie cu tine, atunci cand tu ai facut ceva ce vrei acum sa iei inapoi. Pui in comun durerea lui si arati ca tu o intelegi, o experimentezi. Este bine sa ii spui copilului tau „stiu ca te-ai simtit dezamagit, ca ai avut senzatia ca nu te poti baza pe mine, si vreau sa imi cer scuze si sa ma ierti''. Sa spui ce anume simti ca aducand in relatie ar fi bine, bucurie, fericire pentru cel pe care il iubesti. Nu numai ca desfiintezi supararea, dar aduci bucurie si inventezi acolo prezenta unui motiv de bucurie. Il inventezi in cuvinte. Cuvintele sunt importante, sunt eticheta de pe borcan.

A: Cat lasam mitul sa fie prezent in viata copiilor? O persoana a fost intrebata daca le-a marturisit copiilor daca exista sau nu Mos Craciun. Si ea a raspuns ca nu a rezolvat problema asta, deoarece copiii ei, desi sunt mari, cred in existenta lui Mos Craciun, a Zanei Maseluta, a Iepurasului de Paste si a avut loc o discutie pe aceasta tema. Cand este momentul pentru a le marturisi copiilor cine este, ce face si ce ajutoare are Mos Craciun?
[page]
I: Raspunsul meu este niciodata. Eu personal, impreuna cu fata mea, si acum credem in existenta lor si sunt lucruri pe care le pastram, pentru ca eu am fost mai norocoasa si am fost petrecuta cu drag peste momentul cu multa critica in viata copiilor si a parintilor, in care afla de la colegi ca Mos Craciun nu exista. Mos Craciun exista. El exista asa cum exista dragostea, increderea, credinta si divinitatea. Mos Craciun este reprezentat prin anumite imagini, dar nu cred ca s-a pus vreodata problema in legatura cu existenta personajului respectiv.

La fel de serioasa este si problema pe care o au si copiii nostri. Modul in care ne raportam la aceasta problema tine de felul in care noi, parintii, gestionam in propria noastra viata problema minciunii. Minciuna este un tabu ingrozitor pentru toata lumea, daca odata ai mintit si ai fost prins, si daca din greseala sau din furie ti s-a spus cumva ''esti un mincinos'', ai pastrat cu rusine aceasta proclamatie ca pe ceva ingrozitor de grav, ceva ce trebuie sa ascunzi cu mare grija. Toate astea ar putea sa ne invete ca atunci cand copilul trage o minciuna nu inseamna ca e mincinos. Inseamna ca are o problema si noi, ca adulti, trebuie sa ne dam seama cum il putem ajuta cat mai repede. Daca noi rezolvam problema gestionarii minciunii in viata noastra, putem rezolva problema modului in care am trecut noi peste minciuna ca „exista sau nu Mos Craciun''. Daca noi am trecut cu bine peste lucrurile astea, atunci fiecare se va descurca foarte bine sa isi tina copilul de mana si sa il treaca cu Mos Craciun cu tot dinspre copilarie spre pubertate si asa mai departe. Avem cu adevarat nevoie de personajele acestea si ele exista cu siguranta. Daca le lasam sa existe. Daca tu, ca parinte, vei prinde sensibilitatea lui, il vei inarma exact cu ce ii trebuie lui sa aiba la el atunci cand se duce la o astfel de dezbatere, dar daca tu rezolvi problema minciunii pe care o ai in viata ta, nu o sa ai deloc sentimentul ca il minti in legatura cu existenta lui Mos Craciun.

Interviu realizat de Adriana Titieni in cadrul emisiunii „Parinti ascultatori”


otter.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s