Ce stil de comunicare practici?

Daca ar fi sa gasim niste metafore pentru cele patru stiluri de comunicare, atunci stilul pasiv de comunicare este un fel „presul de la usa”, stilul agresiv de comunicare este „tavalugul care vine peste noi”, stilul pasiv agresiv e un fel de „carpa cu ace”, iar stilul asertiv de comunicare este „stalpul”, deoarece ramane drept, si-si exprima in mod concret, deschis si clar nevoile, cerintele, asteptarile si disponibilitatea de a face niste lucruri.

Agresivitatea este o problema in comunicare si comportament si in ceea ce priveste adultul dar si copilul. De foarte multe ori ne plangem de stilul de comunicare agresiv al copiilor nostri sau al colegilor nostri.
Este la fel de disfunctional si de nesanatos pentru functionarea noastra in societate si pentru calitatea vietii noastre sa avem un tip de comunicare la polul opus agresivitatii, un stil de comunicare pasiv, caracterizat printr-o neafirmare a nevoilor si drepturilor, printr-o supunere absoluta fata de ceea ce-mi cere celalalt, un tip de comunicare care ma plaseaza pe mine la marginea abuzului: agresor -victima.

Deci, dincolo de copilul cu comportamente agresive, foarte mari dificultati are si copilul cu comportament de supunere, copilul-victima, cel care reuseste sa devina si la scoala si acasa tinta ironiilor, a glumelor sau a comportamentelor agresive: batai, loviri. Asa cum un comportament agresiv se invata si apare pe fondul unei lipse de abilitati sociale si de necunoastere si neafirmare a propriilor emotii si nevooi, putem sa avem si celalalt tip de comunicare supus, caracteristic tiparului de victima. Evident, ambele sunt disfunctionale.  

Stilul pasiv agresiv este din seria „musca si fugi”, este acel tip de comunicator care utilizeaza sarcasm si ironie, cand iti spune „da”, dar de fapt evident este „nu”.
Si daca tot vorbim de comporatamente, putem defini si stilul asertiv de comunicare. Un aspect extrem de caracteristic comunicatorului asertiv este decizia extrem de constienta si asumata de a utiliza in comunicare, in functie de context, elemente din toate dintre celelalte trei stiluri. Un comunicator asertiv care-si cunoaste nevoile si care are o foarte buna intelegere asupra contextului isi poate adapta comportamentele in functie de ceeea ce se intampla in jurul lui si poate sa aleaga constient si avand raspunderea a ceea ce face si a ceea ce spune, sa fie un pic agresiv atunci cand contextul o cere.
Suntem confruntati zi de zi cu tot felul de situatii in care chiar daca intelept este sa nu replicam tot prin agresivitate, dar sunt situatii in care trebuie sa facem asta pentru ca astfel putem fi noi abuzati. Rareori putem intalni un stil pur de comunicare.

Daca te uiti la oamenii care comunica intr-un stil tiranic, agresiv nu ai nici o clipa senzatia ca ar fi fericiti, indiferent ca sunt sau nu inconjurati de bunuri materiale.
Consider ca ai nostri copii mai au sanse sa aiba un comportament asertiv cu o singura conditie: sa fim obligati noi parintii, sa trecem prin niste cursuri de comunicare si de stapanire a nervilor. De asemenea, modelele dupa care invata copii trebuie sa-si restructureze un pic stilul de comunicare si comportament, pentru ca parintii sunt primele modele de invatare pentru copii in termeni de comporatamente, de a exprima emotiile, de a da un feedback, de a spune o critica.

Se intampla de multe ori ca profesorii si chiar si parintii sa ofere crize de furie. Asta nu inseamna ca nu se pot intampla. Exista situatii de viata tensionate. Marea greaseala este aceea ca dupa criza, atunci cand trebuie sa-ti asumi greseala, sa recunosti ca ai exagerat, nu o faci. Aici ma refer si la traditia in care am fost educati ca si popor care spune ca „parintele are intotdeauna dreptate” si a spune „imi pare rau sau regret ce-am facut” este un comportament de umilinta in fata copilului.

[page]

Cum sa comunicam asertiv?
Asertivitatea, ca stil de comunicare se poate invata. Sunt importante atat atitudinea cat si comportamentul pe care-l manifestam in relatiile cu ceilalti.

O persoana care comunica asertiv este o persoana care isi cunoaste si-si afirma drepturile si stie ca atasate acestor drepturi are anumite responsabilitati si se comporta in conformitate cu aceste drepturi. Spune de la inceput care sunt drepturile, care sunt emotiile, le comunia clar, priveste in ochi, vorbeste tare si clar, isi incepe foarte multe propozitii cu “eu” si este foarte atent in termeni de ce spun si de ceea ce se vede.
80% din comunicarea noastra este autentica si vizibila pe comportament si pe aspecte nonverbale, nu verbale. Mesajul cel corect si autentic vine de la corp si nu de la cuvant.

