Bucuria de a invata

Inainte de inceperea anului scolar observam copiii extraordinar de entuziasti, merg bucurosi sa-si cumpere rechizite si intra in prima zi de scoala in clase cu zambete largi pe chipuri.

Dar la o luna de la inceperea scolii observam adesea ca zambetul, entuziasmul si bucuria din prima zi dispar de pe fetele multor scolari. Unde se duc aceste zambete si cum putem pastra bucuria de a invata ce-i cuprinde pe copii in primele zile de scoala?

Interviu realizat cu Monica Reu, trainer specializat in comunicare nonviolenta, in cadrul emisiunii „Meditatii pentru parinti”, cu Adriana Tititeni.

A: Am observat ca exista profesori care reusesc sa prelungeasca aceasta bucurie de a invata sau, mai bine, reusesc sa o faca permanenta pe parcursul anului scolar. Exista insa si profesori care reusesc sa alunge bucuria copilului si deschiderea lui inca din prima ora.

M: Invatarea este o nevoie umana, o nevoie pe care o avem cu totii. Din pacate, sistemul de invatamant, la noi cel putin, nu reuseste sa sustina aceasta nevoie si sa sprijine copiii pentru ca ei sa invete intr-un mod creativ. Cred ca principalul dusman al bucuriei de a invata este plictiseala, urmat de un alt dusman reprezentat de uriasa cantitate de teme pe care copiii (si cei foarte mici) o primesc pentru acasa. Dar in cele mai de succes si mai avansate sisteme de invatamant tema nu exista!
Vad copii de clasa intai care pleaca de la scoala cu o multime de betisoare si bastonase de facut pentru acasa timp de cateva ore. Mi se pare inuman ca un copil de varsta mica sa fie nevoit sa stea doua-trei ore tintuit pe un scaun, cu un creion in mana, facand aceeasi activitate repetitiva. Iar asta se intampla desi stim, din psihologia copilului, ca cei mici au nevoie de joaca, miscare si creativitate.
O asemenea activitate repetitiva, de a face ore in sir liniute si bastonase, il poate marca pe viata pe scolar si ii trezeste aversiunea fata de teme.

A: Incepi sa crezi ca tema este, de fapt, o pedeapsa si nicidecum ceva care iti poate dezvolta o anumita abilitate. Oricum, tema este prezentata drept o pedeapsa inclusiv de profesori, iar uneori de parinti, care isi pedepsesc uneori copiii dandu-le teme suplimentare.

M: Parintele care face asta comite o greseala fantastica, pentru ca rapeste din dorinta naturala a fiintei umane de a invata. Ori de cate ori suntem pusi in fata unei situatii in care nu avem de ales, exista doua moduri de a reactiona: ori ne revoltam (iar atunci fie iti bati joc de tema respectiva, fie nu o faci deloc), ori ne supunem (ceea ce reprezinta un fel de violenta inreptata asupra propriei persoane). In niciun caz nu este o metoda care sa sprijine fiinta umana sa se dezvolte placut si armonios si sa-si doreasca sa invete ceva util.

Tindem sa credem ca nu este posibila invatarea fara aceste teme, desi nu este asa. Am vizitat o scoala in care am vazut copii care nu primesc teme, dar fac exercitii in timpul orelor de curs si li se preda cu bucurie si invata la scoala tot ce au nevoie sa invete.
Un copil are nevoie, mai ales la varsta mica, de joaca, de socializare, si nu sa stea pe un scaun ore in sir pentru a-si face temele. Sunt lucruri pe care aceste teme le rapesc din dezvoltarea armonioasa a copiilor.

Avem nevoie de un sistem in care copilul sa termine cursurile si apoi sa plece acasa unde sa nu petreaca alte cateva ore facandu-si temele, ci jucandu-se cu prietenii si petrecand timp de calitate si comunicad cu familia, cu parintii. Acestea sunt lucrurile pe care le consider normale si firesti pentru o dezvoltare frumoasa a oricarei fiinte umane.