Un observator fin vede felul in care privim sau ocolim privirea, felul in care ne folosim mainile, gesticulam, transpiram sau nu, toate aceste comportamente fiziologice care ne insotesc discursul verbal. Acestea sunt importante, nu cuvintele noastre.
Cum dam feedback? Un feedback corect se da pe un comportamentul facut si nu pe persoana: „pe mine ma deranjeaza ce ai facut tu” si nu „pe mine ma deranjezi tu”. O pesoana asertiva formuleaza critici fara sa-i fie teama de reactia celuilalt, nu se simte vinovat si nici nu simte frica in momentul in care ii spune celuilalt ce la deranjat intr-un context specific.

Este foarte bine sa ne comunicam emotiile fata de o situatie care nu ne convine.
De asemenea, o persoana care comunica asertiv nu ofera justificari pentru un eventual „nu”. Cea mai dificila lectie este sa invatam sa spunem “nu” fara sa ne simtim vinovati, fara sa oferim justificari. Rareori spunem doar „nu”. Este dreptul nostru sa spunem „nu” la o invitatie sau altceva fara sa ne justificam, ci sa spunem simplu „nu” si atat.
Comunicarea asertiva vizeaza, pe langa comportamente pe care le invatam, si o anumita atitudine extrem de relaxata, dar foarte bine definita utilizata constant in contexte diferite de viata.

Cum sa educam copiii sa fie asertivi?
Pentru a avea un copil asertiv care sa se transforme intr-un adult asertiv este foarte imporatnata imaginea de sine, stima de sine. Parintii au un mare cuvant de spus in a dezvolta aceasta competenta copiilor.
Dar ce facem cu copii care din nastere sunt mai putin asertivi, cei care nu spun ce-i deranjeaza, cei care ar face orice pentru ca mami si tati sa fie bine? E nevoie sa stiti ca este nesanatos ca ceea ce fac sa nu aiba legatura cu nevoile si emotiile mele, ba chiar mi le incalca. Ca si parinti putem sa transmitem acest mesaj fara sa ne dam seama: ”hai fa asta pentru mami” sau „ce fericita e mami cand tu esti cuminte”. Fara sa definim ce inseamna acest „cuminte” nu mai este asa de sanatos.

In momentul in care un copil imi da raspunsul la intrebarea ce vrei sa-ti cumpar: ”ce vrei tu mami” atunci este o problema deoarece nu reusesc sa-si comunice emotiile si are foarte multe sanse sa aiba un stil de comunicare submisiv si de a avea niste comportamente ca atare: acel copil va spune „da” la orice lucru si poate deveni tinta ironiilor. Sunt copii care-si dau si intreg pachetelul cu mancare altor colegi, nu doar il impart. Acestia sunt viitori adolescenti care ar face orice pentru prietenii lor, pentru a fi integrati in grup, accepta nedifentiat orice tip de presiune din partea acestora. Acesti copii pierd contactul cu propriile lor nevoi, dorinte, nu au un exercitiu in a-si identifica sau comunica ceea ce-i derajeaza. In clipa in care ai un copil cu un temperament in zona aceasta, se poate simti agresat atunci cand mama ii spune „nu ceea ce vreau eu, ci ceea ce-ti doresti tu, ce crezi ca-ti place/potriveste”.

Copii trebuie sa invete sa-si exprime optiunile. Parintele ajuta prin intrebari de genul: „cum te-ai simtit?”, „ce-ti place cel mai mult la.. ?”, „ti-a placut?”.
Este foarte important sa validam emotiile si starile copiilor nostri. Este dificil sa invatam un comportament asertiv pe un copil agresiv: trebuie sa invatam copiii nu doar sa primeasca, ci sa si daruiasca. Cu metodele de a-i stimula asertivitatea il putem ajuta sa aiba un comportament asertiv.

O dorinta necomunicata nu exista. Dorinta mea are sanse sa fie indeplinita dupa ce o spun, o comunic, dupa ce ii spun celuilalt ceea ce-mi doresc.
Asertivitatea ca stil de comunicare si ca stil de comportare cu ceilalti este extrem de buna si de sanatoasa, ne da o calitate a vietii foarte buna, il invata pe copil sa ceara ce-i place si sa spuna stop la ce nu-i place.

Ceea ce este cel mai dificil este faptul ca nu spunem celorlalti exact ceea ce simtim, ce ne-ar placea sa se intampla, ce asteptari avem de la un anumit context, si lucru acesta are un impact negativ destul de puternic pentru viata noastra.

 

Articolul are la baza interviul cu psihologul Diana Stanculeanu, realizat de Adriana Titieni la Radio Itsy Bitsy


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s