A: Iar dincolo de asta, noi nu prea avem teme in comun, care se practica in Occident. Se da un proiect comun pentru trei, patru, sase copii, care se intalnesc dupa scoala, la fiecare din ei acasa, si incearca sa realizeze impreuna un proiect comun.

M: Am avut posibilitatea sa lucrez intr-o scoala si am fost socata sa observ ca elevii nu stiu sa colaboreze, nu exista dorinta de a colabora. Si ma gandesc daca nu cumva tocmai lucrul individual pe care il promoveaza sistemul ii impiedica pe copii sa devina fiinte sociale. Este ingrijorator faptul ca micuti de 6, 7, 10 ani nu au dorinta de a lucra impreuna un proiect.

[page]

A: Sistemul romanesc se bazeaza foarte mult pe competitie. Foarte multe cadre didactice au replici de genul: „X este foarte bun, tu nu esti atat de bun..”, iar multi parinti fac la fel, spunandu-le copiilor: „De ce cutare poate sa ia 10 si tu nu poti?”..

M: Acestea sunt, din pacate, comparatii foarte paguboase pentru stima de sine a copilului. Cred ca parintele sau profesorul fac aceste comentarii crezand ca astfel mobilieaza copilul, insa nu este asa, ci, din contra, aceste afirmatii ii lezeaza acestuia stima de sine.

A: Ce solutii putem propune pentru a pastra bucuria de a invata intr-un sistem in care profesorul sau invatatorul da teme multe, pentru a fi cu materia predata la timp.

M: Vreau sa subliniez un lucru: sunt perfect constienta de faptul ca sistemul este foarte agresiv si cu cadrele didactice. Pentru ca am vazut cadre didactice care chiar isi doresc sa faca altceva la clasa, insa sunt atat de stresate de materia care trebuie predata, incat nu indraznesc sa schimbe nimic.

A: Pierderea bucuriei de a invata la varsta scolara are repercursiunii si la maturitate. De foarte multe ori imi dau seama ca, adult fiind, cand a venit clipa sa invat ceva nou am simtit un soi de blocaj.

M: Iar aceasta reactie este o reminiscenta a ceea ce am trait cand eram elevi. Desi pierderea bucuriei de a invata poate parea, pentru unii, ceva minor, consecintele sunt extraordinar de mari. Pentru ca de aceea avem o societate de oameni plafonati, nimeni nu are chef de munca, nimeni nu se mai duce cu placere la serviciu, munca a devenit o corvoada pentru ca asa ne-am invatat cand eram mici. Munca nu este o placere, pentru ca temele nu sunt o placere.

M: Cred ca o mare pondere o are respectul fata de nevoie de autonomie a fiecarei fiinte. In momentul in care ai sentimentul ca esti autonom, ca ai posibilitatea de a alege – meseria, ritmul si felul in care inveti – , atunci invatarea si munca devin o placere. Nu ne fac placere acele lucruri pe care trebuie sa le facem. Cred ca acest „trebuie” este unul din cel mai violente cuvinte pe care le avem in vocabular, pentru ca ne lezeaza una dintre cele mai importante nevoi, cea de autonomie.

Temele in exces lezeaza nevoia de autonomie a copiilor. Si stim ca in copilarie exista aceasta lupta a copilului care incearca sa devina propria sa fiinta, sa faca propriile alegeri, dar se loveste in permanenta de adulti, care considera ca stiu mai bine ce este bun pentru el.

Profesorii trebuie sa inteleaga ca elevii sunt partenerii lor, nu sunt doar niste oameni neinformati. Copiii nu sunt doar niste recipiente goale care trebuie umplute cu informatie, ci sunt niste parteneri.

Iar parintii trebuie sa-i priveasca pe copii cu mai multa intelegere si cu mai multa empatie si sa-i asculte!

O solutie pentru a pastra bucuria de a invata a copilului ar putea fi participarea la o activitate, poate extrascolara, care sa ii faca mare placere; o activitate pe care copilul sa o faca cu entuziasm si fericire si care sa-l ajute sa-si pastreze bucuria de a invata si motivatia pentru care isi doreste sa invete.

14 Octombrie 2010


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

s